Hai să vorbim puțin despre plata cu cardul. De ce este un lucru benefic în timpurile noastre, din ce în ce mai conectațe cu tehnologia.
Provocarea vine de la BlogalInitiative și Impozitecucardul.ro.
Că se poate plăti cu cardul diferite chestii nu mai e nicio noutate. De asemenea, că putem plăti diferite facturi, la lumină, la telefon, la gaze etc. on-line, nu e nimic nou.
Însă ce nu prea știm este faptul că ne putem plăti taxele și impozitele, sau dările la stat prin aceeași metodă. Cu cardul.
Toate acestea le putem face prin intermediul a 188 de infochioșcuri existente în țară, precum și cele 18 infochioșcuri montate în mallurile și supermarketurile din sectoarele 2 și 6 din București și Ploiești.
În plus de asta, s-au deschis 9 locații speciale pentru ca cei din Târgu Mureș, Cluj, precum sectoarele 2,3 și 4 din București să-și poată plăti taxele. Locațiile sunt valabile în perioada 4-31 martie în marile centre comerciale. Sperăm ca pe viitor acestea să fie deschise tot timpul.
Însă e mai greu să înveți pe cei mai în vârsă să folosească tehnologia asta nouă.
De exemplu, când mă duc să plătesc lumina, mă duc la ghișeu, nu mă duc cu o factură la un infochioșc. Asta deoarece am facturi restante și nu le plătesc pe toate o dată, ci doar câte o lună.
Știți care e apărarea celor ce au facturi în mână și așteptă la casierie, în timp ce infochioșcul zace nefolosit?
– Nu avem bani fixi. Și robotul ăla nu-ți dă rest…
E vorba de mentalitate aici. Dacă tot știi că ai de plată 120 lei la lumină, la taxe, la orice, chiar nu ai unde să schimbi o bancnotă de 50 ron în 5 de 10? Evident că aveți. Numai că e mai ușor să stați la cozi… Și tot voi vă plângeți că “vai ce cozi imense, toți s-au găsit azi să vină, parcă s-au vorbit…”
Alții vor spune că nu prea fac plăți online cu cardul, deoarece le e frică de infracționalitatea 2.0.
Acum s-o luăm pe-a dreptă… Ce hoț se uită la 100 de lei ai tăi de pe card, când poate să ia cei 200 de dolari de la un american oarecare?
Nu înseamnă că phishingul nu e la modă pe clone ale băncilor românești, însă nu prea are succes.
Eu de exemplu îmi plătesc netul și telefonul online. Ba de 2 luni îmi plătesc și lumina.
Ideea e să știi pe ce site te duci. Nu să cauți pe google nuș ce firmă, ca să plătești factura. Trebuie să intri pe site-ul lor oficial.
Dacă se întâmplă ca de pe site-ul lor oficial să te trimită pe o pagină fantomă care-ți fură banii, firma va suporta toată paguba.
Adică dacă tu ai vrut să plătești suma de 100 lei și pagina fantomă, redirecționată de pe pagina lor oficială ți-a golit cardul de cei 1000 de roni ai tăi disponibili, firma îți va restitui cei 1000 lei, minus factura. Cu scuzele de rigoare. E vina lor deoarece nu au site-ul asigurat. Oricum ar fi, banii tăi sunt în siguranță.
Prin acest articol anunț că puteți căștiga unul din cele 2 Galaxy S3 puse la bătaie de Impozitecucardul.
Trebuie numai să explici avantajele plății cu cardul, în dauna statului la cozi imense, făcându-ți mii de nervi, ieșind afară într-o vreme câinească.
De ce e mai bine să stai acasă bându-ți ceaiul fierbinte și din două clickuri să ai toată treaba terminată.
Pentru bucureșteni, clujeni sau mureșeni, documentul atașat aici poate fi un tool important în promovarea acestei campanii zic eu cât se poate de extraordinară.
Aștept să văd Bucureștiul ca fiind orașul viitorului. Dacă nu în privința curățeniei și mentalității oamenilor, măcar în cozile reduse, grație plăților on-line.
Eu, pt factura de curent am facut direct debit, se plateste automat din cont, e cea mai simpla plata posibila.
Există și posibilitatea asta, însă prefer să plătesc eu decât să mi se extragă lună de lună bani din cont…
Eu sunt fana plati cu cardul. Imi platesc curentul. gazul, factura la internet, factura la telefonul mobil. Mai mult de 20 de minute nu imi ia tot acest proces pentru toate facturile si nu mai stau cu toti nevroticii la toate cozile posibile.
Am lucrat aprox 5 ani in banca si din pacate mentalitatea celor mai in varsta e putin diferita. Le e frica de card…unii al asociaza cu mai stiu eu ce unealta a diavolului, altii se simt oarecum…nestiutori in fata lui, iar altii cred ca nu au nicio problema cu statul la cozi. Asa s-au obisnuit o viata intreaga, de ce sa schimbe asta acum?
Iar de fraudele online…sincer nu am nicio fobie. Am internet banking, daca observ ceva miscari ciudate pe contul meu, sun la banca si se rezolva problema. Ca poate dureaza un pic mai mult? Asa, si? Daca ma plimbam cu doldora de bani dupa mine sa platesc facturile si imi fura cineva banii…nu as fi dat orice sa dureze poate si mai mult, dar sa imi recuperez banii totusi?
That’s the spirit!
Pe de altă parte ăști bătrâni care n-au niciun stres cu statl la coadă, mai intră în vorbă unii cu alții, că și-așa sunt singuri p-acasă…
Cu siguranta economisesti mult timp folosind aceste metode de plata. Trebuie sa ai insa in vedere si costurile de la banca…de exemplu cat se plateste pe an un card.
Pentru întreținerea conului plătesc 20 de lei. Vezi și tu la bancă. De exemplu Alpha, unde am zis aici de ce nu, au costuri de 6 lei lunar pentru cont…