Nivelul 9 din SuperBlog bate la ușă.
Se va discuta despre Spanacul aventurier.
Dumnealui nu are carnet să-și conducă bătrâna Dacie în aventuri, dar are parte de destule întâmplări.
Chit că merge pe jos…
Dumnezeule, mi-am adus aminte de mersul pe jos și statul în picioare la muncă și m-a luat durerea de cap, de genunchi, de tălpi, de mijloc…
Bine că nu-s femeie, că mă pocnea și menstruația, colac peste pupăză…
Ideea de față este ceva ce mi se potrivește.
Că-s aventurier.
Am mai spus și-o repet.
Văi ăștia de plecați în weekend la munte, CU CORTUL nene, habar n-aveți.
Spanacul face focul în 20 de minute doar cu lemne uscate.
Sau în 1 minut cu cremene, chhibrit sau orice brichetă amețită.
Îmi aduc aminte aventurile avute la final de clasa a 12-a.
Când s-a plecat la munte.
La predeal știu că am fost cazați, dar obiective turistice, habar n-am.
Din rucsacu-mi nu lipseau:
Apă, un baton de ciocolată, câteva zeci de bomboane, o cămașă, în caz că se pune frigul, 3 cuțite de vânătoare (da, de pe vremea aia eram nebun), o lanternă, niște foi, 2 cutii de chibrituri, o cordelină de 5 metri și o sticluță cu spirt medicinal.
Unul din cuțite era d-ala de supraviețuire, cu gută, ac de pescuit, chibrituri și gresie de ascuțit.
A, bașca un plasture cu rivanol.
Aia a fost miezu’… plasturele cu rivanol.
Mă rog, eram pregătit de aproape orice. Un coleg mai avea la el niște supe la plic și o cană de metal, altul căra 3 kile de apă după el.
Eram vreo 5 băieți și vreo 4 fete.
Și ne-am depărtat de restul grupului.
Că trebuia să ajungem la cabana Diham (zic bine?) și n-am luat-o pe traseul stabilit de dinainte de mai marii drumețiilor.
Vreo 2 flăcăi din grup știau să citească semnele alea colorate de pe pomi, pe unde e drumul scurt, drumul lung, drumul greu, cel ușor, fel de fel.
Numai că tot luând-o noi așa pe scurtături ne-am rătăcit.
Hai să aflăm unde e nordul, căci spre este trebuia să mergem parcă.
Ne-am uitat după mușchii de pe pomi.
Dar ai naibii pomi… Aveau tot trunchiul acoperit de mușchi, mai ceva ca Schwarzenegger…
Bun, hai să sunăm, că ne-am rătăcit.
Aha… Semnal din părți.
Fetele începuseră să intre în panică.
Băieții ăi doi, șefii grupului erau încurcați, al treilea flăcău se gândea c-o să înoptăm prin păduri.
Numai Spanac ședea pe-o buturugă zâmbind și tăcând.
După câteva minute debusolante m-am gândit să-i scot din impas.
Le-am propus să facem o busolă.
Numai că nu aveam deloc un ac drept și nici un magnet.
Cu ocazia asta să vă învăț și pe voi cum să faceți o busolă în natură.
Chestie pe care ar fi trebuit s-o știți, dar mă rog, o pun oricum.
Într-un vas cu apă, o băltoacă, se pune o bucățică de hârtie, sau o frunză, astfel încât să plutească.
Pe hârtia sau frunza aia se pune un ac magnetic.
Adică un ac căruia i-ați frecat capul subțire de un magnet.
Și încotro se întoarce acul ăla, acolo-i nordul.
Așa le-am explicat și lor.
Da, știau (pe naiba), dar n-aveam magnet. Ac avea o fată în geantă, Dumnezeu știe de ce.
Așa că i-am scos la potecă în jumătate de oră de mers prin păduri.
Cum?
Folosind un walkie talkie.
Unu-l aveam eu, iar altul la un prieten rămas cu grupul mare. Care grup deja ajunsese la cabană, fără probleme.
Aveam semnal 10 kilometri, și-a trebuit numai să ies din rază ca să văd că nu mă îndrept bine.
Și unde era semnalul mai puternic, într-acolo ne-am îndreptat.
De atunci știu că au montat ăia niște antene GSM acolo în creierii munților, unde acum nu mai ai probleme.
Cel puțin teoretic.
Dar ce-am fi făcut noi dacă nu era Aventuria?
Vă spun eu… FOLOSEAM acul din geanta fetei, pe care-l frecam de… DIFUZORUL DE LA CASETOFON.
Și nu trebuia să spargem casetofonul, căci unul avea o șurubelniță d-aia creion de tensiune.
Până la urmă ieșeam noi din păduri.
Chestia e să fiți pregătiți.
Voi face cât de curând ceva pe această temă.
Ce trebuie să conțină cu adevărat o trusă de supraviețuire.
Materiale bune și ieftine.
Spanac style!
Securistule!
De unde ai ştiut tu că un w.t. poate magnetiza acul ăla mic pe care-l ducea fata la ea ca să cârpească …
Bine că n-ai făcut şi ceva cu papiota, că era jale, te dădeai de gol de tot. 😀
Cum de unde știam…
Boxele casetofonului au magnet…
Și-am frecat acul de magnetul ăla.
Şi o mică întrebare.
Cum ai rezolvat floabilitatea acului ?
Flotabilitate am vrut sa scriu!
Acul l-am magnetizat de boxa casetofonului și l-am pus în cana ăluia, umplută cu apă, pe o bucățică de hârtie.
Job done!
Vad ca ai completat articolul 😀
Kudos for the good advice 🙂 Am crescut pe langa munti dar nu m-am indragostit niciodata de ei. Prefer o zi calda la mare, cu un suc rece de fructe acrisoare la bot.
Și când ajungi vreodată pe munte ce faci dude?
Te gândești cât de mișto e la mare? 🙂
Ii propun ursului un bronz mai bun si sigur ma lasa in pace.
Ursul se duce la solar zilele astea… De aia ajunge el pana-n mijlocul Brasovului. Si ku-l vede nimeni. Se duce la solar, se bronzeaza bine, iese maro de acolo. Si pac, dintr-o data il vede lumea…
Nu mai este valabila treaba cu muschiul de pe copaci, pe post de busola?
Ba da, dar n-auzi că pomii ăia erau plini de mușchi și de licheni, parcă să ne facă-n ciudă….
dupa ce am citit eu articolul asta stau asa si ma gandesc ca Bear Grylls e mic copil pe langa tine :)))
Ei na. Eu când mă plimbam prin dealuri și păduri, ăla era prin Hymalaia, la omorât de Yeti…