• Ceasul buclucaş

    Data stelară 24 ianuarie 2010 Începutul poveştii aici După juma de oră vine la mine: – Ceasul ăsta chinezesc stă! – Nu ştii tu să-l porţi la mână mă, se uită şi el la faţa omului. S-o fi speriat de mustaţa ta… Îl întorc, îi mai dau o bătută, preventiv, şi i-l dau iar. După juma de oră vine iar la mine. – A stat! – …Gâţi de chinez, să-i dau mail. – Dă-i şi zi-i că e fărâmat. După 2 săptămâni de conversaţii cu jegul ăla, am rămas cu ceasul stricat. Că voia să-l trimit înapoi în China, mă

    [Citește tot articolul...]
  • Cu naşul-1

    Avea Blatistul şef o gagică prin Ploieşti. Să fi fost prin iarna lui 2003-2004. Cum nu mai fusesem niciodată cu naşul, mă temeam. Aşa că mi-am luat bilet. 20 de mii aruncaţi degeaba. Că-n jumatea aia de oră n-a venit niciun controlor… La plecare înapoi către Bucale, cu trenul de seară, nu mi-am luat bilet. Am zis că ce-o fi o fi… Am stat liniştit (tremurând ca varga), dar tot n-a venit niciun controlor. După vreo 2 săptămâni, faza s-a repetat. Adică n-am luat bilet când m-am dus. La întoarcere însă a venit naşul. Aveam la mine o hărtie d-aia

    [Citește tot articolul...]
  • Imagine superbă

    Când omul care stă la muncă 12 ore de nebun şi n-are ce face, îşi găseşte. Adică acum ştiu câţi metri are rondul din faţa aeroportului, ştiu câte fire metalice sunt în gard, ştiu orele când ies ăştia să dea cu chemtrail (despre asta voi scrie mâine), ştiu cine şi ce a făcut. Dar abia azi am aflat că eu de fapt păzesc numa un gard… Ăla să nu vină careva la el (nici n-are cum să vină, decât paraşutat) şi dacă pică să dau de veste şefului de tură. Că vine vreunul şi ia buldozerul din faţa mea, nicio

    [Citește tot articolul...]
  • Leapşa studenţiei…

    Asta e leapşă de la Ovidiu, şi-o ia cine vrea şi-o dă cui vrea! Majoritatea aţi făcut liceul sau facultatea. Eh, cu toţii am făcut tâmpenii în viaţa de student, de licean… Eu am început de mic, se alergau nişte colegi prin clasă. Eram prin clasa a treia sau a doua, şi cum alergau ăia ca nebunii, i-am pus unuia piedică. Ţin minte şi acum că-l chema Răzvan pe colegul ăla. Bă băiatule, cât era ăla de înalt, cât de repede fugea, de la prima bancă unde şedea măria sa, Spanac, până la perete în spatele clasei s-a dus bietul

    [Citește tot articolul...]