Știri mondene

Mă uit în jurul meu și mă minunez. Așa știri… Numai violuri, crime, sinucideri (unele ratate), precum și fel de fel de vedetuțe.
Ce-a mai făcut Mutu, de ce Pițurcă n-are voie să mănânce ceapă, cum îl tratează Bianca Dragusanu pe Victor Slav și de ce.

Până mai zilele trecute era în vogă urmărirea lui Vișinescu. Sute de reporteri îl asaltau zilnic cu întrebări. Prinde mulțimea aia de reporteri n-am văzut un milițian care să pună mâna pe el și să zică “tataie, mergem noi o țâră la pârnaie cu matale, că ești comunist periculos, mama mă-tii de pușlama“.
Ca acum câteva zile să-l văd pe nea Vișinescu fericit nevoie mare alături de reporterii pe care mai deunăzi îi alinta cu “Cristosu’ mă-tii!“.
Acu era fericit. A ieșit nevinovat. N-a săvârșit niciun fel de crimă, n-a bătut pe nimeni, e cetățean model. Cu pensie de 6000 RON. Asta așa ca o palmă dată societății.
Alexandru-Visinescu

Altă știre mai fusese în vogă acum vreo săptămână cu o puștoaică de vreo 15-16 ani care a fost botezată. Că n-a fost botezată la câteva luni, nu-i nicio problemă. O botezăm înainte de căsătorie, împușcăm doi iepuri dintr-un foc.
Dar iureșul era de la faptul că tipa era în bikinei. Și s-a băgat singură în ligheanul de botez. Și i-a turnat popa apă în cap. Cu ochii la nurii ei, evident. Că suntem oameni și mai greșim.
S-au găsit fel de fel de explicații. Că trebuia să fi avut o cămășuță lungă pe ea. Un furou, un capot, o cămașă de noapte. Tichiuță îi mai lipsea.
botez

Tot cam în vremea aia mai rula o știre incredibilă. Incredibilă prin tâmpenia unor oameni. Anume nunta la McDonalds!
Ați mai auzit de așa ceva? Să-ți faci nunta la McDonalds? Adică acolo să halești?
Hai, că pentru copii mai merge să-și facă onomastica acolo. E și normal că-i atrage McDonaldsul pe copiii ca mierea pe muște. Deoarece se bagă zahăr în produse în cantități industriale. Dar asta e altă mâncare de pește. Să revenim la mâncarea nuntașilor noștri.
– Câte un Big Mac la fiecare. Și un suc mare, plus cartofi prăjiți, iar la desert câte un milk shake. Ce e ăla tortul miresei? It’s so, so overrated!


Cică e restaurantul ei preferat. Să zică merci că nu Ritz e restaurantul preferat, că era dator vândut. Vindea casă și mașină și făcea credit la bancă ca să invite 10 inși…

Despre ale noastre vedete nu prea știu multe chestii. Nu mă pasionează să știu cine cu cine, de ce, unde și-n ce fel. Însă pentru avizii de cunoaștere despre unele vedete din Romania, știți unde să vă duceți. E actualizat la zi cu ultimile noutăți!

Asta e la modă. Asta se cere. Astea-s acele stiri mondene pe care lumea turbează să le citească.

There are 6 comments left Go To Comment

  1. Szasz Sebes Paul /

    Bine spus A mai tare treaba e cu botezul !

    1. Spanac / Post Author

      Lasă că nici cu nunta la împinge tava nu mi-e rușine…

  2. Christine /

    Am citit “Victor Sclav”, o fi din cauza orei?
    Referitor la ştiri, de câţiva ani numai mizerii din astea se difuzează şi se promovează.

    1. Spanac / Post Author

      Slav, Sclav, e același drac. Văzusem zilele trecute un titlu că e tratat ca un sclav de Drăgușanca. Eu în locul lui îi dădeam câteva curvei peste bot de n-o mai scotea la lumină niciun doctor de reparații faciale…

  3. Mihaela /

    Aia cu McDonaldul mi-a placut cel mai mult…si eu ma gandeam ca la nunta mea sa le dau shaorma:))
    Restul sunt doar exemple despre cum functioneaza societatea romaneasca.

    1. Spanac / Post Author

      Aiurea rău. De ce nu le-a luat câte două plăcințele și un covrig și gata restaurantul.

Leave a Reply