Rilă Iepurilă și gagicile țâțoase

Într-o vineri seara, după ce stătuse la birou mai mult, Rilă Iepurilă venea vesel către casă. Îl așteptau berea în frigider și serialul descărcat pe laptop. Ce putea fi mai frumos?
Se pusese un vântuleț, așa că Rilă îți lungi urechile, apoi și re roti de câteva ori, gândindu-se dacă mai putea zbura ca-n tinerețe. Făcu un salt, roti urechile și pluti puțin, apoi ateriză lin.
Să vezi drăcia naibii, m-am îngrășat cam mult! se gândi acesta, întinzându-și și mai mult urechile, pregătindu-se de un nou salt.

Strânse mai bine bluza pe el și mai făcu un salt. Mai înalt ca cel precedent, parcă urechile îl ajutau mai mult de data aceasta.
Încă 2-3 salturi din astea și pot zbura ca odinioară! se gândi Rilă cu bucurie.

După alte câteva salturi din ce în ce mai înalte, Rilă vedea iar orășelul de sus. Mai zburând, mai fâcând o mică pauză pe vreun bloc (deh, colăcelul de pe burtică își spunea cuvântul), văzu cu coada ochiului ceva la câteva blocuri distanță. Lumină, gagici, se auzea muzică…
Ia să vedem ce se petrece aici, își spuse urechiatul și-și luă avânt.

Și zbură al nostru Rilă până în fața balconului deschis. Înăuntru lumină, vreo 10-12 gagici țâțoase se pupau, se mângâiau și-și etalau una alteia “balcoanele” dezvelite.
Oaaaa, tâțe! se auzi de la Iepurilă care căscase și ochii și gura mai ceva ca la Mona Lisa înjunghiată de Sfântul Gheorghe.
Uite, fetelor, un iepuraș zburător! zise o blondă bună-n draci.
Ne spionează! râse o brunetă cu ochii verzi.
Invită-l înăutru, zise și-a treia, cu o sticlă de șampanie în mână și un șirag de perle care cădeau peste sânii goi și obraznici.

Urechiatului nostru nu-i trebui mai mult și-i luă avânt direct între fetele golașe, cu un zâmbet larg pe față. Uitase și de berea rece și de serialul descărcat de pe torrente. În fața lui, țâțe, țâte cât cuprinde.
Îți plac noile noastre țâțe, iepurașule? întrebară câteva fete, băgându-i sub mustăți sâni mari, de toate formele
Aha, aha, țâțe! zise Rilă, desfăcându-se încet la pantaloni, gândindu-se la sexul sălbatic ce se ivea într-un viitor iminent.
Ce bine, ce bine! Uitați fetelor, și iepurașului îi plac!
Deci mai avem un singur lucru de făcut! zise una.
Să ne taie doctorul și plulile astea nefolositoare…, zise bruneta cu ochii verzi, defăcând chiloțeii cu o o mișcare dibace.

Legenda spune că-n orășel, într-o vineri seară se vedea un iepuraș zburător cu pantalonii în vine, zburând și urlând către o direcție necunoscută.

Aceasta postare a fost citita de 325 ori !

Comments

comments

Leave a Reply