• Pisicile

    Primul lucru pe care vreau să-l spun este că la concursul mâţei Octocat, am câştigat premiul 2. Adică 100 lei! E al treilea concurs câştigat, primul fiind cel al lui Ovidiu, iar al doilea cel al lui StiliZer. Mulţumesc frumos mâţei şi organizatorilor. Apropos de mâţe, mi s-a trasat indirect o sarcină să scriu despre pisicile mele. Sunt posesor a două pisici, rasă europeană comună. Adică maidaneze, tomberoneze etc. Prima pisică, pe nume Kittie (de la Trupa Kittie, nicidecum de la englezescul pisicuţă!), am luat-o pentru că aveam nevoie de o pisică. În 2006 mama a plecat dintre noi. A

    [Citește tot articolul...]
  • Cu naşul-1

    Avea Blatistul şef o gagică prin Ploieşti. Să fi fost prin iarna lui 2003-2004. Cum nu mai fusesem niciodată cu naşul, mă temeam. Aşa că mi-am luat bilet. 20 de mii aruncaţi degeaba. Că-n jumatea aia de oră n-a venit niciun controlor… La plecare înapoi către Bucale, cu trenul de seară, nu mi-am luat bilet. Am zis că ce-o fi o fi… Am stat liniştit (tremurând ca varga), dar tot n-a venit niciun controlor. După vreo 2 săptămâni, faza s-a repetat. Adică n-am luat bilet când m-am dus. La întoarcere însă a venit naşul. Aveam la mine o hărtie d-aia

    [Citește tot articolul...]
  • Mare întâlnire. Stop!

    Azi ne vom reuni ceva bloggeri din Bucureşti. Mulţi şi-au anunţat prezenţa, rămâne de văzut câţi vor şi veni. Asta având îăn vedere că e o ploaie afară de nu-ţi vine decât să dai la buci…um! Să cânţi aşa de-a surda. Sigur vor veni Studentul minune (organizatorul), Kathy bampiriţa, Laura Meleaca (căreia-i mulţumesc pentru această cale pentru concursul organizat de ea, la care eu am câştigat), Jidanul de Un neuron şi al vostru povestitor, măritul Spanac. Toţi am convenit să luăm aparate foto, video, să filmăm, să ne tragem în poze şi să bem. Sper să nu văd fetele cu-un

    [Citește tot articolul...]
  • Stamp

    Bun. După multe fofilări evidente, azi am dus la capăt misiunea de mi-o dăduse jidanul cu un neuron. Adică am creat Spanac Stamp.  Asta după ce am creat Spanac TV, cu ajutorul lui Boby. Dar să luăm totul de la început. Acu câteva zile, olteanul, ascultându-mi ideea genială cu SS (de data asta e Spanac Stamp), a grăit: “Mo, bună idee, ia d-aici şi zi-mi dacă prinde la poporime” – zise cu nostalgie în glas, înmânându-mi 10 lei. Pe care eu i-am luat cu mânuţele hulpave. După care i-am cerut şi-o gogoaşă de la colţ. La asta fază am fost mai

    [Citește tot articolul...]