Se așeză pe bancă. Își aducea aminte cum în urmă cu 50 de ani o cunoscuse pe soția sa pe aceeași bancă.
Scoase laptopul, dar acesta nu pornea, avea și el 30 de ani vechime…
– Mda, trebuie să-l repar! decretă bătrânul supărat.

Se ridică de pe bancă și porni agale către centru. În 10 minute ajungea pe vremuri. Acum i-a luat jumătate de oră.
– Ehe, nici oasele nu mă mai țin ca pe vremuri… Dar trebuie să ajung să-l repar!
Ajunse în centru la primi reparangii de laptopuri.

S-au apucat ăia să râdă de el, de cum l-au văzut că scoate măgăoaia din geantă.
– Tataie, aia e tehnologie de 30 de ani!
– Știu, l-am luat cu 3 salarii în 2012! Nu mai avea nimeni așa ceva!
– Ne pare rău, nu putem repara, e mult prea vechi!
– Cum naiba, că doar nu e televizor pe lămpi! Ăla e vechi!
– Nu știm ce e televizorul pe lămpi, dar pentru 12.000 de credite vă putem oferi aces minunat laptop, și-i întinde o cutiuță metalică lucitoare.
– Ce e cutia asta? Și la 12.000 de credite ce face? Când abia am pensia 4.500 de credite?
– E ultimul model de laptop, cu ecran, tastatura și mouse virtuale.
– Nu, vreau sp-l repar p-ăsta de-l am. Nu știți pe unde aș putea să-l repar?
– Nu, ne pare rău. Încercați totuși pe Lipscani, s-ar putea să știe careva de pe acolo.

Plecă bătrânul și mai supărat către Lipscani. Nu avea mult de mers, da în altă jumătate de oră ajunse.
Cât de mult se schimbase Lipscaniul de acum 30 de ani… Erau numai cafenele, baruri, magazine cu firme lucitoare.
Acum totul era lucitor.
Uși inteligente, orice frigider îți vorbea. Totul plin de ecrane virtuale. Te lua durerea de cap să treci prin zarva aia. Ba și cerșetorii erau din ce în ce mai agasanți.
Și nu erau cerșetori ca pe vremuri, unde venea unul la tine să te întrebe de 1 leu…
Nu, ăștia erau ai naibii de păcătoși. Îți păreau în față ecranele lor, și ca să le dai la o parte trebuia să le alungi cu mâna.
Însă trebuia să fii atent cum dădeai cu mâna, să nu-ți ia din creditete din microcipul implantat.
Dar bătrânul nu avea asemenea cip. Încă mai folosea cardul. A naibii invenție, ajunsese acum ăla cât un sim de telefon de acum 30 de ani, însă treaba era că nu-l aveai implantat prin tine.

Văzu un reparangiu mai vechi. Fără ecrane virtuale, fără zarvă împrejur.
Intră cu laptopul în brațe.
În încăperea reparangiului erau fel de fel de aparaturi.
De la laptopuri d-alea noi la unele modele mai vechi, la telefoane mobile, la implanturi de erau reparate la un microscop.
– Pe vremea mea la microscop vedeam altceva nu implanturi… oftă bătrânul.
– Știu domnule, spuse reparangiul. Era mai tânăr decât bătrânul, dar nu puștan. Și părea că aici se va repara laptopul.
– Ia să-l vedem, ce are?
– Nu pornește, se aprinde botonul de oprit/pornit și nu merge. Să fie bateria de vină?
– Nu, uitați, e în priză acum… Hai să-l desfac.
– Vă rog, e musai să-l repar!

L-a desfăcut reparangiul. S-a uitat la el, lâa pus pe aparate de măsurat. Nu mergea nimic. Nu știa ce să aibe.
– Domnule, îmi pare rău. E prea vechi ca să știu să-l repar. Treaba e mai grea și nu mai am aparatura necesară. Dar vă spun sigur unde îl puteți repara!
– Mulțumesc, unde? Trebuie să-l repar!
– Vă duceți la Blue Engineering! Sigur la ei veți repara!
– Și unde e firma asta?
– De la piața romană o luați în sus, pe T.J. Avramescu!
– T.J. Avramescu? Ce e ăsta?
– Bulevardul… fostul Lascăr Catargiu!
– Adică fostul Ana Ipătescu?! Către Victoriei?
– Exact domnule. Pe la mijloc, pe partea stângă vedeți service-ul. Acolo îi dă de cap. eu nu pot să-l repar.
– Mulțumesc!

Plecă iar bătrânul. Știa că acum îl va repara sigur. Și uite mai avea puțin și se întuneca…
Ajunse la Blue Engineering. Deja era întuneric afară.
– Bună seara!
– Bine ați venit domnule! Cu ce vă putem ajuta?
– Am laptopul ăsta, nu se aprinde, spuse și puse laptipul pe bancul de lucru. Musai să-l repar!
– Da domnule, nicio grijă. Puterm repara orice. Ba și televizoare pe lămpi!

Toată reparația a durat 10 minute. Se stricase unul din rami. I-a fost înlocuit. Mare minune că aveau rami pentru laptop. Nu se mai făceau rami d-ăia de 10 ani.

– Mulțumesc frumos! spuse bătrânul plătind reparația.

Ajunse afară. Deja întuneric beznă. Doar luminile orașului. Cerul negru. Nici stelele nu se vedeau.
Se așeză pe o bancă obosit.

Deschise laptopul și căută prin foldere.
A găsit ce dorea.
Scoase vchiul telefon mobil și sună.
Nevastă-sa era îngrijorată.

– Unde umbli mă toată ziua?
– Unde să fiu femeie… Cu laptopul la reparat, voiam să trec pe la Spanac p-acasă.
– Și de ce nu m-ai sunat până acum? Știi că eu n-am credit să te sun, că e cu unitățile astea noi…
– Păi femeie, în telefon n-am numărul ăsta nou…
– Așa…
– Și aveam notat numărul în laptop! Și trebuia să-l repar! Ca să te pot suna!
– Și de ce nu te-ai întors acasă? De prima dată?
– Păi trebuia să-l repar!
– Bine, hai acasă. Vrei sarmale?
– Cu mămăliguță te rog. Vin în 10 minute, iau un taxi d-ăsta nou. Mi-au rămas destui bani de la reparație.
– Hai, ai grijă!
– Te pup!
– Pup.