Nu-i niciun secret faptul că mi-am petrecut mare parte din primii șapte ani la țară. Asta până să mă ia la școală, de parcă mă răpiseră ai mei părinți din locurile unde crescusem, ca să mă arunce-n temnița îngrozitoare numită “Școala gimnazială cu clasele I-VIII, nr. 112“ Nu era problemă, printre atâția copii îmi făcusem repede prieteni. Nu era de ajuns decât să zici: – Salut, sunt Francisc! și îți făceai un nou prieten. Încearcă să mai faci asta, acum, după 25-30 de ani… Însă toate vacanțele le făceam la țară, la bunici. Acolo unde am crescut. În locurile alea,