Suntem putori fără măsură!

Românii sunt de-o puturoșenie fără măsură, din păcate. Și mă doare chestia asta. Mă rănește în mândria aia care apare mai ales când ne bate Grecia la fotbal sau ne fură canadienii metalele prețioase de la Roșia Montană. Căci, sincer să fim, nu prea avem noi mari motive să fim mândri.
Ziceam mai demult că acum 140 de ani eram hăăăăt înaintea americanilor. Foarte adevărat. Numai că, între timp, ăia au evoluat, iar noi am cam bătut capul pe loc.
lazy-woman
Hai să dezvolt puțin ideea asta cu puturoșenia, înainte să dați cu pietre.
Am citit despre povestea unui flăcău de și-a schimbat o agrafă banală de birou pe un pix, apoi pe-un mâner de ușă, ca-ntr-un final să ajungă la o casă. Povestea pe larg la Cristian Florea.
Și am stat și m-am gândit că la noi nu ar prinde chestia asta. Lumea nu e interesată. De nimic. Dacă nu-i ceva gratis, nu-i interes. Ba mai mult, chestia gratis trebuie să fie și consistentă ca valoare! Ca dovadă, în ultima vreme nu s-a prea îngrămădit lumea la concursul cu banner.

La noi în țară nu se fac multe chestii. Uite, de exemplu, o invenție pe care eu o consider foarte utilă, este inexistentă în România. Este la bucătărie. Se numește “tocător de gunoi“. Adică shredder, garbage disposal etc. La chiuvetă, după sita de scurgere, se află un tocător. Care la apăsarea unui buton de pe perete, toacă gunoaiele. Americanii curăță legumele și fructele în chiuvetă, iar tocătorul împiedică înfundarea țevii. Ei bine, la noi n-am văzut așa ceva pe nicăieri. De ce? E atât de greu să bagi un cuțit rotativ atașat la un motoraș electric? Nicidecum, e vorba de lene. Se merge bine-merci pe principiul “lasă bă că merge-așa!“.

La fel și cu schimburile astea. Cu agrafa preschimbată, într-un final, în casă.

Altă treabă de n-ar merge la mine deloc e colecționarea. La noi nu există colecționari. Noi nu avem colecții de ceasuri vechi, de mașini de epocă, de cartonașe cu fotbaliști, de fel și fel. Ce nu mai e bun sau e vechi, se aruncă. Rar intră lumea în anticariate. De găsit ai găsi fel de fel, însă nu-s bani să-i dai pe… vechituri. Cel puțin așa gândim noi.
lenes-2
Asta e ceva ce-mi place la americani. Ăia colecționează mașini, frigidere, toate drăciile. Și nu-i mai consideră nimeni descreierați.
Noi n-avem multe, dar nici nu ne apucăm să facem. Până la urmă, am impresia că suntem copia fidelă a personajului lui Cheloo.

Prea bolnav leneș să muncească, prea fricos să fure
Prea mândru să ceară, mulțumit să-ndure…

There are 10 comments left Go To Comment

  1. pati /

    Ma gandesc ( doar ca sa ti caut o scuza) ca ai scris articolul asta ca sa trezesti comentarii…altfel…GRESESTI de sus pana jos!Hai sa ti detaliez pe baza articolului tau!
    – nimeni in Romania nu arunca oase in chiuveta! Mi se pare o chestie de lene teribila sa arunci gunoiul in chiuveta!Oricum canalizarea in Romania nu e facuta pentru asa ceva. Vorbim despre lucruri clar diferite!
    – schimbul despre care vorbesti merge tot pe principiul “mi e lene sa muncesc mai bine schimb”. Daca vrei neaparat sa schimbi poti face asta pe mercador sau pe site uri de genul asta. Se practica si la noi ttrocul.
    – colectionarea tuturor tampeniilor de gunoaie cum ai vazut oe Discovery NU inseamna harnicie!Este o pasiune si atat!
    – chiar daca la un moment dat eram in fata americanilor ( pe vremea aia marea majoritate a Europei era) nu suntem in urma lor din cauza lenei. Altele sunt motivele.si sigur le stii!
    Imi pare rau daca chiar gandesti asa…sper sa fie doar un articol, cum am spus mai sus, facut pentru comentarii. Spor!

    1. Spanac / Post Author

      Uite că ai nițică dreptate. Nu așa gândesc, văd că tu, față de majoritatea covârșitoare, ai știut să citești și printre degete.
      vorba vine de arunca oase la chiuvetă, ăla a fost un cretin, doar a demonstrat ceva. Noi aruncăm oasele la coș. Însă ne-ar trebui o tâmpenie de shredder și nouă. nu neapărat pentru curățatul legumelor în chiuvetă, ci pentru mărunțirea resturilor de mâncare care ajung la chiuvetă după spălarea vaselor.
      De schimbat nu merge să schimbi pe nicăieri nimic. Și n-o spun așa ca să mă aflu în treabă, am testat chestia asta ani la rând.
      Și acum nu suntem în urma americanilor de lene? Dar de ce suntem?
      Din cauza prostiei? e mai bine așa? Că stăm cu mâinile în sân? nu e lene? că nu dăm jos leprele și instaurăm un stat militar? Deși asta trebuia făcut în 1989, nu acum. Acum am ajuns și noi și 3-4 generații de urmați datori vânduți ai FMI-ului.
      Și dacă nu de lene, atunci poate de delăsare, prostie…

  2. pati /

    E uite..am ratat concursul tau cu bannere. Promit ca data viitoare ma inscriu! E bine asa? Poate ma pui in blogroll pana atunci :))
    ps
    Lasa statul militar pentru africa si asia. nu!nu era mai bine pe timpul comunistilor 🙂 si FMI ul ne lua banii si atunci 😉 sigur stii! “platim datoria externa” 🙂
    zi minunata

  3. Spunsieu /

    Cu lucrurile de colectie ai dreptate. Numai ca trebuie sa fii tare atasat de lumea materiala ca sa faci colectii in stil americanesc, adica obsesiv. Ca sa-ti arunci veniturile minuscule pe chestii partial inutile e cam greu! Imi place sa vad in targuri sau magazine de antichitati toate obiectele acelea splendide, cu patina, dar nu mi-as permite asa ceva! In ceea ce priveste tocatoarele de la bucatarie, e vorba mai degraba de managementul deseurilor. La ei se construieste in alt stil decat la noi, deseurile solide tot acolo ajung, chiar daca printr-o conducta. Daca ai observat, ei au doua cuve la bucatarie, una fiind pentru spalat, iar cealalta pentru resturile alimentare. Asta n-o sa vezi in Europa de exemplu.

    1. Spanac / Post Author

      Nu toți au două cuve. Dar și noi ne putem pune chiuvetă cu două cuve, fără probleme…

  4. Radu Thor /

    Te-ai gândit câte taxe ar trebui să plătim dacă am fi mai harnici? Oare nu-s destule acum când suntem leneşi? 🙂

    1. Spanac / Post Author

      Taci mă, nu le da idei!

  5. Pingback: Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, "Recomandările săptămânii”. /

  6. Bucur /

    Intradevar cred ca avem o problema cu lenea activata la un mod ridicat… vreau solutii are cineva?

    1. Spanac / Post Author

      Noi de fapt muncim. Dar muncim doar pentru noi. Pentru țară nu facem nimic. Asta pentru că țara nu face nimic pentru noi…

Leave a Reply