Trece vara, bine-mi pare, hai și noi flăcăi, la mare! Numai cu DTS TRAVEL AGENCY.

Cică dacă nu pleci vara măcar câteva zile la mare, nu ești om.
Au trecut ani buni, cam din 86 până în 2005, când eu vara m-am dus în partea cealaltă.
Nu la munte, doar în partea opusă, la țară, la Turnu Severin.

– Lasă că aveai Dunărea! puteți spune.

Mă credeți că-n anii ăștia n-am văzut Dunărea decât o singură dată de aproape? În rest numai din tren? Doar o dată am fost în port. Mizerabilă apa…

Dar după 2005, drumurile mele către mare s-au cam repetat. Din 2008 până în prezent am cam fost aproape în fiecare an la mare. Nasol a fost că n-am prea găsit hoteluri mai de Doamne-ajută. Numa d-alea vechi, tovărășești. Așa se întâmplă când pleci prin bilete de sindicat…

Cu toate că am fost anul ăsta pe litoral, parcă nu mi-a plăcut așa mult ca-n alți ani. Probabil și din cauza faptului că nu puteai să te întinzi unde voiai tu pe plajă, de jdemii de șezlonguri.
20140728_185601

Pe litoral mă simt excelent. Nu mă mai scoți din apă. Poate de aceea m-au poreclit prietenii “omul-focă“. Soare, mare cât cuprinde (e adevărat că se vede curbura pământului la orizont!), nisip fin, nevasta cu mine…
Ce-ai mai vrea? Berea rece nu se pune problema, parcă un 6-pack pe zi nu-i îndeajuns? Mai ales că beau singur, nevasta nefiind deloc cu alcoolul. Ei îi iau o înghețată. Hai să zic mai multe, că-s pofticios!
20140801_194620

Am fost printr-o agentie turism foarte OK și am avut un concediu frumos. Dar vreau să merg anul ăsta și la vecini, poate au condiții mai bune. Vreau să văd apa aia clară, ca-n Cipru. Credeam că e mit, însă și bulgarii o au. Trebuie să-mi rezerv grabnic bilete avion, căci mi-a dispărut frica de zburat (cel puțin pe distanțe scurte). Și dacă voi, cititorii, sunteți cuminți, am să vă țin la curent (~ 220V) cu ce tâmpenii voi face la mare. Zic tâmpenii deoarece de fiecare dată fac eu ceva care să nu fie tocmai la locul lui… Acum 3 ani era să-l lovesc pe un om în cap, prostindu-mă în mare. Iată și dovada!

Și vă voi relata știrile la cald. Am net pe telefonul cel nou, deci pot posta pe blog.

Așa că țineți-mi pumnii să ne iasă pasența cu-n drum prin țări străine! Deci dați jos cu comentarii gârlă, spuneți-mi cât suntem de mișto!
20140802_113120
20140729_100413

Aceasta postare a fost citita de 3652 ori !

Comments

comments

There are 20 comments left Go To Comment

  1. Claudiu /

    nu e aceeasi mare? de ce ar fi acolo mai curata, doar si aia sunt putori

    1. Spanac / Post Author

      Nu, de ce zici asta? Cică-s mai serviabili și ăia fac curățenie în apă, nu lasă gunoaiele să se aduce.

  2. InStilBarbatesc /

    Bafta la concurs! eu am fost acum 2 ani si mi-a placut la maxim.

    1. Spanac / Post Author

      E, cam aia vreau și eu. Nu am fost la bulgari niciodată. În ultima vreme am început să-i privesc cu ochi buni, deoarece au fost băieți deștepți și ne-au bătut la turism pe litoral.

  3. Bianca Badea /

    Doar micul dejun? Sa nu faceti foamea p-acolo…

    1. Spanac / Post Author

      Povestea un prieten că a fost o gașcă mare de vreo 20 de motocicliști. au băut și-au mâncat pe săturate. Ăla le-a zis 50 levo. Ei au înțeles 50 euro și i-au dat 50 euro. Așa se bucura ăla de ziceai c-a prins prima de Paște și Crăciun în aceeși zi. aia șpagă. Însă asta era acum 6 ani… Nu știu cum au evoluat prețurile între timp. Însă ce, ăia n-au conserve la un euro 2 bucăți?

  4. Caffe91 /

    bai, toate ca toate, tot pleci pe la mari si litorale, dar nu ne-ai scris numele in nisip?

    1. Spanac / Post Author

      Ba da… Însă am uitat să le pun. Merci de heads-up!

  5. bazarul lui albert /

    baftalos Spanace! sa mai faci si-un fuforial de-al tau, pe meleaguri bulgaresti!

    1. Spanac / Post Author

      Se face, cum să nu! Trebuie să învăț bulgărește deci!

  6. Adriana /

    Ar fi frumos sa incheiem vara la mare printr-o vizita la vecinii nostri…. Hm… frumos 🙂

    1. Spanac / Post Author

      Ar fi ceva. să vedem ce-o fi. cică acolo la bulgari te bronzezi frumos, nu ca la noi, de ne-am întors mai albi de cum am plecat…

      1. Adriana /

        Foarte interesant… Ma-ntreb cum as arata eu, care, in mod normal, ma bronzez foarte repede…. Eu am o scuza acum, nu prea am stat la soare, iar tu ai stat mai mult in apa.

        1. Spanac / Post Author

          Țiganca și foca. Cuplul dinamită!

  7. Razvan /

    Mai repede strangi banii iar anul viitor ii faci cadou Adrianei o vizita in Cipru sau in Italia colt cu Slovenia 😀

    1. Spanac / Post Author

      Că tot zicea vară-mea să îi facem o vizită în Sicilia. Nu ne trebe decât bani de drum. Însă acolo e cald tot timpul, deci am putea și de Crăciun să mergem… Însă apa nu e așa curată la la greci sau ciprioți, sau chiar bulgari…

  8. Razvan /

    Gogule, e misto Sicilia. Fa bani sa pleci si acolo.

    1. Spanac / Post Author

      Nu-i așa… Ce bine ar fi! Poate cțștig la concursuri, la mai multe probe. să vezi atunci distracție și amuzament.

  9. Razvan /

    Ce concursuri coane? Mai da de veste si altora… 😀

    1. Spanac / Post Author

      La Vara Bloggerilor. S-au terminat ieri seară. Nu știai?

Leave a Reply