• Concediul din vară acum se programează!

    Cel puțin în ceea ce mă privește. Ca în ultimii cinci ani, îmi îndrept gândurile tot spre Bulgaria. Am găsit cu ajutorul celor de agenția Happy Tour în urmă cu cinci ani, o ofertă foarte bună la vecinii noștri și am zis: de ce nu? Merit să încerc, mai ales că prețul a fost foarte bun pentru doi adulți și doi copii. Nu am fost dezamăgit de recomandarea celor de la Happy Tour și am zis în continuare că merită să încerc în continuare același resort în condiții de all-inclusive. Oferte de early booking la HappyTour? Da, la mijlocul lui

    [Citește tot articolul...]
  • Încep să-i înțeleg pe chinezii ăștia!

    Chinezii sunt mulți, de aceea unii îi urâm din tot sufletul. De frică, nu care cumva să vină potopul de ciuciunghezi peste noi, să ne fure toată agoniseala, adică telefonul japonez, televizorul corean și chiuveta nemțească. Mobila de PAL, românescă, nu va conta mult, o vor pune pe foc. Bulangii! Huoo! Probabil asta gândesc mulți, dacă-i întrebi despre chinezi. Mă uit acum la filmul Aftershock (2010, a nu se confunda cu Aftershock din 2012). Aici, în filmul chinezesc este vorba despre drama unei familii, în urma marelui cutremur din Tangshan, unde au murit peste 240.000 de oameni, în urma cutremurului

    [Citește tot articolul...]
  • Plecat în Bulgaria!

    De mâine, luni, 08.09.2014 până pe 13.09.2014, vineri, voi fi plecat în Bulgaria, Nisipurile de Aur. Nu știu cum e cu netul pe acolo, însă din ce-am citit, este contra cost pentru clienți. Rămâne de văzut dacă este moca în hol. Am netul și voce pornite la Digi, însă costurile sunt destul de măricele. Așadar, dacă nu dau semne de viață, nu vă speriați, nu deschideți șampania, căci revin. cu poze, video și idei noi pentru blog. Săptămâna viitoare pornesc un concurs pe care-l coc de ceva vreme.

    [Citește tot articolul...]
  • V-am trecut numele în nisip!

    După cum v-am promis, v-am trecut numele în nisip. Îmi cer scuze c-a durat până acum să fac postul ăsta, însă la câte-am avut pe cap, efectiv am uitat. Reamintesc faptul că numele celor din nisip este numele celor care mi-au zis când să plec la mare. A… apropos, pe 8, luni, plec iar la mare, în Bulgaria. Cine a zis că prin blog nu câștigi nimic… Așadar, cine vrea să-și vadă numele scris în nisip, să lase jos comentariu, răspunzând la întrebarea de baraj: – De ce ai vrea să-ți vezi numele blogului scris în nisip?

    [Citește tot articolul...]
  • Ziua mea

    Azi fac 34 de ani. Sau am facut la ora 21:45, dupa spusele alor mei. In plus, nevasta a trecut cu brio de examenul final de la curs. Ne-am plimbat pe plaja, pana sa gasim o pizzerie de Doamne-ajuta. Sa fie pe malul marii, iar preturile acceptabile. Ne-am oprit la o pizzerie al carui nume imi scapa. In dreptul hotelelui Vega. Am intrebat barmanita daca au pizza. – Da, cum sa nu! – Un meniu de unde pot lua? – De la barmani, ne face duduia semn din cap. Erau doi imbracati in alb care nu pareau a fi barmani. La

    [Citește tot articolul...]
  • O poveste frumoasa de vara

    Încă din fragedă pruncie Ion și cu Andrei erau prieteni la cataramă. Au făcut împreună grădinița, școala generală și liceul. Apoi părinții lui Andrei s-au mutat la casă bătrânească la țară, iar el nu a mai continuat studiile facultății alături de bunul său prieten. Cam de prin clasa a 10-a relațiile dintre ei începuseră să se cam răcească, de când umblau amândoi după aceeași fată. Și cu toate că se juraseră să nu se certe niciodată din cauza unei fete, inevitabilul s-a produs. Timpul a trecut, iar cei doi nu-și mai vorbeau. Parcă ultima dată când vorbiseră fusese de un Crăciun în urmă cu

    [Citește tot articolul...]
  • Ceva trebuță!

    Mai am câteva zile (o săptămână mai precis), până plec la mare. Nu v-am uitat, vă voi trece numele în nisip, după cum am promis. La noapte mă voi ocupa de Blogroll deoarece m-ați întrebat dacă am renunțat la el. Nu, doar că e-n transformări radicale. Va arăta mult mai bine când voi termina. Până una alta, vă las cu ceva melodii de relaxare (sanchi, e rock – pe mine mă relaxează, ce-i drept). Cât de curând voi porni un nou concurs, sper până să plec pe litoral. Iar zilele viitoare vă voi arăta ceva poze/ filmări realizate cu noul

    [Citește tot articolul...]