Era o zi banală de joi. Tot sătucul de munte moțăia liniștit. Țața Floarea ieșise în fața porții, să mai stea de vorbă cu tanti Aglaia, vecina de vis a vis. De când rula Dragoste cu năbădăi pe Acasă TV, aveau subiecte de despicat în patru. Bârfa filmului, aplicată la persoanele din sat.
– Floareo, ai văzut ce au făcut?
– Nu fa, că aseară s-a uitat Gigi al meu la meci…
– Ei, păi ai pierdut.
– Bună ziua!
– Bună ziua Costele! ziseră cele două femei, lăsând bârfa pentru moment, uitându-se la poștașul care se depărta pe bicicleta aia veche, ridicând praful de pe uliță de-un stat de om.
– Uite fa ce viteză a prins!
– Da, se grăbește devale, la a lui Costache…
Poștașul se grăbea, într-adevăr. Dar nu a lui Costache, cum credeau cațele satului. Trebuia să aibă grijă că abia ieșiseră niște puișori de sub cloșcă și cum mă-sa abia se mișca, treaba stătea mai mult pe umerii lui.
– Bună ziua, nea Dumitru! spuse poștașul către un moș care abia ieșise din curte și-l saluta cu pălăria ridicată.
– Bună să-ți fie inima, Costele!
Moș Dumitru își puse pălăria pe cap și porni și el devale, după poștașul care se depărtase. Însă mergea încet. N-avu mult de mers, la următoarea poartă, vopsită strident cu un roșu-portocaliu, bătu și intră.
– Bună ziua! spuse unui alt bătrân care-l aștepta cu tablele și cu o sticlă de rachiu pregătite.
– Hai Dumitre, stai jos! Sando, adu fa două pahare, strigă gazda către casă.
Peste puțin timp ieși din casă o fetișcană cu două pahare pe care le puse pe masă, dete un “sărut mâna” rapid lui moș Dumitru și dispăru.
– Cât a făcut Sanda, Ilie?
– Păi a făcut paișpe ani. Trebuie s-o ducă mă-sa la oraș, să-i facă buletin.
– Uite domnule cum trece timpul! se miră Dumitru dând peste cap un pahar de rachiu.
– ‘Ai noroc!
– ‘Ai noro…
Dintr-odată, un zgomot înfiorător se auzi, iar pământul începuse să se clatine.
– Uite bă, cutremur! Iar!
– Nu cred Ilie… Zgomotul ăla de unde fu?
– Păi de sus! spuse acesta arătând către muntele din capul satului.
– Ptiu și ce pute! Ce-a fost asta?
– Dumnezeu știe!
Ieșiseră oameni pe la porți și vorbeau. Cutremur nu fusese. Zgomotul ăla nu venea așa de la cutremur. În plus, împuțicenia de miros nu putea fi de la niciun cutremur.
– Ce e bă, Iordache? Ce fu asta? Întrebă Ilie pe un bărbat ieșit cu cămașa descheiată în stradă.
– S-a cutremurat muntele! Dar cutremur nu fu.
– Bă tată! spuse un bătrânel ivit printre cei strânși în stradă. Să nu fi căzut vreun avion sus!
– Hai nea Ifrime… numai avioane visezi! Păi nu auzeam dacă era explozie?
– Mă tată mă, în război tot așa făceau avioanele, fără să ia foc. O fi careva care o avea nevoie de ajutor, spuse moșul pornind rapid către munte.
Așa că, porniră către munte, cu mic, cu mare, poate moș Ifrim, veteran al războiului avea dreptate. Treceau des avioane prin zonă, fiind aeroportul militar la câțiva kilometri, în oraș. Ajunseră la poalele muntelui și-o luară în sus pe potecă. După vreo două cotituri deteră de pajiștea pe care erau ciobanii cu oile.
– Ziua bună!
– Ziua bună!
– Ce fu asta?
– Nu știm nea, că nu ne dusărăm să vedem. Se auzi d-acolo, mai din deal. S-au speriat oile de-au fugit, abia le-am strâns de le-am băgat în țarc…
Grupul plecă mai departe, către vârful muntelui. Pe un platou văzură o imagine de înfricoșat. Guzdrum, căpcăunul învârtea într-un ceau uriaș.
– Ziua bună!
– … bună! mormăi căpcăunul morocănos.
Se aciuiase în munții lor căpcăunul de vreo câțiva ani, însă nu făcea rău nimănui. nici nu le fura ceva vite. Vâna urși, lupi și mistreți, aflați într-o expansiune în munți. Deci ajuta satul, ținând în frâu animalele sălbatice. În schimb sătenii n-aveau nimic de împărțit cu el.
– Ce s-a întâmplat? S-a auzit un zgomot, s-a cutremurat muntele, puțea! A căzut vreun avion?
– Ei avion pe dracu! râse căpcăunul. Am făcut fasole și M-AM BĂȘIT!
Super!
Mulțumesc!
De care fasole? Pastai? 🙂
BOABE!
Asta e tare !!!!!!!!
Fasole căpcăunească, îți dai seama ce tare a fost?
Bai Spanac, imi place cum curge povestea. Ai fi bun sa scoti o carte. 🙂
Mulțumesc! Să știi că mi-a mai zis cineva… Mi-ar plăcea, însă cine ar cumpăra-o?
Nu se stie niciodata. Ca sa prinda insa ar trebui sa schimbi atmosfera, sa o faci urbana.
Atunci chiar n-o ia nimeni 🙂
Fi-ti-ar capcaunul al naibii! :)))
De fapt mi-a placut toata povestea. E scrisa frumos. Felicitari! Imi tot vine sa rad :))
Happy weekend!
Nu-i căpcăunul meu. E acolo venit de pe la turci. nu vezi ce nume tâmpit are?
Asta e literatura din genul “paranormal si mistere”…Hai ca am ras pe cinste!
Mi-ai adus aminte să continui cu locurile de mister din România… Mulțumesc! Voi scrie deseară sau mâine!
Mai era putin si credeam ca ma aflu la Silistea lu’ Moromete. Bun dialogul.
Ca-n filmele cu pitici!
Asta da final =)) Foarte tare povestea :))
Merci fain!