• Banana ucigașă

    Am promis că voi povesti cum m-am dat eu cu banana. Acum vreo câțiva ani, am fost la mare. Și acolo, ce-am văzut eu? Un ski-jet trăgea după el o banană d-aia mare gonflabilă, pe care erau cocoțați vreo 8 inși. Și-i plimba p-ăia prin larg, apoi îi aducea înapoi. Nenică, aia e de mine mi-am zis. Abia așteptam. Îmi place adrenalina, dar mi-e și teamă de m-apucă chinurile facerii de lichid gălbui, cu miros specific. Hai să ne dăm. Din tot grupul nostru, vreo 7 inși, numai 2 ne-am dat. Eu și Sonia. Iată poza mai jos, așteptând cu

    [Citește tot articolul...]
  • Cele mai colorate păsări

    După cum vă povesteam ieri că-s năpădit de fazani în aeroport (am aflat că sunt şi iepuri), vă prezint unele din cele mai frumos colorate păsări din lume. Şi apropos de fazani, are cineva idee cum se prind ăştia? Că la boabe de porumb nu trag, nici să-i baţi. Le-a dat un coleg boabe şi crude şi fierte de porumb, legate cu gută subţire să nu vadă înaripata mijlocul de prindere şi imobilizare. A trecut ca paşa printre boabe şi s-a uitat în scârbă la ele, atât. Nici n-a luat una aşa de gust măcar. Dar gata, ştiu. Poimâine când

    [Citește tot articolul...]
  • O momâie înfiorătoare

    Noapte. Frig. Semiîntuneric. Feeric. Dar nu pentru pază şi Spanac ştia asta. Se temea oarecum. Dar nu de ceea ce avea să se întâmple. Se temea să nu adoarmă, să nu rămână fără mâncare la el. Chestii lumeşti. Nimic nu indica grozăvia ceea ce avea să se întâmple. De la 7 până pe la 10 seara totul fusese OK. Niciun inspector, nimic. Şi se înserase încet încet. Mai erau numai 8 ore până dimineaţa. Spanac era în alertă. Numai aşa de formă, căci telefonul ardea de la atâtea jocuri jucate. Bateria se termina mai repede decât salariul. Bine că aflase unde era ascunsă în

    [Citește tot articolul...]
  • O facem în parc?

    Data stelară: 14 februarie 2010 – Hai fă, mergem deseară în parc? – De ce? – Să ne… “jucăm”, de ce naiba crezi? – Mergem, că am tot vorbit… Ne strecuram încet prin noapte, ca două năluci, printre maşini parcate, trecători răzleţi, blocuri tovărăşeşti, către parc. – Bă, abia aştept! – Mie-mi zici? Hai încolo, în parcul ăla, e gol la ora asta. – E cam departe mă, tocmai până acolo? Hai că ştiu eu aici aproape un loc propice. Mergem tăcuţi înainte, doar doar o fi acolo locul liber, nimeni în zonă să ne audă sau să ne vadă.

    [Citește tot articolul...]