Rândunica

Aveam vreo 7-8 ani. Pe vremea când nu cunoșteam zbuciumul continuu al vremurilor, când nu știam ce-i lipsul. Nu înseamnă că eram crescut în puf, însă ai meu au avut grijă ca să nu-mi lipsească nimic. La țară eram în fiecare vacanță, atunci oricine își permitea un bilet de tren de un drum de 350 kilometri.
Era vacanța de vară. Vremuri frumoase, de parcă stă să-mi cadă o lacrimă, întrebându-mă:
– Unde ești, copilărie?
Însă copilăria nu se mai ivește. Cu toate că o pot retrăi iar, prin ochii copiilor mei. Să vedem.

Usi interiorȘi-n vacanța aceea, în casă a intrat o rândunică. Era ușa deschisă de la casă, iar ea, amețită de arșița de afară, a intrat în sală. Unde întotdeauna a fost răcoare vara și ger iarna. Nu aveam temopane, iar geamurile case aveau cel puțin 50 de ani. Ba chiar știu câteve ferestre care au trecut și prin război, fără să pățească nimic.

Îmi plac păsările, iar pentru rândunici purtam o dragoste mai mare. Asta până am aflat că ele plecau bine-merci în țările calde când venea toamna, în timp de bietele vrăbiuțe mureau pe capete în gerurile de iarnă. Fără adăpost, fără hrană.
Am stat 10 minute bune să încerc să scot biata rândunică afară. Se speriase și nimerea în toate geamurile, de amețise biata de ea. Numai ușa aia n-o nimerea, cu toate că era cât o zi de post. Într-un final a reușit să iasă, așa amețită cum era. A zburat pe ușă și s-a dus în cuibul ei. Care cuib era la streașina casei. Rar se întâmpla să avem viepi pe timp de vară pe lângă casă. Rândunicile își făceau treaba și le păpau, astfel încât în 20 de ani cât am mers la țară, am fost muscat de viespi de doar 5 ori.

……………………………………………………………………………………………………………………… Usi interior
De două ori pe lângă casă, o dată în grădină și de 2 ori în pădure. Pe un vecin mai mic ca vârstă îl înțepase un bărzăune. Și se umflase bietul copil la față, din cauza șocului anafilactic, de te speriai. Am înțeles că bărzăunii sunt periculoși, dacă te înțeapă 3, poți intra în stop respirator și mori în chinuri. Ferească Sfântul!
1_original

Țin minte că a doua zi am urmărit rândunicile cu atenție. Vedeam cum își consolidează cuibul, cum aduc paie și le înfig cu măiestrie în cuib, parcă împletindu-le între celelalte paie din cuib.

De atunci, înh fiecare dimineață când vedeam sau auzeam rândunicile, mă bucram, îmi începeam ziua cu bine. Cred că ar trebui fiecare să avem un cuplu de rândunici pe lângă casă. Poate nu ne vom mai dușmăni atâta cu cei din jur, poate ne vom începe iar ziua fără griji, ca-n copilărie!

Aceasta postare a fost citita de 2217 ori !

Comments

comments

There are 3 comments left Go To Comment

  1. Alexandra /

    De cand n-am mai vazut un cuib de randunele!! Uitasem complet ca si eu priveam mereu cum ieseau puii cu capetele aliniate si ciocurile cascate :)) Frumoasa amintire! Noi aveam un cuib de randunele la bloc (la geam la sufragerie) si unul in scara blocului (era un gemulet mic deschis la usa scarii, pe unde intrau si ieseau)

    1. Spanac / Post Author

      Eu n-am văzut rândunele în oraș. am auzit că sunt, însă (din câte țin minte) nu am văzut.

  2. Rudolph Aspirant /

    Re ultima poza, de unde stii ca era mama si nu tata ? Ca in cadrul randunicilor si tatii isi hranesc copii alaturi de mame, (desi re ajutat la clocit numai unele specii ajuta in mod egalitar la stat pe oua, iar la altele tata ajuta numai daca mama lipseste momentan si se aseaza el pe oua, dar numai max 15 minute, pana vine mama inapoi). Plus tatii se ocupa si de ales loc de cuib si de pazit cuibul. La maj speciilor cuplurile sunt monogame si puii din prima generatie tind si ei sa-si faca cuib mai pe langa casa lui mama si tata, numai cei din a doua generatie plecand asa un pic mai departe. Insa exista si randunici care traiesc in colonii de multe cuiburi de randunici unul langa altul, si in cazul asta promiscuitatea tatilor e ceva mai mare. In plus, tot pe wikipedia am citit ca speciile americane tind sa aiba tati care contribuie mai mult la cresterea si ingrijirea copiilor, spre deosebire de speciile din UE.

Leave a Reply