Vreau să ajung la 50.000 de pași!

10592676_563266827129393_2587959570600359891_nIeri făcut 13.000 de pași. Nu-i un record pentru mine, deoarece în prima zi din Vizita în HD de anul acesta, am făcut 19.000 de pași. Cred că au fost câțiva bloggeri care au fpcut 22.000 sau peste, în ziua aceea.
Important este că vreau, pe viitor (un viitor cât mai apropiat) să depășesc 25.000 de pași, apoi 50.000.

Și cum treaba asta vreau s-o fac până să vină toamna, m-am gândit să-mi aloc o noapte pentru acest record. Să plec seara pe la 8 și să mă plimb prin oraș, ba chiar să și ies din el, iar pe la ora 8 dimineața să mă întorc acasă.
Dacă stau să mă gândesc, nu ar fi mare lucru de făcut, având în vedere că am avut ture de 12 ore de patrulare, în care am stat jos maxim o oră, cap la cap.

Altă idee de-o am, pentru a depăși actualul record de aproape 20.000 este să alerg în jurul stadionului. Cum o făceam în liceu, la ora de sport. Când nu știam cum să termin mai repede turul ăla. La rezistență nu am fost bun niciodată. Drept dovadă, anul trecut la Mamaia Triathlon Challenge, alergarea mea a fost, de fapt, un mers ceva mai alert. Însă am făcut cei 5 kilometri în 40 de minute! Știu, enorm, dublu față de cel de pe primul loc. Însă important e c-am terminat cursa.

Trebuie neapărat să slăbesc. Și cum faza cu dieta nu ține deloc la mine, că-s și pofticios, asta cu alergatul/ mersul mult musai să funcționeze. Altfel, nu știu ce mă fac. Putină mă fac, aia da!

De îngrășat, am început demult să mă îngraș. Unii ar spune că numai din cauza faptului că mâncam doar “junk food”, pe vremurile bune, când lucram ca DTP-ist. Țin minte că aveam într-o vreme, un “șef”, de fapt, fiul patroanei, care se dăcea drept mare art director. Asta până i-am arătat ce înseamnă vector art, de la profesioniști. A lăsat-o mai moale de atunci cu aerele lui de supererou.

Însă, să revenim la oile noastre. Sau la berbecimea mea. C-așa mă alinta bunicul, berbecuțul. Dacă ar ști ce ditamai berbecul lat în burtă m-am făcut…

Unii au zis că m-am îngrășat și de la stres. Cu asta sunt și eu de acord. Dar și dieta nu e chiar OK, nici faptul că iau prima masă la ora 18, iar cea de-a doua la ora 24, urmând ca cina să fie pe la vreo 3 dimineața…

Eu sper că voi reuși să slăbesc cât mai repede. Doar mi-am promis ca la anul, să nu mai ajung chiar ultimul la Triatlon. Să vedem ce va fi.
Pe seară ies la alergat!

There are 10 comments left Go To Comment

  1. Sarcasticu /

    Ce sport, frate? Ce jogging? Apucă-te și dă cu sapa. Mama ei! Să vezi acolo ce-ți creezi anduranță. 500 metri de dat cu sapa, pe căldura a mare, pe câmp e egal cu 10 km de mers pe jos, sport, jogging și tras de fiare. All in one!

    1. Spanac / Post Author

      Știe olteanul ce știe… Țin minte mă, ce crezi, că eu n-am săpat la vie acum 10-15 ani?

      1. Sarcasticu /

        Pft. Acum 10-15 ani? S-a mai schimbat tehnica, mediu, s-au schimbat multe. :))

  2. Rudolph Aspirant /

    Burtica nu dispare decat cu exercitiu fizic plus program de somn adecvat. Persoanele care nu dorm cf un program de somn de frumusete adecvat, ce include minim minimorum 45 de minute de somn adevarat, nu motaiala, inainte de miezul noptii, alaturi de alte conditii de mediu potrivite pt o activitate optima pt Mos Ene, nu vor reusi sa dea burtica jos asa de usor. Si eu, care am o conformatie constitutionala de lebada, simt ca regresez la stadiul de ratoi uratel daca stau si pierd prea multe nopti.

    1. Spanac / Post Author

      Cel mai bun somn e cel de la 5 dimineaá la 6 dimineață. Și asta au zis-o jdemii de specialiștii lui pește până acum.

      1. Rudolph Aspirant /

        E bun si ala insa asa de capul lui nu e cel mai optim de bun pt frumusetea tenului plus burtica.

        1. Rudolph Aspirant /

          Un studiu ff recent asupra unor 2 grupuri de oameni cu aceeasi dieta insa unul deprivat de somn arata ca oamenii care nu augrija de igiena somnului si dorm mai putin decat trebuie nu slabesc, ba chiar se ingrasa, chiar daca nu mananca asa de mult.

          1. Spanac / Post Author

            Ia arată-mi mie să văd unde scrie că te îngrași dacă nu dormi cum trebuie… Cu asta m-ai făcut ochi și urechi. Și burtă, evident…

Leave a Reply