Frânt, după o beție de ținuse 3 zile, Vanea Banditicul miji ochii. Lângă el, dormea slujnica. O azvârli din pat cu-n picior în dos. Aia căzu pe podele cu zgomotde sticle sparte, gemu nițel și adormi râgâind zgomotos.
Vanea se întoarse să se dea jos, dar nu putea. Lângă el era un afurist de câine.
– Mii de tunete și fulgere! Blesteme! Să vină Paraliticul! începu acesta să urle.

În doi timpi și 3 mișcări, în cadrul ușii apăru Ivan Paraliticul, mare dregător. Avea porecla asta din timpul unei lupte. Fusese rănit la spate și de atunci mergea țanțos de parcă ar fi avut celebrul băț în fund.
– Să trăiți Măria ta! Poruncă!
– Ce caută câinele ăsta aici? Ia-l și dă-l la lei!
– Mă scuzați, nu mai avem lei!
– De ce?
– Reduceri de buget stăpâne, știți…
– Mama ei de treabă! Aruncă-l pe străzi. Du-l în sat, în pădure, unde vrei. Ia-l d-aici!

După ce Ivan plecă mândru, cu bietul animal la subraț, Vanea se dete jos din pat. Își trase cizmele ponosite în picioare. Însă ceva nu era în regulă. Blestematul de câine își făcuse nevoile în cizmele lui! Atunci știu că va trebui să-și ia o nouă pereche de încălțări. Dete o raită prin sat. Fel de fel de ciubote, opinci, cizme frumoase i se arătau. Nu-i plăcu nimic, chit că i se ofereau și gratis.
– Clar, trebuie să mă duc la marile magazine! gândi acesta cu mâhnire.

Strânse 4 dregători și 10 oșteni și le spuse.
– Azi mergem în orașe, să-mi găsesc încălțări! Nu-mi plac cizmele astea de le-am găsit aici în sat!

Plecară dară. Se suiră pe cai și se făcură nevăzuți. După două zile ajunseră la cel mai apropiat mare oraș. Cu malluri, vile, case înalte, o altă lume.
Intrară într-un magazin de încălțări. Îi văzuseră vitrina dichisită, înțesată de zeci de modele de pantofi, ghete, cizme, sandale, ba chiar și adidași!
Ceru numărul 46. Nu aveau.
– Ha, vin aici la voi degeaba! Să-i fie ars magazinul!
– Măria ta… nu putem, nu e voie!

Abia l-au scos din magazin. Viața asta la oraș nu era deloc ca ceea din împărăția lui.
Au ajuns la alt magazin. Unul de adidași chiar. Îi spusese cineva în vis că ăstea-s încălțări bune la alergat. Și-s tare la îndemână când ai nevoie să fugi după vreun vrăjmaș, să-i tai capul c-o lovitură fulgerătoare de paloș.
Vru să-i probeze doar. Însă când scoase piciorul din cizmă, magazinul se împuți într-un hal fără de hal. Logic, după ce-și făcuse câinele nevoile, plecase direct să-și ia botine noi!
Nu l-a lăsat vânzătoarea să se încalțe cu adidașii. Decât dacă-i cumpăra. Însă el nu-i cumpăra fără să-i probeze. Nici n-a putut să facă ceva gălăgie, fiind imediat pus la punct de mahalagioaca de vânzătoare.
– Stăpâne, avea aia o meliță… Mai ceva ca Aglaia din piața mare! concise Ivan.
– Hai să mergem acasă. Nu-mi mai iau încălțări!
– Stăpâne, dacă permiteți… am eu o idee!
– Zi, Patraulea!
– Putem lua adidasi barbat de pe net, măria ta!
– De pe ce mă?
– De pe internet. Mi-am luat și eu telefon d-ăla nou, să fiu în rând cu lumea. Așa știm și când fac vrăjmașii vreo mișcare! Zice pe facebook!
– Zi-mi de adidași!
– Hai să-i vedem stăpâne! Iată acești Nike Overplay… Vă plac?
– Merg. Cum pun mâna pe ei?
– Imediat fac comandă… Când ajungem la castel, curierul deja a venit cu ei.

Hop sus pe cai, două zile de mers până la castel. Curierul lăsase colet demult.
Vanea s-a încălțat cu noii adidași… Doamne, ce minunăție! Niciodată nu se simțise mai bine încălțat cu ceva. Și acum fugea… putea să alerge mai ceva ca bătrânul Carl Lewis!
Legenda spune că l-a depășit și pe Forrest Gump!