Să fi fost acum vreo 8-9 ani. Lucram la primul meu loc de muncă “legal”. Adică asigurare medicală, carte de muncă, tot tacâmul.
Atunci am auzit asta de părinți, bunici, organe reproductive, cărți aruncate prin cameră și pumni în birouri.
Era o mică editură de carte. Scotea cărți pentru copii, culegeri școlar, cărți de colorat etc.
Acolo am învățat eu Photoshopul, mai mult furat, că nu ne lăsa să facem ceva extra-fișei postului.
Toate cărțile erau făcute în word. Nu cumva să învățăm ceva Quark xPress, să nu plecăm de la ei.
Ei, la firma aia erau patru inși. Patroana, cu mă-sa, ta-su și fi-sa.
Patroana la vreo 42-44 de ani, bunăciune. Ba în primele luni de muncă acolo îmi venise să-i pun mâna pe-oi bucă ceva de speriat!
Ea era femeie bună la suflet, dar avea niște neajunsuri. Fi-sa, dar cea mai mare piatră de moară era mă-sa. O d-aia de ea dicta totul. Și-n viața ei și-n firmă, tot.
Aia dicta când și ce să se facă. Și așa o crescuse și pe fi-sa, și pe nepoată-sa.
Iar povestirea noastră este despre Anne. Așa o chema p-aia mică. O râzgâiată și jumătate. Mai ceva decât domnul Goe.
Lucrai frumos la computer și venea aia și-ți scotea cablul de alimentare.
După 3 minute venea mă-sa că ce-ai lucrat și de ce ai țipat la Anne!
Unui coleg îi luase telefonul (Nokia 6230i – dăduse ăla 13 milioane pe el, pe vremea aia). I l-a luat de pe birou când ăsta era atent la ce lucrează, să salveze repede când o vede p-asta pe lângă el. copila avea 4-6 ani. Adică de la 4 până la 6 am prins-o eu acolo. Și asta punând mâna pe telefon, l-a aruncat cu putere într-un fișet de metal. De au sărit din telefon bucăți demontate în toate părțile. Carcasă, baterie, cartelă.
L-a montat ăsta la loc cu grijă, mergea fără probleme.
Anne a primit mustrare.
– Să nu mai arunci cu telefoanele, da? Vino să pupe mamaie!
Altă zi, aceluiași coleg era să i-o facă rău copila. Nervoasă că a mustrat-o mă-sa-mare de la faza cu telefonul, după vreo câteva zile în care a fost cuminte (cocea bagaboanta un plan în minte…), când nu era ăsta atent, a luat un capsator de pe un birou și l-a aruncat către el. Era un capsator d-ăla mare, cu capse duble ca mărime, din metal, greu. Cred că avea 500 de grame drăcia aia.
Și i l-a aruncat bietului Florin către cap. Numai că ăla a văzut cu coada ochiului ceva că vine în viteză către el și și-a ridicat o mână în fața capului.
Și l-a rănit rahatul ăla de capsator că l-a nimerit c-o muchie. Rană, sânge, pansamet etc.
A certat-o atunci. De-a început aia mică că urle de se auzea în toată Casa Scânteii ce urla aia. Jumătate de oră au lăsat-o să urle. nimeni n-a vorbit cu ea. nici mă-sa, nici bunică-su, nici tartora, bunică-sa.
Și faze d-astea erau zilnice. Când se întâmpla să n-o avem p-aia mică pe cap era petrecere. Lucram cu drag și spor de nu-ți venea să crezi.
Știu că era bolnavă într-o săptămână și aia mică n-a ajuns pe la firma. nici bunică-sa care o îngrijea acasă.
Ei, în săptămâna aia am scos cărțile pe bandă rulantă de nu știa șefa ce să ne mai dea de făcut!
Într-o zi trebuia să mai aducă un om pe grafică. eu eram la redactare, corectură, tehnoredactare, numa word visam.
Și colegul care era pe grafică zice că-l aduce pe văru-su. Care ăla mai lucrase acolo cu vreo 3 ani în urmă și când plecase din firmă plecase cu scandal.
Nu din cauza ăleia mici, că nu venea pe la firmă cu bebelușul, ci din cauza babei. Dacă stăteai 3 minute să te întinzi urla la tine că nu merge productivitatea.
Faze d-astea de șantier… Cică patroana era foarte de treabă cu 3-5 ani în urmă. Până să apară aia mică.
În weekend lua suc și prăjituri pentru toată lumea, era bine și mergea treaba strună.
Apoi s-a despărțit de bărba-su când s-a născut aia mică și de atunci se înrăise. După ce-am plecat din firmă am aflat ce și cum. Că aia mică nu era fiica soțului ei. ci a unuia dintre șoferi. Că asta tot pleca la drum cu un șofer prin țară, să ducă cărțile să facă rost de hârtie, mă rog. Și într-o seară în camion că era hotelul scump s-au babardit. Așa, prietenește, ca de la angajat la patron.
Mă rog și ajungem la faza când îl reangajează pe vărul graficianului.
Știți cât a lucrat în firmă?
Fix 2 săptămâni. Asta la a doua angajare.
Vorba vine angajare, n-avea acte. Îi dădea 7 milioane, ca și celorlalți și gata, fără contract fără nimic.
Și asta mică numa năzbâtii. Ba scos computerul din priză, ba când era pauză de masă se ducea și-i ștergea fișierul, salva și ieșea din photoshop… De înnebunea ăla după o zi de muncă, să vadă că i-a salvat aia mică 2 linii pe ecran…
Și într-o zi, după ce-l înnebunise p-ăsta, s-a spart buboiul.
Cum stăteam noi așa liniștiți și lucram, auzim dintr-o dată, din mijlocul camerei:
– Dar tu n-ai bunici, n-ai părinți, n-ai nimic? Dă-te-n p… mă-tii! Și vedem cum zboară câteva cărți în direcția fetii care o luase la fugă.
Nu vă gândiți că erau cărți mari. D-alea de colorat și o carte de povești. A5 de 200 de pagini.
Vai, ce scandal a fost atunci. nu de faptul c-a băgat-o în mă-sa, ci de faptul c-a dat cu cărțile după ea. Dacă o lovea cu o carte? Dacă o rănea? O omora!
Și omul s-a ridicat de la birou, și-a luat geanta și-a plecat.
Sunt multe de povestit pe tema asta și cred c-are să devină foileton. Cât am stat acolo 2 ani, s-au întâmplat câte într-o viață de om…
Voi nu v-ati dat seama, era test de rezistenta psihica la conditii extreme de munca. 🙂
Ce test mă frate, când scăpai de acolo era raiul pe pământ. Pupai de bucurie orice boschetar întâlnit pe stradă…
Fetita aia era malefica, imediat imi zici ca a vrut sa arunce in cineva cu cutitul de bucatarie:))
Experientele cu copiii rasfatati sunt ceva obisnuit pentru mine, dar treaba aia cu capsatoru le depaseste!
Nu, cu cuțitul n-a aruncat, însă când o vedeai cu un cuțit, te fereai ca de drac. Că a avut așa unealtă de câteva ori în mână. Sau foarfecă…
Era nevoie de o exorcizare… pt toate 3!
Și crezi că n-a trecut popa p-acolo cu botezul? A fugit bietul de el când a văzut atâta venin…
Curvele tot curve “produc”, cum e familia asa si copilul ! Din pacate, asa e toata Romania…
Mă, curvă nu era. Însă ce se naște din pisică tot șoareci halește, asta e adevărat…
Trebuie sa privesti partea buna: mai rau de-atat nu prea se poate 🙂
Ehe, asta e nimic. Lasă că fac roman din asta. În ăia doi ani acolo, am de scris pe tema asta ceva ceva… Ca atunci când a tăiat încărcătorul de la laptop cu foarfeca…
Scorpii din mama in fiica. Si patroana fata cui era? :))
Baba? A mă-sii, am înțeles că fuseseră moșieri pe vremuri. Deci a dus-o numa în puf. Aveau sclavi acum 70-80 de ani…
Chukie, păpușa ucigașă???
😆
Chuckie e foarte faina… in schimb odrasla satanei nu!
Pingback: Nu mai pot purta tricou! | Spanac /
:))
tragi comic
pacat ca oamenii nu isi dau seama cat rau le fac copiilor lor cu pupatu in c*r.
nu-s de acord nici cu ” bataia e rupta din rai”, dar totusi…
Păi nu-i o cale nici cu bătaie. Însă cu pupatul în cur iese mult mai rău… Să vezi ce face aia pe la 20 de ani. Când n-o să mai fie bunică-sa. Și când mă-sa o să fie bătrână. ajunge la 40j de ani nemăritată. Că toți bărbații-s porci.
Sunt destule cazuri de fete bătrâne. De cântă la pian și au 50 de pisici în casă. De nu vorbesc nici nu vecinele, nu au telefon sau cablu… Pustnice la bloc.
Probabil rasfatul ei va dura pana la primul viol.
Atunci va realiza in modul cel mai gri si mai crunt ca nu este ea buricul pamantului.
Poate nu se va ajunge acolo.
Doamne ferește, nu-i doresc nimănui asta. Însă mi-ai adus aminte despre ceva ce voiam să scriu. Merci!
Pingback: No littering! | Spanac /
Când citesc nebunii de astea mă gândesc ce noroc am avut de un copil extrem de cuminte. Deşi copiii n-au nici o vină. Îi strică părinţii şi bunicii de prea mult răsfăţ. Ei greşesc pentru că nici o pedeapsă nu-i pedeapsă. Cred că aş fi murit de nervi şi n-aş fi rezistat nici două săptămâni 🙂
Copiii din ziua de azi sunt toți mai zvăpăiați. Să urle și să se tăvălească pe jos de nervi și alta nu.
Degeaba am zis că ține și de creștere, că mi-au sărit în cap toți părinții…
Pingback: Mi-am adus aminte de episodul "Copanul" de acum câțiva ani. /