• Bicicleta electrică – vehicolul viitorului?

    Am văzut primul vehicul electric acum 20 de ani. Apoi am spus că aceste mașini vor fi cu siguranță viitorul. Când lumea se plictisește de războiul asupra petrolului, sau vor dispărea combustibilii fosili în totalitate. Am vrut să am dreptul să conduc. Eroii copilăriei mele erau KITT și Evel Knievel. Când orașul era încă liber, nu am reușit să-mi îndeplinesc visul de-a conduce. Abia în 2016 am văzut permisul în buzunar. Îmi place să conduc, dar nu am loc de alți participanți la trafic. Nu-mi place să stau 10 minute pentru a merge 10 metri. Parcă mai repede ajung pe

    [Citește tot articolul...]
  • A mânca inteligent este o artă

    Anul trecut a fost mulțumitor, deși putea fi cu mult mai bun. Se spune că în orice zi trebuie să facem trei lucruri: să mâncăm, să lucrăm și să ne jucăm. M-am distrat prea puțin și sunt prea stresată. Am muncit pe brânci, am suferit, dar am și am avut unele succese pe plan profesional. În schimb, am mâncat mai mult decât aș fi vrut. Nu știu ce IQ am, însă cineva spunea că a mânca este o necesitate, dar a mânca inteligent este o artă. Dacă m-aș lua numai după trupul meu, aș spune că n-am mâncat inteligent. La

    [Citește tot articolul...]
  • BlogEASTER

    BlogAwards organizeaza competitia BlogEaster 2015, campanie cu premii totale in valoare de peste 10000 lei, ale carei sponsori sunt: Mopiel, Accesoriul.ro, Vivat Familia, Contazen, Optica Shades, Jingle.ro, Webrahost. Competitia BlogEaster 2015 se desfasoara conform urmatorului calendar: Bloggerii participanti trebuie sa scrie, pana pe 5 Aprilie, la ora 23:59, cate un articol cu tema “Participa la BlogEaster si castiga un Allview E2 Jump”, in care isi anunta participarea la campania BlogEaster. In cadrul articolului trebuie sa promovezi campania BlogEaster si sa spui de ce iti doresti un smartphone Allview E2 Jump. Un smartphone Allview E2 Jump va fi acordat drept premiu bloggerului

    [Citește tot articolul...]
  • Cel mai bun scaun de birou?

    Stăm la calculator multe ore pe zi. Viața unora se petrece în fața monitorului/ monitoarelor. De ceva vreme am probleme cu coloana. Probleme care au revenit exact când credeam că m-au lăsat și s-au mutat la alt nefericit al sorții. Ei bine, nu. Mă doare în continuare spatele. Nu mă pot îmbrăca singur. Nu-mi pot ridica piciorul prea mult. Și mi-am dat și eu seama, în sfârșit, după ce alții mi-au spus treaba asta de câteva ori. Scaunul de birou joacă un rol important în această problemă. Mie îmi place ca scaunul să fie înalt. Le detest pe cele scunde, sau

    [Citește tot articolul...]
  • Valentine’s Day – probabil prima dată când mă bucur de prostia asta!

    Știți probabil că atât eu, cât și nevastă-mea (te pup băi!), considerăm chestia asta numită Valentine’s Day o prostie menită să facă omul îndrăgostit ca un școlar să mai scoată din buzunar niște bani, să cumpere chestii inutile. Cineva a zis faza cu “noi cheltuim bani pe care nu-i avem pe chestii de care nu avem nevoie, pentru a impresiona persoane pe care nu le suportăm“. ei bine, cam așa mă simt eu când aud de Valentine’s Day. Serios, femeile parcă au deja prea multe sărbători, care mai de care mai fanteziste. Zi de naștere, zi de nume, 1 martie,

    [Citește tot articolul...]
  • BlogAwards + Allview = super-concurs!

    De ce am ales eu BlogAwards? Am ales BlogAwards deoarece premiile sunt pe măsura așteptărilor. De 3 ani și ceva de când fac parte din lumea 2.0 în mod activ, mi-a plăcut să particip la concursuri. Participam la tot ce se putea, Dar nu câștigam mai deloc. Până mi-am recitit articolele, la insistențeloe unor prieteni buni din blogosferă. Aveam articolele pline de greșeli. Unele din neștiință – recunosc, cu oarecare mâhnire, că am greșit frecvent cu aibă. Am pus aibe de fiecare dată. “El trebuia să aibe deja mâncarea făcută“, în loc de corectul “El trebuia să aibă deja mâncarea făcută“. Alte

    [Citește tot articolul...]
  • Ne bucurăm de viaţă alături de Vivat Familia

    Intru într-o farmacie numai atunci când am nevoie să-mi rezolv o problemă. Deşi nu sunt un mare consumator de medicamente, am remarcat faptul că la o farmacie am fost sfătuit să-mi achiziţionez o trusă de produse pe care s-o am permanent la îndemână, în caz de nevoie. Nu ştiu dacă şi alte farmacii au aşa ceva, dar de la Vivat Familia mi-am cumpărat o trusă şi sunt pregătit să înfrunt oricând o afecţiune de sezon, fără să mai ies din casă. De aceea vă invit să ne bucurăm de viaţă alături de Vivat Familia. Sunt 8 astfel de truse Vivat,

    [Citește tot articolul...]
  • Cum nunta ne poate crea probleme

    Christian death metal. Asta ascult acum. că tot urlă popii că muzica rock e satanică. Uite așa am căzut la pace. E vorba de concesiile pe care le facem. Și despre asta vreau să discut acum cu voi. Ce concesii faceți pentru a mergea treaba bine sau cât de cât? Că ați închis ochii când v-a pus interfonul cel nou și nu era alb, ci galben. Și arată ca dracu în casă. Dar ați zis că asta e, e galben. În trei zile ne vom obișnui cu el. Și ați văzut că a trecut luna. Numai că nu-l mai vedeți că e acolo,

    [Citește tot articolul...]
  • Am puțin timp!

    Nu vă impacientați! Sunt bine sănătos, chit că nu prea am mai dat în mediul on-line așa mult, după cum erați obișnuiți. Am fostrte multă treabă. Vine Crăciunul și ca-n fiecare an, am lăsat pe ultima sută de metri toată treaba. Cadouri, aranjatul bradului, gătitul și curățenia. În plus, o chestie extrem de bună, m-am angajat. Unde? Să zicem în învățământ. Nu, nu le predau eu copiilor, vă dați seama ce-ar fi însemnat asta. Fac ceea ce știu mai bine. Grafică. În plus, multe altele: depanare hardware, software, fotografii, filmări, DJ. Ce-mi scrie în contract? Asistent IT. Băiat bun la

    [Citește tot articolul...]