Pe Tibi îl vedeam zilnic alergând. Orinde trebuia să se ducă, el alerga, sau mergea foarte repede. Niciodată nu a fost văzut mergând ca un om normal.
Nu știam nimic de el, decât ceea ce vedeam. Un “nebun” alergând întruna.
Era înalt șu o claie de păr crețălău și cu niște ochelari de soare portocalii, rotunzi. Moda aia tulbure a anilor 70. Nu avea vârstă. Părea de 27-30 totuși.

Nimeni nu știa cu exactitate unde stă, ideea e că-l vedeam zilnic alergând prin cartier. Știam că-l cheamă Tibi de la un vânzător de ziare, uitat de la începutul timpului în colțul străzii. Dumnezeu știe cum de moșul ăla arăta la fel în fiecare zi, cu toate că era acolo la ziare din anii 80. Dar asta e altă discuție. El ne spusese că pe plimbărețul nostru îl chema Tibi. Cumpăra numai reviste d-astea de cuvinte încrucișate și teste matematice.

Pe Tibi nu-l văzuse nimeni să stea locului. Nici moșul de la ziare. Și când aștepta autobuzul, țopăia ca un popândău.
Dacă era o distanță mică de mers, fugea până acolo. Nu vorbea nimănui. Nimeni nu era nebun să țină pasul cu el.

Câna a apărut filmul Forrest Gump am urlat ca un apucat arătând către televizor:
– Uite-l pe tâmpitul de Tibi!

De atunci concepția noastră că Tibi nu avea toate țiglele pe casă s-a generalizat. Din cauza filmului.

Într-o bună zi pe Tibi nu l-am mai văzut pe străzi. Vreo doi curioși l-am întrebat pe moș Culaie, vânzătorul de ziare. Nici el nu-l văzuse de câteva zile. Cică atunci când îl văzuse era îmbrăcat la costum, aranjat, c-o pereche de pantofi noi în picioare, MERGÂND.
Plimbărețul mergea, nu mai țopăia ca un cangur, parcă nu se mai antrena să-l învingă pe Carl Lewis.

Cumpărase niște reviste și atât.

Vreo 2-3 luni nu-l văzuse nimeni. Începusem să-l uităm. Cine naiba stătea să-l țină minte pe un descreierat?

Apoi, a apărut dint-o dată parcă în mijlocul cartierului. Coborâse dintr-o mașină nouă, americană. Un Buik era, știu sigur. Mare, lată, albă, curată și lucioasă de-ți lua ochii. Ne strânsesem vreo 5-6 copii în jurul lui de parcă era un star de cinema. Parcă acum aducea a actor. Se oprise la moș Culai.
Atunci l-am auzit vorbind pentru prima dată.
– …am fost la Olimpiadă. Am luat locul 2. La atletism. Aici în țară nu aveam unde să mă antrenez, d-aia alergam pe străzi ca un descreierat.

Ne spunea că singurii care i-au fost alături au fost cei de la Leofex.ro, care l-au dotat c-o pereche superbă de încălțări sport. Prima dată îl angajaseră ca tester, dar văzându-l dornic de performanță, i-au devenit sponsor oficial.

De atunci nu l-am mai văzut pe Tibi alergând pe străzi. Odată cu amenajarea parcului, îl vedeam alergând acolo, în jurul lacului, de 3 ore pe săptămână.
Acum Tibi nu mai era un nebun, ci un sportiv de performanță.

Timpul a trecut, Tibi s-a mutat în alt oraș, dar noi am rămas cu ideea că singurul lui ajutor au fost cei de la Leofex.ro.

Și ce credeți că vedem noi acum? Cei de BlogalInitiative anunță cu surle și trâmbițe că se angajează testeri de pantofi!
Tot ce trebuie să faceți este să trimiteți un CV către Leofex. Ar fi fairplay să dați și mai departe această știre. Nu de multe ori se întâmplă ca un sponsor al unui sportiv să facă un lucru d-ăsta demn de toată stima!

Vă “costă” doar un share pe voi, ăștia de stați toată ziua în online, nemaiștiind să ieșiți la un aer liber. De acum nu mai aveți scuza că n-aveți pantofi sport. Uite că veți avea.

Ne vedem în parc!