Pisica sau firma de deratizare ne scapă de șoareci?

Să nu credeți că am avut pisică de zeci de ani. Asta numai prietenul Mariusică poate avea, pisica lui și-a serbat deja majoratul. Are 18 ani și deci are voie la discotecă până dimineața. La mine pisica a venit de necesitate.
Fusesem plecat la Craiova și la țară, prin 2007-2008, la rude. Ne-am găsit să le facem o vizită abia prin noiembrie, când erau ninsori și viscoleli ca prin Siberia. Deh, timpul liber nu ți-l programezi când vrei tu, de cele mai multe ori.
Am stat vreo două zile la țară, lângă Severin, apoi ne-am întors către casă. Pe drum am făcut un popas la mătușile din Craiova. Tot două zile.
Și-atunci am observat câte pisici aveau. Vreo 8.
– Ce faceți fetelor, ați luat-o pe urma nebunelor alea cu jdemii de pisici în casă?
– Nu! Când a fătat pisica a făcut 4 pui. Și i-am păstrat, era vorba că-i ia tanti Lenuța pe doi dintre ei. Însă timpul a trecut și nu i-a mai luat. Și acu o lună au fătat astea două pisici!

Și uite așa dintr-o pisică ajunseseră la 5, apoi la 8 bucăți. Avuseseră 11, dar mai dăduseră din pui prin vecini. Râdeam eu, însă soarta îmi va da o palmă peste ochi peste 2-3 săptămâni… să vă povestesc.
Și spunându-mi ele de târla de pisici, mi-au recunoscut faptul că-s bune la casa omului. Chiar c-o zi înainte nu știu ce-o apucase pe mătușă-mea să sape prin grădină. Pământul era aproape înghețat. Și nu știu cum, de-a dat exact peste un cuib de șoareci. Să fi fost vreo 10-12 bucăți, unii mici, unii mai mari. Cel mai mare avea lungimea unui deget. Și erau înghețați de frig. S-au năpustit pisicile în ei și i-au decimat.
A doua zi ne-am pregătit de plecat acasă, la București. Și cum niciodată n-am plecat cu mâna goală de la mătușile mele, și acum am plecat cu două sacoșe pline. Cu ouă, două găini, lapte, verdeață, gem, vișinată (hai sănătate, să ne trăiești!), smântână, de toate.

Am ajuns acasă și am pus sacoșele în cămară, urmând ca a doua zi să le despachetăm de borcanele de murături și gem. Am scos doar ce era perisabil și-am băgat în frigider, restul am lăsat în sacoșe. A doua zi eram obosit după drum, mi-a fost lene să mai despachetez, așa că am lăsat pe a treia zi. Când am intrat în cămară am auzit ceva zgomot. Am crezut că s-au aranjat niște oale de stăteau într-un echilibru mai precar.
Însă, zi de zi în cămară aveam zgomote suspecte. Era clar că-i ceva în neregulă, așa că ne-am apucat să facem ordine-n cămară după vreo 2 săptămâni. Și-am găsit câteva pungi de mălai și făină roase. Da, de șoareci! Când am văzut și răhățele deja știam. AVEAM SOARECI ÎN CĂMARĂ!
Am scos tot afară, borcan cu borcan, vas cu vas. N-am reușit să dau de nemernicul ăla de șoarece. Până când, într-un final, după ce-am pus toate înapoi la locul lor, mai rămăsese o sacoșă. Sacoșa mare, groasă, plină de cofraje de ouă. Alea le păstrez deoarece-s bune când ai un refill de ouă de la țară sau când le vopsești de Paște. Și uitându-mă-n sacoșă, un afurisit de șoarece, cât degetul mic a luat-o la fugă prin bucătărie.
Ce-am mai țipat atunci… Mi-e frică de animăluțele astea, probabil din copilărie mi se trage…

soarececlever-mouse-putting-ring-on-guys-finger
A fugit după frigider. Am dat frigiderul la o parte, n-am mai dat de el. M-am băgat iar în cămară, iar am dat toate alea de-o parte, tot n-am dat de el. Însă am descoperit vreo două găuri între podea și perete. Am spart niște borcane și-am îndesat acolo sticlă pisată. Cred că 5 borcane am băgat în alea două găuri!
De șoarece n-am mai dat. Am aranjat înapoi în cămară, fiind convins că am scăpat de problemă. Cât mă înșelasem! După câteva zile iar am auzit zgomote-n cămară!
Era clar, șoarecele ăla nemernic nu voia să moară. Aveam nevoie de o firmă de specialitate, să mă scape de arătare!
Dar cum nu voiam să dau bani pentriu o firma dezinsectie, am zis că mă descurc eu c-o pisică. Știam de unde s-o iau. Un prieten avea 5 pisici acasă, așa că m-am dus la el.

– Mă nene, dă și mie o pisică împrumut!
– O ce? Rămăsese cu ochii căscați la mine, de parcă ar fi văzut o stafie!
– O pisică! am un șoarece-n cămară, l-am adus de la Craiova, s-a băgat ăla-n sacoșe, cât timp eu mă pupam cu mătușele, sacoșele le-am lăsat în curte. Și s-a urcat ăla-ntr-una dintre ele și l-am adus acasă…
– Du-te bă d-aici, cum să-ți împrumut o pisică? Nici gând!
– Coane, ai 5! Dă-mi-o câteva zile, prinde șoarecele și ți-o dau înapoi. O hrănesc, apă, mâncare, culcuș, lădiță de nisip, o mângâi etc.
– Nu mă! Însă îți pot face legătura cu cineva care are de dat o pisicuță. Îți trebuie femelă, aia prinde șoareci, masculii sunt mai leneși.

Am vorbit cu taică-meu, a zis că OK, să iau pisică. Să mai avem un suflet în casă… Abia trecuse un an de când plecase mama dintre noi. Și m-am întâlnit cu femeia care avea pisica de dat. Era portocalie, exact cum mi-ar fi plăcut mie să am pisică. I-am dat numele Kittie, după trupa rock de gagici din Canada.
Am mers cu ea-n metrou. Nu vă spun câtă lume se uita ca la urs. N-aveam lădiță în care s-o țin. Și-am învelit-o într-un pulover. Oricum am ajuns acasă zgâriat de ziceai c-am scăpat la urșii polari în cușcă.
pisica
Acasă am băgat-o direct în cămară.
– Aici stai și prinzi șoarecele!

A început biata mâță să miorlăie de-o luase dracii. Întuneric acolo, într-un loc necunoscut, strâmt. Vai de ea, așa c-am luat-o în cameră. Abia după vreo 3 zile am lăsat-o și pe hol. Acolo dormea, n-o mai lăsam să doarmă cu mine-n cameră, că o apucau nevoile fix în pat.
Într-o noapte am auzit zgomot mare pe hol. Avem un scaun pliabil sprijinit de perete. Pe la 3 dimineața a căzut scaunul ăla, care stătea acolo de ceva vreme fără probleme. Ies pe hol să-i dau câteva pisicii c-a dărâmat scaunul. Aprind lumina și ce văd? Scaunul căzut pe jos, iar pisica lovea cu lăbuțele… șoarecele!
Eram așa mândru de pisica mea. Prinsese șoarecele. Ăla sângera și chițăia ca naiba. Și-am vrut să-l calc să-l omor, să scap de belea.
Pisica s-a oprit, eu m-am codit să-l calc, iar șoarecele a fugit în baie, pe sub ușă. Distanță de un cm între ușă și podea. Însă am scăpat de el. A fugit nemernicul sub WC apoi sub țeava de evacuare. L-am auzit cum a căzut pe coloană în jos lovindu-se de țevi și chițăind. Așa am scăpat eu de șoarece ăla. Apoi m-am apucat să șterg de sânge de pe jos, mângâind în același timp pisica, bucuros nevoie mare!

Însă pe viitor știu ce-i de făcut. Dacă mai are cineva probleme, le spun să apeleze la profesioniști, ca să scape de șoareci, termine, gâze sau gândaci… Pisica să-o ia doar așa de animăluț de casă, nu de vânătoare. Deși pisicile mele prind orice gândac, muscă, țânțar sau molie găsesc…

Articol participant la acest concurs!

There are 4 comments left Go To Comment

  1. Lisa /

    Chiar aia din poză e pisica? E o minunăţie de animal… fizic vorbind, că altfel nu prea îmi plac, sunt cam profitoare… :-))

    Cât despre şoareci, ce să spun, eu am dezvoltat un soi de fobie. Pur şi simplu mi-e scârbă rău… Da-mi plac veveriţele, nu ştiu cum dracu’…

    1. Spanac / Post Author

      Merci! Și mie îmi pla veverițele, îs funny!

  2. Pingback: Castigatorii campaniei Vara BloggerilorBlogatu | Blogatu /

  3. Pingback: Castigatorii campaniei Vara Bloggerilor | Blog Awards /

Leave a Reply