De vânzare!

Concursuri!

Data trecută v-am spus despre locurile de mister din România. De data asta ce-ați spune niște… fantome?
Uite ce se bucură Andreea în spate, dând din mânute ca la un concert Metallica!

Bun, încep cu niște povești din satul meu oltenesc.

Mireasa.
Acum vreo 20 de ani, plecam de la țară la Severin, la 12-13 kilometri. Și plecasem atunci cu vară-mea și niiște prieteni, cu mașina. Noaptea, să fi fost vreo 11 seara așa, se întunecase bine. La un moment dat, la vreo 3-4 kilometyri, pe drum, vede unul ceva alb.
– Bă, văzui ceva alb!
– Capul tău mare mă da.
– Nu bă, oprește.

Oprește ăla mașina, de jur împrejur nimic nu vedeam. Numai natură și drumul. Drumul era singurul semn de civilizație. Și vedem toți de data asta una îmbrăcată în rochie de mireasă lângă un pom. Acu, hai s-o luăm așa. Ești noaptea pe drum. În jur niți țipenie. Și vezi o mireasă în pădure. Nu e ceva ciudat? Că doar n-o fi Afrodita Carambolo (Pisică albă, pisică neagră), care să fi fugit de la nunta ei.
Așa că ne-am cam sperit. Ne-am suit în mașină și tule-o. Ne uitam în spate, dar aia dispăruse d-acolo.
A doua zi după amiază când ne-am întors la țară, ne-au spus bătrânii ce e cu aia. În fiecare an, pe data de nuș cât era, data nunții ăleia, apare fantoma și te întreabă dacă o iei până la oraș.
Na, aia murise cam cu vreo 60 de ani înainte, când o răpiseră ăia, că așa era datina, numa că șoferul era beat. Și-a ieșit cu mașina de pe drum și fix într-o râpă au murit toți. Vreo 5 în mașină. Numa că mireasa apare noaptea, la data nunții ei. Cine o ia cu mașina moare în aceeași râpă…

Buna Vestire.
Asta se petrecea când era vară-mea de vreo 16 ani. Prin 85-86 deci. Noaptea, se întorcea asta de la discotecă, împreună cu câțiva prieteni. Vreo 4 băieți și vreo 3 gagici, toți prieteni de când erau mici, toți stăteau în acelați bloc, la scări diferite.
Na, pentru cine e severinean și știe zona Crihala, le și zic unde se întâmpla asta. Lângă centrala de apă caldă. Acolo era o tiribombă. Adică un cerc dăăla mare metalic, pe care se învârt copiii. Nu d-aia cu lanțuri, dopar niște scăunele legate de un cerc mare. La vreo 1 metru jumate de pământ. Zic că eram în 85-86…
E, tiribomba auia era veche acum, iar un oapte era lipită de pământ, iar partea ailaltă în aer.
Pe partea aflată în aer stătea una cocoțată! Ori avea 3-4 kile numa, ori era ceva de pe altă lume.
Și-i întreabă pe ăștia ce-i cu ei, de unde vin. Ei s-au sperit șio-au rupt-o la fugă. În afară de vreo 2 viteji. Unul a zis că de la discotecă, iar ălalalt a luat-o peste picior, nuș ce prostie a zis. In secunda imediat următoare aia era după ei. Au rupt-o și ei la fugă. Când au ajuns în fața blocului, chestie de 1 minut maxim de fugă, ăla care făpcuse ,ișto era plin de uirme pe spate.
Ăia bătrâni au zis că aia era Buna Vestire care-i întreba pe copiii de unde vin. Dacă spui nadevărul te lasă în pace, dacă minți, îți dă nuiele pe spinare. Ideea e că ăla avea spatele plin de urme de la nuiele… Plus că gagica avea vreo 3 metri înălțime și stătea în aer așa…

Vrăjitoarele satului.
În orice sat există sau existau vrăjitoare. Chiar și acum. Eh, în satul meu erau vreo 2-3. dintre care două erau surori. Numa că se certaseră de mici, imediat după război. Pentru că uina se măritase cu un tip pe care-l plăcea ailaltă, Dumnezeu cu mila. Vorbim de 1946. Și aia măritată s-a dus la casa luii bărba-su, vis a vis. Case mici, cu grădină lângă. Erau ca în oglindă. În grădini erau copaci înalți, iar drumul ăla și-n timpul zilei e umbrit. Drum de țară, neasfaltat, suntem într-un sat uitat de lume.
Noaptea, aia nemăritată ieșea în grădină și făcea vrăji. cică aui văzut-o mulți în curul gol dând ochii peste cap în nopți d-astea din nuș ce sărbători.
După 2 ani, venind beat de la crâșmă, bărbatul soră-sii moare pe drumul ăla. Nu se știe cum, ideea e că l-au găsit acolo dimineața, puțind a băutură.
De-a lungul timpului le-au tot murit ăstora două rude. Ba de bătrânețe, părinții, ba în condiții suspecte copii, soții (că ambele s-au remăritat)…
Ajunseseră prin 2000 și ceva, aveau 90 de ani fiecare și tot nu-și vorbeau. Iar drumul ăla, nici-un om normal nu merge pe el noaptea. Oricât de beat și viteaz te-ai da, ceva te face să ocolești drumul către casă pe alt drum…
Într-o dimineață, s-a trezit un vecin mai devreme, abia mijeau zorile. Și una dintre babe a aruncat din grădină apa dintr-un lighean, direct în drum.
N-a dat importanță pe moment. O babă aruncă apa în drum… Numai că pe la prânz când a vrut să plece la drum, a înhămat calul la căruță și hai s-o ia pe drum. Când au ajuins unde vărsase baba apa, calul s-a speriat așa tare, încât a răsturnat căruța și-a rupt-o la fugă în partea cealaltă… L-au găsit la vreo 30 de kilometri, în alt sat, păscând… Și cu căruța lângă el! Toți de-au vriut să pună mâna pe cal au sperit animalul. Numai stăpână-su a reușit să-l ia înapoi. Ăsta fiind cu mâna în ghips de când îl răsturnase din căruță… Căzuse pe el un butoi din căruță, mă rog… Ideea e că acum nici pe zi nu prea trec ăia pe drum decât dacă spun Tatăl nostru…

Dracii de pe munte.
Asta e o poveste care m-a înfiorat peste măsură.
Tot în perioada cu Buna Vestire, vară-mea cu gașca au plecat la munte. Băile Herculane parcă. Munți p-acolo, nebunii. Grătare, bere, chitară, stat cu coprtul, știți și voi cum erau. Cum sunt și acum, na.
Într-o noapte stăteau ăștia așa pe lângă foc, povesteau, spuneau bancuri etc.
Unul dintre ei se duce la 4 metri mai încolo să se ușureze. Vine înapoi mut de uimire, ud tot. Arăta cu degetul către munte. Muntele aflat la 20 de metri de ei. Se vedea stânca goală. Erau vreo 6 draci pe ea. De înălțimea un ui copil de 8 ani, cu coadă, cornițe. Coborau de pe munte, mergând pe stâncă… CU CAPUL ÎN JOS!
Au rupt-o ăștia la fugă lăsând chitară, corturi, foc aprins… dimineața când au venit au găsit focul încă mocnind, toate erau la locul lor, cum le lăsaseră, numai că-n jurul corturilor s-au găsit urme de copite…

Și Adrian are povești cu… strigoi!
Habar nu am pe cand s-au petrecut astea, mi-au fost povestite de o batrana acum cativa ani, care acum e moarta. Pe atunci se spune ca strigoii umblau nestingheriti noaptea pe ulite, iesind ba dintr-un sant, ba din ceva catacombe. Dupa ce toti oamenii intrau in case, pe atunci nu vedeai un om pe strada la ora asta, strigoii mergeau pe la casele oamenilor si cautau acele case care avea grajd cu vaci pentru a le mulge. Intr-o noapte, sotul femeii a vazut o lumina in grajd, iar cand s-a apropiat a vazut un strigoi care statea pe scaun si ii mulgea vaca. Ziua acesti strigoi se amestecau printre oameni, si erau numiti ” oameni cu coada”. Anul trecut am vorbit cu preotul din sat despre existenta acestor oameni, si mi-a spus ca exista o femeie, care mai traieste si astazi, cu coada. Cand va muri, mi-a zis ca trebuie sa-i puna fier inrosit pe inima. Nu stiu daca preotului i-a ars de glume cu ultima parte, dar asta e legenda locala 🙂 )

Recomand și citirea fenomenelor paranormale.