Reeditare din 9 decembrie 2009 de la Ţugulea 1.0

Ei, dracii spanacului, pe vremuri îndepărtate, pe cînd era Aliescu împărat peste Ţiganeea, zice-se că ţara fusese năpădită de nymeri.
Aceştia semănaseră pari, topoare şi bâte în capetele bieţilor ţiganeeni, în dorinţa lor de-a face rău cu orice prilej.
După cum am aflat de la o reporteriţă a mătărângii doftoriţă, fuseseră chemaţi chiar de împăratul Aliescu, deoarece se temea că poporul deja mult încercat voia să-l deie jos.

Între două partide de sex in on and in bitch beach, am aflat adevărul cutremurător.
Anume că cele 3 fete ale împăratului Aliescu, mândrele lui fecioare (vorba vine, toată ţara ştia că alea-s nişte panarame întinse de toţi flăcăii prin şură), fuseseră răpite, şi probabil babardite de cei cinci nymeri şefi.

Bravul popor ţiganeean fierbea la foc mic de indignare.
Nu era de ajuns că pierduseră luptele cu nymerii cu scoruri zdrobitoare de 10-0, 9-1 şi 7-3, dar acum mândrele poporului fuseseră răpite.
Mai nasol că toţi le întindeau, nu de alta, dar majoritatea ălorlalte coarde muieri erau plecate în ţări vecine, la cules de dude de pădurice.

Ah, voi nu ştiţi ce-s dudele de pădurice…
Păi, dracii spanacului, dudele sus numite sunt nişte dude cărnoase aflate în păduricea stufoasă a muntelui Venusian.
Sunt foarte bune la gust, cu toate că nu prea se mănâncă (am auzit că nişte japoneji făceau ostropel din dude de pădurice, precum şi nişte friptane pe plită, o nebunie).

Da’ la noi, mai mult se ling şi se muşcă.
Mă rog, toată lumea era înnebunită. Şi după dudele de pădurice şi după fetele împăratului.

Aceste situaţiuni deloc de lăsat au ajuns şi la urechile flăcăului Ţugulea, om din popor.
Acesta era văr de-al doilea cu cumnatul Greuceanului, Melaiche.

Ca şi verii săi, era tare-n paloş şi-n papagal.

El, plin de mâhnire se prezentă la palatul Scotroceni, pus pe fapte mari.
Îi jură credinţă împăratului Aliescu, pupându-i başkeţii Myke, plini de rahat domnesc şi zise:

– Măria ta, măriile voastre dregători, ascultători şi poporime, eu, Ţugulea, feciorul ciobanului Oiţă, frate cu Bălan Bicisnicul, mă leg (cu cătuşe din oţel suedez) să înfrâng nymerii şi să eliberez cele trei curvete prinţese.

– Ura, ura, strigă poporimea-ntr-un glas, uitându-se la el, dar neînţelegând mare lucru. Până la urmă, citind în cărţi, lună, stele, cafea, boaşe de yac şi dude de pădurice, se prinseră că Ţugulea voia să elibereze fetele.

– Bravo feciorule, zise împăratul Aliescu, mă bucur că un om simplu, din popou popor se încumetă a pleca în lupta cea inegală cu ‘cei nymeri.

– Păi dacă nu eu, cucuvaia ta, atunci cine?

Zis şi făcut, se puse masă mare, haliră ăştia rezervele federale de nutreţ, toate poamele din împărăţie, băură tot mustul de agrişe până se cântăriră pe ei.
După acestea, Ţugulea plecă la drum, luând calul său vorbitor şi înaripat, un Pegas din anii ’80, GPS-ul la mâna a doua de pe net, arcul cu săgeţi otrăvite în rahat de viperă, precum şi ceva de-ale gurii (pipă, opiu şi niscaiva cocaină sălbatică).

După ce se rătăci de câteva ori prin păduricea de pe muntele Venusian, ajunse în hruba celor cinci nymeri.

Primul nymer sălbatic avu ghinionul să se-mpedice de-o buturugă şi căzu mort de beat într-un pârâu proaspăt făcut de calul lui Ţugulea, şi muri.
Al doilea sări la Ţugulea c-o lopată şi-l păli în moalele capului.
Însă, bravul nostru anti-erou nu simţi nimic. Părerile erau împărţite: ori era nesimţit, ori nu simţea nicio lovitură la capul de sus, de când îi băgaseră doftorii o placă de metal pe greier (luptase pe front). Mă rog, nymerul rămase cu gura căscată, împroşcând un miros de usturoi de te trăznea.
Ţugulea profitând de desele momente de imbecilitate ale nymerului, îi tăie acestuia o mână, o ureche şi-un picior, toate dintr-o singură lovitură (v-am zis că era dat în mizda pă-sii), îi dete un şut în dos şi-l trimise să cumpere vodkă. Nici până acu nu s-a aflat nimic de acesta.

Nymerii trei şi patru erau siamezi, şi Ţugulea le făcu repede de petrecanie, tăindu-i pe unde se legau între ei. Adică le tăie mătărânga, şi aceştia muriră prăbuşiţi într-o baltă de sânge şi fecale.

Al cincilea nymer era cel mai ciumeg dintre toţi.
A plecat singur, mânat de nevoi şi de frica încălzirii globale.

Plin de voioşie, Ţugulea pătrunse în hruba din păduricea Venusiană şi le slobozi pe cele trei fete.

Mai cu una, mai cu alta, mai cu leapşa, ajunseră pe înserat la palatul Scotroceni.
Împăratul Aliescu, bucuros nevoie mare că-i veniseră coardele acasă, promise una din ele de amantă oficială a lui Ţugulea şi jumate de împărăţie.
Flăcăul nostru, îşi zise:

– “Bă, ia să le testez eu pe vacile astea, că nush care din ele e panaramă.”

Se duse în faţa lor, scoase jucăria cu penseta şi zise:

-”Fă, ce e asta?”

-”Păi e o janghină de sculă, ştie toată lumea” ziseră fetele cele mari.

-”Da, ştiam că sunteţi nişte curve amândouă”, tună Ţugulea, şi le plezni peste buci c-un retevei.

A treia fată, îşi puse ochelarii de la Lotto, se uită bine de jur împrejurul mândreţei voiniceşti şi decretă:

-”Să moi io dacă ştiu ce e asta!”

Ţugulea, plin de lacrimi de bucurie că asta mică nu era panaramă penală o luă de amantă, luă şi jumate de împărăţie de la tac-su, mâncară, băură, ca la ocazii d-astea simandicoase.

În noaptea falnică, scoase paloşul cel mic la ea şi zise cu mândrie:

-”Fă, asta e mândreţea bărbatului, domnul preşedinte, fii atentă bine la ea!”

Aia mică se crăcăna de atâta râs.

-”De ce râzi fă?”

-”Dacă aia e sula, atunci a nymerului ce era?”

Nervos din cale-afară că toată ţara e plină de curve, o bătu cu bestialitate, fu dat în urmărire generală la ştirile de la ora 5, fugi vreo 3 luni prin Mizdia Saudită, tot tacâmu’.
Zice-se că s-a dus înapoi la nevastă-sa aia bună, soră cu Ciciollina, anume Missciolina, însă îs numa zvonuri aruncate de ştirişti.

Şi uite-aşa, încălecai pe-o iapă şi vă spusei povestea jumate.
La mulţi ani, şi să nu vă prind la dude.