Cu toții știm despre Samsung Galaxy Round.
Coreenii ne spun că acest terminal se va scoate într-o serie limitată, doar pentru Coreea de Sud.
Eu nu știu ce să zic despre asta. Îmi miroase a strategie de marketing pusă prost în practică. Oricum tehnologia ecranului flexibil e disponibilă de un an.
De ce ediție limitată?
Se vor vinde ca pâinea caldă, cele 1000 (număr din burtă) pe care le vor produse. Apoi vor veni cu știrea bombă:
Datorită numărului crescut de solicitări, am hotărât ca modelul Galaxy Round să se mai producă în X exemplare.
Mă întreb dacă Samsung are neapărată nevoie de reclama asta. De ce să anunțe că e număr limitat, oricum lumea îl va cumpăra în draci. Voiam să zic faptul că este unic pe piață. Însă ideea e că niște chinezi mi-au luat-o înainte. Și cum au făcu cu Nokia Aeon, de-au scos modelul copiat înainte de Nokia (model abandonat de compania finlandeză într-un final), acum au scos Galaxy Round. Copie, evident.
Prețul este destul de piperat. 1100 de dolari. Bașca taxele vamale ale României, încă 24%, se ajunge la 1000 de euro pentru terminal.
Care e, O COPIE! După originalul care a fost scos pe piață pe 10 octombrie (și care e disponibil numai în Coreea de sud, momentan).
Telefonul se poate cumpăra chiar acum de la 3 furnizori. Doi chinezi și un corean.
Chinez 1 – 1.114 dolari
Chinez 2 – 1.119 dolari
Corean – 1.127 dolari
Asta pentru că la chinezi e același produs ca la corean. Care abia scrie într-un loc Samsung. În rest, mormânt.
Așadar, am vaga impresie că-i copie și aia a coreanului. Să vezi cum se vor vinde astea ca originale în piețe, la 1300 de euro… Presimt de pe acum.
În rest, specificațiile sunt identice cu Note 3… E doar puțin mai subțire și mai ușor cu 10 grame!
Dimensiuni: 151.1 x 79.6 x 7.9 mm
Greutate: 154 grame
Chipset: Qualcomm Snapdragon 800
CPU: Quad core 2,3 gHz Krait 400
GPU: Adreno 330
Camera: 13 mpx (4128 x 3096 pixeli, autofocus, LED flash, Dual Shot, Simultaneous video and image recording, geo-tagging, touch focus, face and smile detection, image stabilization, panorama, HDR
Video: 2160p@30fps, 1080p@60fps
Cameră secundară: 2 MP, 1080p@30fps
OS: Android 4,3 Jelly Bean.
Despre taxele poștale și vamale. În mod normal, oricărui telefon cumpărat din afară i se adaugă TVA-ul 24%. La sistemele de calcul (tablete de exemplu), pe lângă TVA-ul de 24% se mai adaugă și taxele vamale. Undeva pe la 10% și alea… Deci dacă vreți să vă luați ceva de dincolo, aveți grijă să fie trecut ca telefon/ smartphone pe ambalaj. să scrie vânzătorul în acte că e telefon. Lui aceiași bani îi parvin, însă pe voi nu vă execută poșta română în plus…
Voi v-ați lua acest terminal?
Nu mi-as lua nici un fel de scula Samsung, deci nu. Poate doar sa-i monteze deschizator de bere. Atunci reconsider.
Chiar ieri când mă uitam după carcase aiurea de iphone, văzusem una cu deschizător de bere…