Tehnologia la ţară e din ce în ce mai la modă.

De când cu criza asta economică, Ionel a lu’ Ilie era chinuit de griji.
– Băi vecine, zise către bunul său prieten, nu mai merge treaba.
– Ştiu bre, dar ce să faci?
– Păi mă, nu se mai poate. Ştii că eu fac ţuică acu şi-o vând.
– Ştiu Ioane, se poate… Ce, nici cu aia nu mai merge, că ai ţuica bună. Ia dă şi mie sticla aia!
– Nu prea mai merge, se plânse Ionel întinzând peste gard sticla vecinului. Nu mai merge. Ăştia acu toţi vor ori pe datorie ori la schimb.
– Cum mă la schimb, ce a revenit trocul?

– După cât se pare… Păi na mă, uite, ieri, ieri după masă aşa, stăteam la piaţă, mai jucam o tablă cu nea Culaie. Şi fratele meu, şi vine unu, un ciumeg d-ăla cum se tice pe la oraş. Lanţ de aur la gât cum e lanţu’ matale de la câine. Tatuaje d-alea pe el, d-alea în dungi aşa…
– Tribale!
– Cum mă?
– Tribale mă, nişte dungi d-alea aşa încrucişate de te doare mintea.
– Aşa mă, de unde ştii?
– Mi-a arătat nepotă-meu pe ipad d-ăla.
– E, în fine. Zice ciumegu’ ăsta la mine “Bade dă şi mie 200 de kile de ţuică” Da’ face el, îţi dau la schimb ceasul ăsta.
– Hai mă lasă-mă…
– Pe cuvântul meu, se cruci Ionel, mai mai ca-n faţa popii, avea un ceas d-ăla mare, cât conserva de fasole, şi lucea de-ţi lua ochii. Cică de firmă, nuş ce firmă a zis ăla, că n-am auzit de Pirre Cardin niciodată.
– Lasă bă că-s hoţi… Mi-a zis nepotă-meu, că ăsta e mare afacerist.
– Ce afaceri face mă?
– Mă, fel de fel. Se uită acolo pe ipadul ăla, cică intră pe net, şi intră pe un site meseriaş de anunţuri, şi ba cumpără, ba vinde. Uite acu 3 zile mi-a vândut televizorul ăla vechi, Sirius.
– Cum mă, cine a dat bani pe ăla?
– Unu’ mă, un flăcău, l-a luat că cică îţi face casă la marginea oraşului, casă rustică, şi m-a scăpat de ăla. Ba am luat şi bani frumoşi pe el…
– Ia-uzi mă… Deci dacă intru şi eu pe site-ul ăla, vând şi eu ce vreau?
– Da mă, uite, când vine nepotu-meu îţi dau ipadul ăla să bagi anunţ.
– Bună ziua! se auzi sprintenă vocea lui Răducu, nepotul vecinului Costel.
– E, tocmai vorbeam de tine nepoate! Ia arată-i lu’ nen-tu Ionel cum e cu saitul ăla de intri tu şi vinzi, şi cumperi.
– Imediat! spuse Răducu, bucuros. Se bucura când ajuta pe cineva, ca un copil când primeşte ciocolată.
– Uite nene! Apeşi aici şi adaugi anunţul matale. E simplu ca bună ziua.

Ionel apasă pe acolo pe ecran, se mai frecă în cap, dar termină repede de adăugat anunţul.

– Da mă, uite că fu simplu. Şi acu aştept să mă sune careva ca să cumpere de la mine?
– Da nene, fii pe pace, că intră lume multă şi cumpără.
– Băi, merci frumos. Ia haideţi la mine, că am nişte must proaspăt făcut! Marieee, strigă el către casă. Ia carafa ai de must, că avem musafiri!