Spanacul revine cu al doilea articol despre vizită în HD. De data asta prin castele, parcuri și trenuri, mușcând cu poftă din virșli.

Prima parte.

Dimineața m-am trezit la 7:30. Asta după ce pe la 5 și 10 adormisem buștean.
După ce că abia dormisen și c-o noapte înainte (LOL + emoțiile plecării!), acum trebuia să bag în mine cât de curând.
Camera goală. Pavăl era deja la masă. Și eu eram ăla rupt de foame. Am coborât și-am dat de el la masă. singurel. Mai erau vreo doi străinezi, care n-aveau treabă cu gașca noastră. Mi-am comandat și eu niște cașcaval, ceva șuncă și ou fiert (DA, N-AVEA PIȘCOTURI!) și-am băgat în mine. Apoi de la 8 de când am teminat de halit m-am dus înapoi în pat. Până pe la 10 când am coborât iar. Acum toți erau strânși afară. Vin Sebi cu Denisa, hopa în mașini și hai la drum. Prima oprire: Castelul Hunedoarei sau Castelul Huniazilor.
Dumnezeu știe cât am mers pân-acolo. Nu mult cred…

Castelul ce să zic. Frumos. Din păcate în zona imediat alăturată era un teren viran și-o clădire în paragină. Urme vechi ale fostelor uzine socialiste, pe când orașul era un punct important în industia României. Socialiste sau Populare. Mi-a plăcut că se făceau reparații la castel, iar schelele ridicate erau din lemn, nicidecum d-alea de oțel, care se montează ca un rahat de lego.

Am vizitat toate cotloanele, ba chiar m-am strecurat în vreo 2 locuri unde nu aveam voie. ATENȚIE! NU ÎNCERCAȚI SĂ VĂ AVENTURAȚI DE NEBUNI ÎN LOCURI INTERZISE! Era o ușă închisă undeva, dar puteam vedea prin crăpăturile ei totuși în partea cealaltă. Bine că nu ne-am împins mai rău în ea, ci doar i-am încercat clanța. Iată de ce.

Exact așa era pe partea cealaltă! Adică mai erau 10 cm de podea apoi gaură. Hău. Cine cădea de acolo de la 6-7 metri, sigur își găsea sfârșitul pe podeaua veche de sute de ani. Un sfat aș da totuși conducerii Castelului. Să fortifice mai mult ușa aia, sau să pună niște lacăte mari pe ea. Sau chiar să facă o gaură cu zăăbrele să se vadă că dincolo e hău.

Mi-a plăcut la castel faptul că era chiar vechiul castel. Uși de lemn masiv, nu de PAL, cu vechile încuietori și lacăte. Totul avea un aer straniu. Parcă mi-ar fi fost nu știu cum să stau acolo. Numai că sentimentul de teamă era diminuat mult de mulțimea de vizitatori. Școală 7 din Reșița, grupul nostru de bloggeri, precum și-o mulțime de alți turiști. Mă bucură faptul că-n unele zone văd că se mai știe să se facă turism. Am văzut acolo o mulțime de sulițe, săbii, metode de tortură, cămăși de zale, fel de fel. Din păcate n-am apucat să fac mai multe poze, bateria s-a terminat mai repede ca un iepure după 3 ani de pauză sexuală…

La ieșire, fiecare blogger am primit câte o cană cu reclama castelului. Erau de diferite culori și m-am înfipt în ultima verde, îmbrâncind vreo 2 colegi bloggeri care s-au dat într-o parte umili (sanchi). Foarte milto cănuța. cum am ajuns acasă, când am despachetat-o i-am pus-o neveste-mii pe birou. Vă las să ghiciți cine-și va bea cafeaua și ceaiurile în ea? Nu eu, că beau direct din sticlă (fapt pentru care mi s-a atras atenția!).

Apoi drum lung nene. Jdemii de kilometri până la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Unde am aflat că aia e Sarmizegetusa romană, faptul că sunt două, mai e una dacă undeva prin munți. Și că e Sarmizegetusa, nu SarmiSegetZsa, după cum credeam eu…

Acolo nene, ce să vezi. Pietre. Cât te-ai uita în zare numa și numa pietre. Numai că pietrele astea pentru unii, sunt o mare descoperire pentru alții. Pentru noi ca popor în principal. Mi-a plăcut cum, după 2000 de ani, încă erau în picioare unele ziduri. Aici s-a văzut cât de bun e cimentul ăla roman, despre care s-a spus atâtea. Ba chiar ar fi fost mai înalte zidurile dacă nu s-ar fi cocoțat tot felul de teribiliști pentru o fotografie. Acum nu te mai lasă. E paza cu ochii pe tine, și-ți dă la troacă dacă ai apucături de alpinist amator.

După ce-am făcut acolo poze de grup toți bloggerii (mai puțin cei ce-au făcut pozele), am luat-o cătinel către Parcul Dendrologic.
Parcul ăsta e al treilea ca mărime în Europa, și al 11-lea în lume.
Pozele le voi ciordi cu mare nesimțire de la alți colegi bloggeri, deoarece bateria de la telefon nu mi s-a încărcat așa de la sine.
Frumos parcul ăla nene. Mă și miram prima dată când ni s-a spus de el.
– Ce dracu mă, n-am parc acasă, trebuia să vin până aici ca să văd pomi?

Când am intrat în parc am luat direcția toaletei. De unde m-am întors val-vârtej. Nu era hârtie igienică deloc. M-am dus la paznic să-l întreb de hârtie. Caută omul prin birou și găsește. Fix un pătrățel!
– Coane mă iei la mișto? eu mă cântăresc pe mine. Cum să mă șterg cu aia?
– Păi n-am altceva!
– Ziar ai? Că mă descurc!
– Doar pliantele astea. Și-mi arată fraților niște pliante d-alea de supermarketuri, lucioase… Hârtia aia e foarte păcătoasă.
– Nu nene, că-s lucioase… Au, acum dau drumul pe mine!

Și fuge alături la un alt flăcău și-mi dă un sul neînceput.
Un sfert de oră am stat pe WC. Degeaba. Eu dacă n-am WC-ul meu, cu greu îmi fac treaba. Și se stingea lumina de la baie întruna, că era pe senzor. Și trebuia să ridic mânuțele. După câteva minute mă obișnuisem. Făcea să vezi un Spanac pe WC cu mânuțele pe sus, făcând valuri la la meciurile de fotbal!

Apoi am fugit după colegi prin parc. Fel de fel de pomi, de plante. Ce eram eu nervos, nu știu cum parcul ăla a făcut ceva să mă calmeze. Plus că părea așa, de pe altă lume. Într-o parte a lui nu auzeai nici măcar ciripit de păsărele, nici vântul nu bătea. Am stat să ascult ceva, preț de jumătate de minut. Îmi auzeam inima bătându-mi, în rest nimic. Nici nu știam pe unde s-o iau, noroc că încă mai știu ceva din găsitul urmelor, de-am dat de o urmă proaspătă într-un petic minuscul de nămol și pietriș.
Așa că, relaxat fiind, am luat-o pe urma colegilor. Și-am dat de lacuri. Băi nene, e-n parcul ăla un lac, c-o formă ciudată. Nici nu știi dacă e un lac sau 3 lacuri. Și ce credeți că am văzut în lac? Niște peștoi ca pe mână de lungi! De sus așa ziceai că-s păstrăvi, însă naiba știe ce-or fi fost, că nu mă pricep la pești cum nu mă pricep la rachete spațiale.
Plus nuferi. Erau o groază de nuferi acolo pe lac. Frumos loc. Chiar mă bucur că am reușit să ajungem acolo. Și-acum îmi aduc aminte ce-am văzut la paznicul ăla pe perete. Un soi de insectar, cu vreo 2 răgace imense. Bașca niște fluturi cap de mort. Cu o aripă așa, cât o palmă! N-aș vrea să mă mai întâlnesc cu asemenea specimene, văzusem doi pe vremuri la țară și credeam că au dispărut. Însă pare-se că există acolo la Hunedoara, în Parcul Dendrologic. Dacă aveți drum vreodată pe acolo, făceți-i o vizită. Dacă sunteți și cu gagica va fi și mai bine.
Se va fâstâci aia de cât de mișto și romantic e parcul!

După parcul Dendrologic am mers să băgăm în noi. Ne-am învârtit nițel până am găsit Taverna 2012. Însă au avut ăia o haleală bună…
Și cât am așteptat noi acolo la mese, cine credeți că ne face o vizită? Chiar primarul Simeriei, Emil Râșteiu. Singurul care a crezut în organizatori că vor reuși să facă figura asta. Foarte de treabă omul. Eu personal n-am stat de vorbă cu el, dar am tras cu ureche, că-i adresase careva întrebarea “Cu banii de la stat ce-ați făcut pentru infrastructură?”
În mod normal, oricine s-ar fi enervat. Însă domnul primar ne-a spus pe șleau că din suma de X primită de la stat, ajunge la el abia juimătate. Și din toată suma aia a reușit să facă străzi, părculețe, spații verzi. Adică s-a gospodărit cum a putut mai bine.
A dat mâna cu toți bloggerii și ne-a urat poftă bună. Chiar tare să-ți vină primarul să vă mulțumească și vouă că ați ajuns și că vă place, dar și organizatorilor că au făcut treaba asta posibilă.

Am băgat în mine o supă de pui a la grec, excelentă, apoi la felul doi o ceafă de porc cu cartofi prăjiți, cu cașcaval ras deasupra. Ar fi mers găitan și-o salată de roșii ori de varză, însă n-am avut. Dar i-am dat cu bere. Plus smântână cu pâine cât așteptam să vină ciorbele și supele.
Iar la desert am avut papanași. Și spre marea mea rușine, abia am mâncat jumătate dintr-unul. Pe celălalt l-am lăsat neatins. Nu mai puteam să mai mănânc nimic. să mă fi rugat în genunchi cu înghețată de vanilie, să-mi fi dat și bani. NIMIC!
Excelentă haleala nene. De-aș mânca așa zilnic și-acasă… friptane și cartofi prăjiți…

De acolo am mers la depoul Simeria. Depou de trenuri.
Cât vedeai cu ochii afară erau numai vagoane și locomotive. De la cele vechi la cele noi. Și puteai să te urci pe ele să vezi ce și cum.
Iar înăuntru, în vreo 3-4 hale d-astea imense erau bucăți de vagoane, locomotive, tot ce vrei. Am reușit să mă cațăr în două locomotive, în ciuda burții mele urieșești. Am făcut chiar și niște poze cu telefonul celălalt. Poze mici de 1 mega…
Mi-a plăcut că acolo era lăsat totul ca în ultima zi câ
nd s-a lucrat. Era un scaun cu-n calorifer în spate, c-o pufoaică veche plină de vaselină, în fața unui tablou electric. Cu butoane și manete. Cu care controlai niște sfredeluri și aparate pentru reparațiile trenurilor sau locomotivelor. Iar postul ăla de lucru era SUB TREN. Sub șine. Eu m-am speriat doar când mi-am imaginat că e deasupra mea o namilă de câteva tone de oțel. Trebuia să ai nervii tari ca să rezisști acolo. În plus, veneau vagoanele și locomotivele unul după altul…

Păcat că s-a distrus totul. Păcat că toată industia e la pământ. Și apropos de trenuri, că tot îi înjurăm p-ăștia de la CFR. Ne-a explicat ghidul de la depou de ce sunt așa mari întârzieri. Deoarece se fură infrastructura. din loc în loc, la șinele de tren sunt niște cutii metalice imense. ei, înăuntru sunt câteva kilograme de legături de cupru. Se fură alea foarte rapid. Atunci cade tot ce înseamnă semnalizare și macaz. Adică dacă ai merge cu trenul, după ce alea au fost decuplate (pe motiv de furt), sunt șande se 100% să te ciocnești cu un tren de vine din partea celaltă.
Ne-a spus omul că trenurile noastre ajung la 200 la oră fără probleme. S-a testat chestia asta, cu jandarmi înarmați puși lângă fiecare cutie. Pe-o distanță de 20 de kilometri. Avem șine de oțel foarte bun calitativ, iar stabilimentul este excelent în proporție de 80%. Însă… se fură. Se fură în draci. Și cutiile alea nu le poți îngropa. E ca un sistem de siguranțe dacă vreți. Trebuie să ai acces la ele. Mie-mi sare siguranța de la frigider, închipuiți-vă la rețea electrică de 27.000 de mii de volți ce siguranțe ai.

Ce-mi pare mie rău e faptul că astfel de parcuri nu sunt promovate, nu li se face publicitate. Nu destulă, sau poate chiar deloc. După cum zicea și Gaben, dacă vrei să atragi clienți undeva, lasă-i pe ăia de au venit să facă poze nene. Mai ales care e o șleahtă de bloggeri. Că ăia vor scrie la ei pe bloguri despre locul ăla și vor trânti două trei poze cât să facă incitantă ideea unei excursii acolo. Publicitate mai mare nu ți-o faci nici la televizor! Că te costă 2-3000 de euro secunda. Și ca să faci cât de cât atrăgătoare reclama trebuie cam 20-30 de secunde. Pe când așa, îți vin 20 de bloggeri, fac poze, mai filmează, apoi scriu la ei acolo. Și dacă stau să mă gândesc, sunt minim 20.000 de cititori așa. Și cât te costă reclama asta? Moka mă. Dar nu, voi cereți bani ca să vă facă alții reclamă. Nu zic de cei de la parc și depou, zic de ăi de la castel. Taxă foto 5 lei. AȘA NU!

Aqualand. Ei nene, acolo distracție. E pentru prima dată când Spanacul ajunge la așa ceva. Erau 4 Piscuine. Abia când am plecat am văzut-o și pe a cincea, pentru copii.
Piscina mare avea apa la 1,60 maxim am impresia. Mai erau 2 piscine cu masaj. Adică de suflau apă părin duze, ca la jacuzzi. Duypă 5 minute de m-a frecat apa aia în spate, m-au lăsat toate durerile. Plus apa caldă nene. Toată apa avea între 31 și 35 de grade.
Altă piscină era de la 2 cm la 180 cm. Bazinul cu valuri. Excelentă treabă. Cică talasoterapie. Bine, că nu era aerul de mare, dar în rest jurai că ești pe litoral.
ei mă fraților, și mai era acolo la bazinul ăla mare o cipercuță unde era chiar romantic să-ți săruți nevasta, mai erau vreo 3 dușuri, unde stăteai mișto în apă și curgea pe tine apa ca la duș, mai erau niște șezlonguri în apă. Foarte tare idee. Stăteai în apă până la gât, dar stăteai întins. Purteai să dormi acolo boierește.
Însă cea mai tare chestie a fost toboganul de apă. Era un tobogan imens prin care curgea apă. Te dădeai pe el, te plimba pe nu știu unde, că era întuneric beznă, apoi bâldâbâc în apă. Alții se dădeau pe burtî, cu capul înainte, în fund etc. Fraților, mie mi-e rău de înălțime. Și rău de mare. Dar m-am dat de două ori pe drăcia aia. Prima dată mi-a intrat apă pe nas grupa mare. după 20 de minute m-am dat și-a doua oară. Dacă aș fi avut un clips d-ăla de nas, m-aș fi dat și eu de 10-12 ori, cum s-a dat Chinezu…
Dar tremuram. De emoție. Cel mai mult am stat în ăla de masaj și în ăla cu valuri. Două ore am stat acolo în apă, de mă murasem ca un… spanac!

Apoi fraților ni se făcuse o foame… Mă rog, nu m-am uitat în burta altora, dar balonul meu se cam desumflase. Așa că hai la Festivalul Virșlilor.
Virșli ăștia îs niște cârnați. Bă nene, buni. Nu buni, excelenți.
Se fac numa din oaie și capră, numa cu condimente și produse naturale, după o rețetă de 400 de ani, care e transmisă din generație în generație și pe care o știu doar trei familii.
Festivalul ăsta ar virșlilor este ceva unic în lume, nu doar în țară sau Europa. Lume mai multă n-am văzut decât la Paște, la Mitropolie!
A cântat Mărgineanu, de-a rupt scena. Și s-au halit virșli ăștia. Se înmoaie în muștar, apoi în boia iute și se bagă-n tine. Dumnezeiesc gustul nene. Și se fierb, nu se prăjesc. Nu știu ce se întâmplă dacă prăjești unul. Am să încerc cu jumătate să văd ce și cum, cu toate că mi-e cam milă de el… Toți bloggerii participanți am primit câte o ditamai punga de virșli. Cred că avea 1,5 kile-2 kile așa. Am mâncat ca porcul… Dar mai mult de 6 n-am putut mânca… Și-așa ultimul l-am băut mai mult cu bere. Ăla cârnat natural, nu porcăriile din comerț, pline de E-uri. Și mă gândesc eu acum cum de s-au gândit sponsorii noștri să ne facă surpriza de-a ne chema exact când era festivalul… Jos pălăria flăcăi!

Alte poze sunt descărcabile din mai multe locuri:
1) Denisuca
2) Piticu
3) Gaben
4) Criserb
5) Adrian Ciubotaru
6) Sebastian
7) Pavăl

Abia aștept următoarea ediție a vizitei în HD, eveniment organizat de  Denisa şi Sebastian Bârgău şi HD Travel. Proiect susţinut de Primăria Oraşului Simeria, Agenţia de turism TOC Internaţional, Best Hotel Hunedoara, Cred ONG, CastelulCorvinilorHD.ro, Webbusiness.ro. Partener media: săptămânalul REPLICA.