Partea a 3-a
Şi iată că am ajuns la ultimul episod despre vecinii mei. Ăia nesănătoşi.
Etajul 6: În faţa scărilor stă o famile normală. Mamă şi fiu. Ştiu că ăsta ne-a terorizat într-o vreme cam 2 luni cu bormaşina prin casă, nu ştiu câţi pereţi o fi dat jos, şi câte piscine şi-o fi instalat, chestia e c-a înnebunit-o p-aia de la 5 de sub el. A. şi a venit odată la mine că l-am inundat. 5 minute l-am ţinut la uşă că n-are cum să fie de la mine… De la mine era!
Lângă el, stătea o băbuţă. Acu stă una cu fi-sa. Dacă le văd nu-mi dau seama care-s alea, că le-am văzut numa de 2 ori, o dată iarna, pline de geci, fulare, căciuli de blănuri, şi o dată vara. A, da, fi-sa are curu’ cam mare, şi cam atât. Nu, nu-i d-aia bună!
Lângă lift stă o familie formată din mamă, fiu, nevastă şi 2 copii. Foarte de treabă, de altfel. Oamenii vând legume în piață, şi-n fiecare an îşi pun murături singurei. În cantităţi industriale. Am pus pariu cu el că oricâte borcane de castraveţi cornişon ar pune, în 3 zile îi termin stocul. Aştept să-i pună anul ăsta…
Eh, şi am ajuns la mijloc. Ce-i mai bun rău, am lăsat la urmă.
El, nevastă-sa, şi 2 copii. Un fecior şi-o copilă. 4 GRAŞI. În fiecare zi scandal, urleţe, ţipete, plâns de copii.
Am impresia că-i lega p-ăştia de calorifer şi-i bătea cu făcăleţul. Altfel nu-mi explic urletele câteodată neomeneşti.
Ăsta avusese altercaţie cu tata o dată, îmi scapă motivul. Venise la uşă şi voia să intre în casă să-l ia pe tata la palme. Care tata, mă mir şi acu de sprinteala lui, a ieşit cu satârul în prag. Îl poftea să-i calce pragul, ăla se codea…
Nevastă-sa de-o nesimţire crasă. Te vedea că eşti cu încă cineva în lift, plus vreo 4 genţi, că eu fără 3-4 genţi nu plec în condediu nici bătut, şi tot se înghesuia. O dată n-a vrut liftul să plece. Voia să lase vreo 2 valize de ale mele cu cineva, să urce ea repede sus, că e urgent. I-am făcut vânt pe uşă imediat.
Fi-su pe la 13-14 ani a fost la şcoala de corecţie. Cică bătăi, droguri, băutură… Adevărul e că fuma ăla 3 pachete pe zi. Şi ieşea pe holul blocului, să nu împută casa. De puţea în bloc ca-n crâşma lu’ Stănică… De fi-sa nu ştiu mare lucru, o grasă mică şi plângăcioasă. La câte bătăi prindea aia, nu mă mir…
Au făcut datorii de 270 milioane la întreţinere. Că nu voia ăla să plătească. Se certase (şi) cu administratorul, şi nu ma voia să plătească.
Dat în judecată etc. De un an şi ceva au plecat, au vândut apartamentul, au plătit şi valea. Acu nu cred că i-am văzut a doua oară pe ăia care stau acolo…
Etajul 7
În faţa scărilor Spanacul. Cu ta-su, 2 pisici şi nevastă. Scandal bisăptămânal cu ta-su pe diverse teme. De la “trebuie să facem de mâncare” până la “nu avem bani”.
Scandal la orice rahat. Că nu-s rufele bine puse pe sârmă, că nu trebuie atârnate cămăşile de guler, că fac urme şi după aia nu are cămăşi călcate. Că fi-su, Spanacul, e putoare şi nu vrea să-i (mai) calce.
Scandal că de ce n-am luat pâine (mă, e eternă asta cu n-ai luat pâine, murim de foame de mi s-a acrit…).
Casa pute a pişat de pisică, spre disperarea nevestii. Care nu poa’ să doarmă vara de căldură, zici că e soră cu Connect-R.
Spanacul îl ştiţi. Cu burtă, râgăie şi se bese orice ar mânca. Plus sfărăie de se trezeşte noaptea de zgomot. Leneş fără pereche. Se chinuie de 7 ani, încă trăia maică-sa, să îşi ia carnetul de şofer… Nici până acu nu-l are. Nici licenţa n-a luat-o. Nu se ştie când va mai da…
În rest el ar fi om bun aşa… Numa să nu-i ceri bani că n-are. În rest, cere-i şi te împrumută. Dacă are, dă şi uită să ţi-l mai ceară înapoi… Încerc să-mi aduc aminte dacă am luat banii pe hardul ăla dat unui prieten acu 3 ani. Mă rog…
În stânga acum e o familie de tineri. Ăştia n-au nimic ciudat, în afară de faptul că eu n-am auzit-o pe ea să gătească ceva. Numa comandă la pizza. De 3 ori pe săptămână… Plus el ascultă muzică dată tare. Tare, nu să sară blocul în sus. O muzică d-aia ciudată, numa başi şi țambale. Un schizzo-jazz. O ceva de nedescris. Şi nu-şi verifică cutia de scrisori. Adică se uită la ea, dar n-o deschid decât de 2 ori pe an, de Paşte şi de Anul nou. Se adună acolo scrisori, reclame şi alte tâmpenii, până dă p-afară.
Lângă lift familie formată din mamă, fiu şi nevastă.
Foşti prieteni. Până s-au întâmplat unele chestii şi s-au răcit relaţii. Bună ziua, salut şi atât.
El a venit de curând cu nevastă-sa, una scundă şi cu nasul mare. Datorii mari la întreţinere. Vreo 30 milioane.
La mijloc stă una cu chirie. Din 89 de când ne-am mutat aici, aia stă tot cu chirie. Plăteşte puţin, apartamentul e al unui tip grizonat, foarte respectuos, pe care-l văd o dată la 10 ani. Tipa nuş unde lucrează. Pleacă dimineaţa, vine seara. Mică de statură şi slăbuță. Cam închisă în sine. Vecina de la 5 îmi spunea că azi e cu unul, mâine cu altul. Eu n-am văzut-o… Că mă uitam într-o vreme după ea. Cam acum 10 ani…
Cam o lună aşa şi mi s-a luat, că parcă mă izbeam de o stâncă.
Etajul 8:
În dreptul scării am avut familia de nebuni. Se puteau lua de mână cu ăia de la 6, numai că erau mai nebuni. Eram prieten în primii 3 ani, până ne-au inundat. Nu-i nimic, te ajut să zugrăveşti vecine. Ce ajutor, că ne inundau anual.
Nu era an să nu ne inunde. După 3 zugrăveli am renunţat. Am lăsat pereţii coşoviţi. Şi acolo scandal, urlete şi chirăituri.
Aveau 3 copii, ăla mic cel mai nebun. Tropăia prin casă cu saboţii de lemn ai lu’ mă-sa. De nu puteam să învăţ, să dorm, să phoot!
Când ăla mic se mai mărise, de vreo 6 ani, îl vedeam cum încerca să descuie uşa la asta de la mine de pe palier. Când s-a apropiat şi de uşa mea (stăteam înăuntru, mă uitam pe vizor), am urlat de după uşă ceva de mă-sa. În 3 secunde era jos, la parter. Pe scări! Carl Lewis era mic copil…
Şi ăştia cu datorii mari la întreţinere. Am auzit că acum sunt nasol de tot, stau pe undeva pe la ţară, în condiţii mizere…
Acu deasupra am o altă cretină. Asta de când s-a mutat, până acum, în fiecare an, îşi modifică prin casă. Modificări cu dărâmat de pereţi, din 2 camere şi wc de serviciu făcându-i living imens. D-ăla ca-n filme, de cobori 2 trepte prin casă, după locul unde era pragul înainte. Plus jacuzzi în loc de cadă. Plus inundaţii o dată la 2 ani.
De parcă nu eram obişnuţi. Acu nuş ce modificări a făcut asta sus la wc, a astupat coloana, n-am înţeles ce anume, dar o dată pe săptămână, ne pute în casă a rahat de nu poţi sta. De la asta de sus. Că a tăiat un U de era cu curul în jos, pe 2 coloane, nuş ceva de genul ăsta.
Pe asta o dată pe lună o vedeam cu alt tip.
Acu are 2 copii, cred că cu taţi diferiţi. Ăla mic, ‘tu-i pe mă-sa, tropăie prin casă. Doar e copil, trebe să umble, nu?
Numa că atânci când iese afară mă-sa cu el, ÎL ŢINE ÎN CĂRUŢ!
Şi are vreo 2 ani jumate, 3 chiar plodul. Ţin minte pe nepoată-mea că aia la 3 ani fugea mâncând pământul pe la ţară…
Lângă ea, stă Violatorul. Ăstuia aşa i-a rămas porecla când într-un an, vara, pe la 1 noaptea a început una să urle ca din gură de şarpe, şi a fugit pe scări numa în bikinei. I-au deschis ai mei uşa. Ăla fugind după ea. Chemat poliţie, cercetări, au dat-o la pace. Erau băuţi amândoi, aia voia, dar nu prea voia, ăla voia şi voia mai mult, a tot bruscat-o pe asta, care îl luase pe nu în braţe, până i-a dat ăsta o palmă de-a trântit-o pe podele. Apoi ia-o în braţe că iartă-mă că tra la la, aia l-a lovit c-o sticlă în cap şi-a fugit pe uşă.
Acu ăla e însurat (cu alta), şi e la locul lui. Habar n-am dacă mai stă în bloc…
Lângă lift o familie normală. Mamă, tată şi fiu. Mama şi tatăl numiţi Al Bano şi Romina Power. Că semănau cu ăia ceva de speriat. Cică el e securist. O fi…
El iese să plimbe căţelul, pe nevastă-sa o văd când vine de la muncă. Te salută primii, fără să aibe pretenţia să răspunzi. Numai că răspund, că aşa e frumos. În rest, nu ştiu nimic de ei.
La mijloc, Ginerică şi ai lui. Nevastă şi fiu.
Ăsta fost beţiv. Adică bea de stingea. Într-o noapte a plecat de casă, după ce-a caftit-o pe nevastă-sa bine. 5 minute i-a luat să ajungă de la uşa blocului până la maşină. Alte 10 minute până să deschidă uşa de la şofer. A încercat portbagajul, uşa din dreapta. Apoi şi-a dat seama că erau cheile de la casă. Îmi pare rău că n-aveam atunci cameră de filmat… Era memorabilă treaba. Vecina de la 5 l-a văzut şi ea, cică după ce s-a urcat în maşină, a plecat după vreo 20 de minute. Eu n-am mai rezist şi m-am culcat. După 3 zile l-am revăzut pe individ.
Capul bandajat, un picior şi o mână în ghips, faţa zgâriată, ochii umflaţi, de un vineţiu strălucitor.
După câteva zile a apărut şi maşina la locul ei. Dacie verde. Care în faţă, în loc de motor avea aşa o formă de U. De stâlp de beton. Aşa, ca o potcoavă de cal.
De atunci ăla n-a mai pus gura pe băutură.
A mai ţinut dacia aia, reparată încă o vreme bună. Acu nuş ce are.
Sfârşit!
Credeam ca locuiesti intr-un bloc normal.
Dar…pare casa ciudateniilor :)))
Nu fată, toţi au ceva ţigle lipsă. Chiar şi ăia de nu ştiu nimic, cine ştie de fix or avea şi ăia… sau ce pasiuni…
Cand termini cu blocul, incepi cu strada, apoi cu cartierul? Ca-mi schimb de vreo trei ori diopriile pana atunci.Eu cred ca tu ai fost din aia cu recensamantul:))
Nu n-am fost, şi bine am făcut. Ce am auzit că s-a întâmplat, mă înfioară.
Multi nebuni prin blocul tau :)) Numai “jmecheri” :))
Nu prea am ciumegi d-aia… Numa fratele Violatorului e mai smecher asa. Nu prin pirtare, zic de parfumuri scumpe, masini decapotabile etc.
Şi eu care credeam că vecinii mei nu-s sănătoşi! :)) AI tăi sunt duşi cu pluta rău tare :))
Pana la urma am ajuns la concluzia ca toti avem niste vecini de te ia durerea de cap. Ca nici noi n-om fi zdraveni, nimic de zis, dar in comparatie cu astia… Suntem ingerasi, categoria musca, pana, juniori 2…
Dupa articolul asta,sunt multumit cu ai mei vecini :))
Nu te grăbi să le duci ofrande… Prostia românească e în creştere…
Eu am stat 3 ani de zile intr-un bloc de garsoniere cu 10 etaje. 140 de garsoniere si peste 300 de oameni stateau in blocul ala. Sincer iti spun ca nu cunosteam pe nici unul. Stiu doar ca langa mine statea o babuta care m-a oprit odata pe scara sa-si ceara scuze ca da televizorul tare si poate ma deranjeaza, dar ca e surda si sa o inteleg :).
Bună treabă. Femeia s-a simţit. Aici n-ai să găseşti…
Aveam si noi la parter o familie cu patru copii, toti foarte grasi. Faceau un bors foarte bun, pentru vanzare, dar nu il puteai cumpara ca era mereu cate un gandac de bucatarie care inota prin lichidul acrisor. :))
Păi mă fată, ăla era acolo pentru savoare. Ca viermele în tequila…
Eu sunt printre fericiţii care au nişte vecini minunaţi, aproape toţi. Ne înţelegem aşa de bine că într-un an am mers la colindat de la unii la alţii şi apoi prin oraş, la prietenii unora sau altora, iar Revelionul, anul ăla, tot împreună l-am făcut. E adevărat că s-au mai mutat, dar au venit oameni cumsecade în loc. Minune mare, pentru că la vechiul blog (ăla avea 7 etaje, asta are doar 4) aveam ciudaţii noştri, dar oricum nu se comparau cu ai tăi vecini. Ţi-am citit toată seria şi m-am amuzat teribil uneori, dar stau să mă gândesc că amuzamentul este doar când citeşti, pentru că în fapt enervarea este “baza societăţii” acolo la voi 🙂
Ehe, mai rar vecini ca ăia ai tăi. În general avem parte numai de ciudaţi 🙂
Mă bucur că te-am amuzat. Te mai aştept pe aici 😛
Te-am trecut în blogroll, deci o să vin pe la tine să mă amuz şi poate vin şi cititorii mei, ca să nu vin singură 🙂
Sărut mâna!
Te adaug şi eu, mă bucur că am găsit o cititoare avidă!
Mulţumesc şi eu de adăugare. Cât despre citit – aşa sunt bibliotecarele 🙂
Că tot vorbirăm de citit, voiam să te întreb dacă la bibliotecă la voi găsesc nişte cărţi de Nicuţă Tănase… 🙂
Vai dar ce vecinii superbi ai =)))
Merci merci!
Am și eu o întrebare. Oare vecinii tăi îți citesc blogul? 🙂 Articolul tău este foarte amuzant și mi-a plăcut mult, dar nu am putut să nu îmi imaginez o ședință de bloc având pe ordinea de zi… spanac! 🙂
Habar n-am. Nu cred că știe vreunul să citească. Și dacă ar ști, dacă n-au simțul umorului n-am ce să le fac…