Vaca cu blog

Atenție stimați cititori spănăcești!
De la o vreme, prin mediul 2.0 cum e acum mișto să zici, umblă o animală extrem de periculoasă. Anume Vaca cu Blog!
Descoperită încă de prin 2005, vaca cu blog s-a mișcat foarte puțin, stând mai mult într-o stază soră cu moartea celebrală, ca un virus latent.
Însă de curând a început să-și cam dea în petic, amenințând sănătatea celor din jur. Iar cu ocazia asta uitați că reușește să mă elibereze decâteva înjurături bine plasate.
Vorbele mele din păcate nu au efectul scontat, așa că mai bine aș pune piciorul la treabă, dând niște șuturi în cur acestor vaci care s-au înmulțit de la o vereme…

cow-pcO altă vacă imbecilă, habar n-am dacă are sau nu blog, se apucase să mă emenințe că un post de-al meu instigă la violență. Ziceam acolo cum să-ți bați nevasta. Asemenea specimene își merită bătaia pe care o primesc de 3 ori pe săptămână. Serios vorbind. Îți iei bătaie acasă și bântui pe net căutând ce? În loc să-l reclami pe ăla că te-a bătut. Taie-te dracului la mână cu cuțitul, vită tâmpită și zi milițienilor că el ți-a făcut asta. Scapi de bătăi.
Însă se pare că acestor vaci le place bătaia pe care o primesc. Altfel nu-mi închipui de ce se dau așa de proaste.

Culmea, când scăpasem de mare parte de misoginism, vine câte o uscătură d-asta din pădure și își laudă prostia agasantă. Am trecut peste ea, ca să dau ieri de vaca cu blog.
Altă frustată, neregulată de ani buni. Adică la 12 ani, bineînțeles că după ce te-a călărit toată echipa de fotbal, normal că nu te mai bagă nimeni în seamă. Nimeni nu-i atât de nebun să se combine c-o proastă minoră…
Așa că vaca în loc să plângă la mă-sa și la ta-su că na, fost o proastă de-a mâncat-o rău la fofo, își face blog și urlă acolo ce i s-a întâmplat și că viața e de rahat…

Și după ce a primit vreo 10 comentarii de la altele mai vaci ca ea, e clar, e bloggeriță de top. Gândurile ei sunt bune, au mesaj, au pe p… m-sii!
Și începe să urle peste tot pe unde apucă. Apoi vedem asemenea vaci pe la 20 de ani, după 8 ani de mumu domnilor generoși, ajung să ne conducă.
Că-s ele-n politică.

Hai că am începu să mă calmez puțin. Încep să cred că deja devin prea bun și încep să mă atace tot felul de neavenite.
Și ca să se vadă că nu le port pică vacilor, le dedic această melodie frumoasă.

There are 14 comments left Go To Comment

  1. cotos /

    Te-ai si descarcat 🙂 De obicei eu nu iau in considerare comentariile astea de doi bani.

    1. Spanac / Post Author

      Am luat în considerare. După ce că am publicat pe grupul lor despre un film, cică nu-i bine. Că am făcut reclamă la mine la site. Păi dacă acolo am scris?! Nu le-a convenit, mi-am cerut scuze. Însă vaca n-a încetat. Atunci am ieșit din grup.

  2. Aditoi /

    Groaznic post…

    1. Spanac / Post Author

      De ce fată? E plin de vaci, merită și ele niște reclame…

      1. Aditoi /

        Chiar nu mi-a placut vocabularul folosit, desi aveai dreptate sa fii nervos… Mai bine asteptai sa-ti treaca nevii si spuneai totul mai altfel…. Dar, ma rog, e doar parerea mea.

        1. Spanac / Post Author

          Nu pot folosi limbaj elevat, că atunci n-o să se mai prindă vacile că e vorba de ele… Așa măcar văd și bagă la cap. Și pe viitor poate n-or să se mai comporte în halul ăla…

  3. Pishky /

    Nu prea comentez eu pe aici.. da te citesc. E bine că te-ai descărcat… în felul tău. Sincer.. nici eu nu mai iau în seamă comentariile răutăcioase asupra faptului că tu ca blogger îți spui părerea asupra ceea ce te deranjează. Practic de asta a fost inventat bloggingul și la început a avut conotația de JURNAL, adică omul vine și scrie ce vrea că doar de aia e blogul lui PROPRIU ȘI PERSONAL… bine fiind public nu are dreptul de a jigni pe nimeni, însă are dreptul de a-și spune părerea politicos. Îți știu acel articol cu bătutul nevestei și orice om cred că și-ar da seama de ironie.
    Whatever.. cred că cel mai bine e să nu le mai dai atenție… mereu o să existe oameni care o să critice ceea ce spui tu și o să te condamne pentru ceea ce spui, chiar și atunci când zici ceva de bine.

    1. Spanac / Post Author

      Așa e omul, până nu s-apucă să-și spănă părerea lui, nu se simte bine. Chiar dacă e pe lângă subiect mult. Probabil cu timpul nu voi mai da importanță unor asemenea specimene…

  4. javra /

    Părerea mea e că-i mai bună ironia decât înjurătura.

    1. Spanac / Post Author

      Vacile nu știu de ironie… Am testat asta. Și până nu te cobori la nivelul lor să le tragi de păr în sus, nu se poate…

  5. adelinailiescu /

    Mai, nu te mai lua de vacute ca ai sa bei numai lapte praf de-acum incolo!:))
    Si mie mi-a sugerat cineva intr-un comentariu ca as fi la fel de idioata ca si articolele mele. Ete ca am supravietuit! Si i-am raspuns ca marea satisfactie a idiotilor e cand sunt cititi cu atentie de genii!;)

    1. Spanac / Post Author

      :)) Bravo fată, fi tu diplomată și pentru mine…

  6. Alin /

    Spanac, am mai zis-o si o repet, doar ca unii nu recunosc adevarul : minorii anului 2013, dar si cei cu ceva peste 18, sunt o generatie de RATATI, ANALFABETI SI CURVARI ! In special “fetele” ! Ce sa-i ceri unui copil cazut in cap, inteligenta ?! Nu ai cum ! ASTA E ROMANIA, ASTIA NE VOR CONDUCE, FIINDCA SUNTEM NISTE PAMPALAI SI NU II UCIDEM SA SCAPAM DE EI INCA DE MICI !!

    1. Spanac / Post Author

      Nici chiar așa mă… Nu trebuie uciși. Trebuie puși cu botul pe labe. La muncă și stat cu biciul lângă ei…

Leave a Reply