Știre bombă! Nokia a fost cumpărat de Microsoft!

Fraților, nu știu dacă ați scris la vremea respectivă, însă eu acum am aflat. Nokia a fost cumpărată de Microsoft.
Nokia mă nene. Ăia de făceau de la hârtie igienică, televizoare, cizme de cauciuc la telefoane mobile. Ăla Nokia.
shark-nokiaA fost cumpărată de Microsoft pentru suma de 5,4 miliarde de dolari.

Numai atât a ajuns să coste Nokia? Lider în vânzarea de telefoane mobile de peste 20 de ani? Eu am rămas mască la vederea știrii. Efectiv nu știu ce să mai zic.
Nu că ne-ar interesa pe noi prea mult, însă eu unul nu mi-aș cumpăra un telefon pe care scrie Microsoft din principiu.

Cică au fost niște decizii proaste la nivel managerial. Nu contest, însă de pe margine oricine poate face speculații.
Nu înțeleg totuși de ce naiba s-a încăpățânat Nokia să meargă înainte cu idioțenia de Symbian. A văzut că pierde teren în fața Androidului. Atunci a mers pe sistemul Windows mobile. Un pas fatal. Iată că acum au ajuns în pragul falimentului. Îi păștea falimentul demult, de prin 2007, de când s-a orientat lumea către Apple, doar decizia isteață de-a crea modelul Lumia a mai prelungi agonia firmei.
Agonie de care noi abia acum aflăm.

Nokia falimentară! Și uite-așa a fost cumpărată, pentru o sumă derizorie de Microsoft.
Cel puțin n-au vând firma lui Apple ori alt concurent. Atunci clar Knut Fredrik Idestam și Leo Mechelin s-ar învârti în mormânt ca titirezul!

E ca și cum s-a vinde Dacia lui Tatra! Sau ca și cum ai vinde BMW-ul lui General Motors! N-ai cum mă, efectiv nu pricep ce și cum.
Dacă aș fi fost regele, prințul, sau ce lider au finlandezii, n-aș fi lăsat să se întâmple așa ceva.
Nu numai că s-a vândut o firmă, doar că se va pierde un stâlp. Un pionier. Moare un erou. Aia e… Aia e buba cea mare. Nu faptul că o firmă a fost cumpărată de alta…

Nu știu de ce, însă pe mine știrea asta m-a bulversat. Nu mă afectează însă câtuși de puțin, poate doar o durere de cap și un gust amar.
De ce dracu n-ai trecut la Android mă Nokia? Erai și acum lider în vânzarea de telefonie mobilă!

Voi ce părere aveți despre asta? Cu ce-a greșit Noikia, în afară de închiderea fabricii de la Jucu și refuzul de-a trece la Android?

Știrea pe larg aici.

nokia-logo-brand-wallpapers

There are 3 comments left Go To Comment

  1. Eddie /

    Aiurea. Ce draci bălțați face Microsoft, nu știu. Cel mai probabil își vor lansa tablete cu Windows 8, telefoane cu Windows 8 sub emblema Microsoft. Nu știu ce să zic. Unde e Microsoft, miroase a rahat.

    1. Spanac / Post Author

      Exact. Nu ziceam nimic dacă luau o altă firmă. Dar tocmai Nokia mă? Nokia, aia mare, liderul!

  2. Pingback: Since Microsoft buyed Nokia a while ago /

Leave a Reply