Şerpălău

Ionel avea încă vârstă fragedă, când începuse să iasă de nebun pe uliţă.
Voia şi el să se joace cu ceilalţi copii, să bată mingea pe maidan, să călărească, să se caţere în pomi după dude, să meagă cu vitele pe izlaz.
Parcă era posedat!

Văzându-l aşa de agitat părinţii mulţumiră lui Dumnezeu că Prâslea al lor avea să le fie ajutor de nădejde la bătrâneţe.
Ce, fraţii lui mai mari erau şi acum vai de ei.
Petru, fiul cel mare avea 19 ani, dar arăta de 30… Mare, voinic, dar prost de se pierdea în grădină printre firele de iarbă.
George, mijlociul era oţâră mai destupat la minte decât frate-su. Nu cu mult, dar cât de cât se observa. Reuşise să termine clasa a 4-a din al doilea an… Om mare, dom’ne!
Avea o faţă pistruiată, ochelari de-ai lui bunică-su, din timpul războiului, şi 3 dinţi lipsă în faţă. La cei 14 ani se credea Don Juan, şi se mira când Marioara a lui Purcărete din vale fugea de el ca dracul de tămâie.

Dar să revenim la Şerpălău. Acesta era porecla lui Ionel. Vom ajunge să vedem şi cum s-a ales cu această poreclă.

Fiind încă mic, nu-l puteau lăsa singur cu vitele pe câmp, aşa că trebuiau să-l lase cu unul dintre fraţi.
Petru, om ursuz cu care nu prea aveai ce să vorbeşti nu voia să-l ia în ruptul capului cu el.
Aşa că toată măgăreaţa căzuse pe umerii firavului de George, care acceptă să aibe grijă şi de Ionel după câteva scatoalce părinteşti.

Nu-l avea la inimă pe Ionel de când se născuse, avea impresia că dragostea părinţilor trecuse de la el la cel mic.
Dragostea părinţilor însemnând doar 3 curele pe spinare în loc de cele 10 zilnice.
Ori babacul era prea beat, ori îmbătrânise şi abia îi mai prindea.
Când era treaz, te înţelegeai fix ca Bordea cu… fuduliile. De aceea Petru era leit tătâne-su.

Într-una din zilele care treceau neînsemnate în calendar, George plecase cu vitele pe câmp, fiind urmat de Ionel, îmbrăcat nap-cocean. Vara, la ţară se poartă “au naturel”.

Ajunşi pe câmp, George se întânise cu prietenii lui şi se puseseră pe jucat popa prostu cu nişte cărţi de joc cu femei despuiate, aduse de Ilie a lui Bodrâncă de la oraş. Evident uitaseră de Ionel care o luase la fugă pe câmp, ţopăind în fiecare balegă de-i ieşea în cale.

– Şerpălăuuuu, şerpălăuu, mă mănâncă şerpălău’ se auzi deodată în liniştea câmpului.

Va urma…

Aceasta postare a fost citita de 1072 ori !

Comments

comments

There are 13 comments left Go To Comment

  1. vienela /

    Tu ii calci pe urme lui Creanga, cu felul in care povestesti. Parca citesc Amintiri din copilarie.
    De ce nu pui poza mai jos, cand ajunge omul sa citeasca de serpalau?

    1. Spanac / Post Author

      Eh, aşteaptă episoadele următoare, că e mini-serie. Totul va fi dat în vileag!

  2. Ovidiu /

    Doamne Sfinte! =))) Ce stil predescian, cata realitate olteneasca! Asta trebuiau copilasii sa studieze la BAC.

    PS: Nu ma urcam pe sarpele din imagine nici daca eram impins de la spate cu fierul rosu.

    1. Spanac / Post Author

      Eu mă urcam. Să-l sugrum nu de alta 🙂

  3. Radu /

    Suspans!
    Tu serpi, Vienela serpi si eu trebuie sa cobor in curand faleza din Constanta unde-i plin de ei.
    Sa va fie rusine ! 🙂

    1. Spanac / Post Author

      E plin la Constanţa de şerpi? Şi prinde-i… Taie-le capul, eviscerează-i, ia-le pielea şi fă-ţi ghete, şi-ti rămâne şi de un grătar… O, ce vremuri bune acum 10 ani…

      1. Radu /

        Nu-s crocodili ca sa fac ghete ! :))
        Sunt mai buni la frigaruie cu un mujdei.
        Dar nu prea des 🙂

        1. Spanac / Post Author

          Taci că-mi faci poftă… Cu mujdeiul ăla pe un muşchiuleţ de şerpălău…
          Şi poţi să-ţi faci cizme din pielea aia, dacă şarpele e mare. Adică boa, piton, anaconda etc. Nu cu ăştia de 2 metri de la noi, din care abia îţi faci teacă de cuţit cum am făcut eu…

          1. Radu /

            Eu am reusit doar o curea de ceas 🙂

  4. Aniela Deby /

    E frumoasa povestea,dar urasc serpii!:)) Apropo off topic sorry,nu ti-am sters comentariile!Erau de aprobat 35 si nu aveam timp sa ma uit peste ele,ca am venit tarziu din oras;)Si..le-am aprobat azi!Imi pare rau daca ai crezut ca nu il aprob din cauza ca ai scris “phooti”:))No problem!

    1. Spanac / Post Author

      S-a rezolvat treaba 🙂
      Bagă-mi comentariile să-mi apară automat te rog 🙂

  5. adelinailiescu /

    E telenovela sau serial politist? Sau e de groaza si putina comedie?Daca se sfarseste tragic,zi-mi sa -mi fac stocul de batiste, ca am” naturelu simtitor” si plang repede :).Oricum ,sunt cu sufletul la gura ( sa mi-l dau sau nu?)

    1. Spanac / Post Author

      E de râs.
      Nu se sfârşeşte tragic deloc… Lasă că de plâns ai să plângi de bucurie 🙂
      Sufletul lasă-l unde te simţi tu bine cu el 😛

Leave a Reply