Zilele trecute, ieșind afară, mă uitam în jur. Niciun peisaj de iarnă, cum ar fi trebuit să fie. Era primăvara în toată regula. Soare, ciripit de păsărele, parcă și maidanezii zâmbeau către mine. Mă rog, nu știu sigur dacă mârâitul ăla și arătatul colților era zâmbet, însă eu așa am crezut. Era așa cald și plăcut încât am scornit niște versuri stângace: Iarna-i grea, omătu-i mare Dar afar’ e cald și soare! Uite-aci, mare căldură! Fix în mijloc de natură. Nu accept critici la adresa versurilor, mi le-am făcut singurel. Însă atunci când a nins, frig afară, ceva de speriat.