• Îți faci treaba cu pasiune sau pentru că trebuie făcută?

    Mă uit la ce-a ajuns învățământul în ziua de azi. Nu-mi place deloc ceea ce văd. Valorile morale pe care le învățam nu demult sunt călcate în picioare. Reguli de bun simț, “cei 7 ani de acasă“, sunt inexistente. Unde e problema? De ce s-a ajuns la asta? De ce atâta delăsare? Dacă aș avea peste 50 de ani, aș declara sus și tare că de vină este sistemul, democrația asta. Și muzica rap, care-a distrus creierele tinerilor. Tineri care acum au copii. Copii care-s prinși în lumea virtuală, fără prea mari tangențe cu realitatea. Copii care nu se mai joacă

    [Citește tot articolul...]
  • Viitorul educației în România

    Ca să te apuci de un subiect așa delicat îți trebuie nervi tari, o ditamai ladă de bere (cu lămâie) și multe ore de scris. Din păcate eu n-am nici o lasă de bere, doar una fără alcool, nu-s deloc liniștit lși calm, enervându-mă imediat din orice. Dar pot scrie pe tema viitorului educației în România romane întregi. S-o luăm de la început. Cum a fost în cazul meu prima zi de școală (școala nr 112, București – poate-mi găsesc ceva colegi vechi…) Aveam un ghiozdan crem închis, de piele, cu un poștaș desenat. Poștașul avea uniformă albastru închis și

    [Citește tot articolul...]