Îmi aduc aminte cum cosea bunicul meu. Eram copil și mi se părea că unealta cu care tăia iarba e enormă și periculoasă. Îmi plăcea felul în care ascuțea coasa. Am încercat să cosesc și eu, dar unealta era grea, iar bunicul râdea în barbă. Au trecut anii, bunicul nu mai e printre noi, iar coasa a dispărut din șopron. Îmi place să cred că bunicul e dus undeva, cu treabă, la cosit. Dar sunt alte vremuri și au apărut motocoase cu care se poate defrișa rapid o mare suprafață de teren. “Să tot cosești, băiete, cu astfel de unealtă”,