Știm despre plante cam 50%. nu mai mult. Ca dovadă, găsim zilnic plante ascunse în junglă, care au proprietăți curative deosebite.
Ați văzut filmul anaconda 2? Când pleacă pe undeva prin jungla amazoniană un grup de cercetători. Ca să culeagă ei o specie rară de orhidee, care poate vindeca tot felul de boli, inclusiv cancerul.
Și acolo lupte pe viață și pe moarte cu anaconda, șarpele nesimțit de uriaș. Mă rog, ca-n filme. Însă orice poveste are un sâmbure de adevăr. Ăsta cu plantele…
De exemplu, Popeye mânca spanac și prindea puteri. Pentru că spanacul conține mult fier.
Și există o mulțime de plante cu fel de fel de proprietăți.
Într-un vechi război, prin 1700, soldații francezi au murit într-o noapte în mod misterios. S-au făcut cercetări. Că poate au otrăvit sătenii fântânile. Nu era asta. Abia după ceva vreme s-a aflat tragedia. Soldații furaseră vitele din sat și le puseseră la frigare. Dar nu au știut ce lemne pun pe foc și în ce bețe înfig carnea pentru fript. Și-au folosit… leandrul! Care este foarte toxic.
Oamenii au mâncat pe săturate, ultima lor masă. Și niciunul nu s-a mai trezit!
Mai târziu, cred că în primul război mondial, s-au aflat și proprietățile curative ale banalei cepe! Deci expresia “nu face nici cât o ceapă degerată” este falsă. O banală ceapă vindecă foarte repede rănile deschise.
Un medic rus a observat cum rănile unui soldat se închid mult mai repede, după ce i-a pus pe răni bucăți de ceapă! Asta deoarece nu mai avea fașă sau pansamente!
Și să nu mai vorbim de rostopască. E mină de aur în mediul rural.
– Am buba!
– Dă mamă cu rostopască!
– M-am tăiat!
– Dă cu rostopască, nu știi?
– Am luat 4 la matematică!
– Vino să-ți dau cu rostopască peste cap, să-ți vină mințile înapoi!
Astea au fost vremuri de demult apuse. Acum totul ne este la îndemână. Nu trebuie decât să tastăm plafar online și sănătatea e … la un click distanță!
Acum imediat scapi de majoritatea bolilor. Fără să mai chemi doftori și felceri… Vrei Sirop Pro Imunity? Nimic mai simplu. Click click, țârr țârr, gâl gâl
Eu mi-aș lua ceva de urechi. Că-s cam într-una. Adică în dreapta, că-n stânga aud mai greu. Iau niște Coenzima Q10 și-am terminat cu problemele auditive.
Și tot uitându-mă la ei pe site, mă întreb dacă n-au și niște licoare de deșteptăciune? Să pot să rezolv și eu probleme d-astea cu integrale, cu sfere, cu reguli de-ale lui Cauchy…
Pfff, ce m-am speriat cand am vazut sarpele, oare e real ?!?
Nu, însă există șerpi imenși de 9 metri…
Buna incursiunea despre puterea plantelor.
Pentru cine doreste un supliment alimentar suta la suta natural, supliment care te face mai destept si te impiedica sa uiti ofer detalii doar pe privat :).
Sunt multi serpi care ajung la lungimi mai mari de 9 metri! 🙂
Patrunjelul sau leusteanul au continut de fier cu mult mai mare decat spanacul, deh nu poti sa le ai pe toate!
Comparativ cu medicamentele chimice este de preferat sa alegem medicamentele naturale din plante, din pacate nu sunt suficient promovate si ca urmare ne otravim zilnic cu buna stiinta.
Și asta e adevărat. Însă și cu medicamentele astea naturiste. De multe ori, din păcate, sunt niște făcături ordinare… Care te sapă mai mult decât chimicalele.
Pingback: Castigatorii campaniei Puterea Plantelor | Blog Awards /