We are the Millers. Sau cum să te cântărești pe tine de râs!

Am fost să văd o comedie. Familia Miller. Cred că e cea mai bună comedie văzută anul ăsta. Am râs de m-am ținut cu mâinile de burtă. Pe această cale mulțumesc Mediapro Distribution pentru invitație! Filmul rulează începând de azi în cinematografe și vă sfătuiesc să nu-l ratați!

Un gagiu, trecut de 30j de ani, era traficant de droguri. Adică de fel de fel de ierburi. Și omul o ducea destul de bine. Toată ziua freca menta acasă, se juca la playstation (mama ei de consolă, că nu s-a făcut Killzone decât pentru ea, pentru PC deloc!) și lenevea. Când era nevoie, primea telefon, ieșea afară, vindea și gata.

Într-o zi se întâlnește cu un fost coleg de facultate. Om cu familie, 4 copii, nebunie pe capul lui, era mușcat de griji din toate părțile. Se despart ei în bune condiții, iar Dave (gagiul cu iarba) de gândea că a ajuns la 35 de ani și n-are nicio familie, nici măcar o gagică și e tot vânzător de marijuana, ca-n facultate.

Ajuns în bloc, se întâlnește cu Rose, o stripperiță combinată cu-n vecin de-l lui. Nu se avea bine deloc cu tipa, urându-se de moarte. nu se scoteau din apelativele “stripperiță ieftină” și “drogatule” deloc.
miller

Un vecin de-al lui Dave era un puștiulică. C-o față de cretin, cred că ales special pentru filmul ăsta… Iar puștiulică îl stima de David mai ceva cum îl stimează Van Damme pe Chuck Norris. Și în seara aia, puștiulică dă peste o tip fugită de acasă. Care trăia pe străzi. De tipă se luaseră vreo trei bulangii și voiau să-i fure telefonul și s-o… vorba aia.

Dar al nostru puștiulică dă iama între ei, mai ceva ca Rambo în vietnamezi, reușește să dea un pumn și apoi e snopit cu bătaia. Dave se simte dator să intervină, însă e fugărit de cei trei bandiți. Care-l caftesc și pe el ceva de speriat, apoi îl jefuiesc. Dar nu numai că-l jefuiesc de ghiozdan, îi iau și din casă toată iarba și toți banii. Vreo 43.000 de dolari așa…

Na, nu era o pagubă enormă să zic, faptul că rămăsese fără bani. Însă banii ăia erau ai unui mare traficant. Care îl pune pe Dave să adică “nițică iarbă” din Mexic. Totul era aranjat, cei de la vamă erau plătiți să nu-l controleze, deci totul ar fi trebui să meargă ca pe roate. Cică…

Și lui Dave îi vine ideea de-a lua pe stripperiță, pe puștiulică și pe tipa de pe străzi ca făcând parte din familia lui. Căci o familie de tăntălăi mergând într-o rulotă nu avea să atragă suspiciuni, nu?
miller-2
Și de aici începe nebunia. Muncă de lămurire cu stripperița să facă pe mama, muncă de lămurire cu tipa aia să facă pe fi-sa, ceva de speriat. Atât am putut să râd la filmul ăsta, încât… ULTIMUL SFERT DE ORĂ NU L-AM VĂZUT. AM STAT PE BUDĂ!

Aceasta postare a fost citita de 772 ori !

Comments

comments

There are 5 comments left Go To Comment

  1. Szasz Sebes Paul /

    E buna ?

    1. Spanac / Post Author

      Ce să fie bună?

  2. Pingback: We are the Millers. Sau cum să te cântărești pe tine de râs!Bloguri WordPress . ro | Bloguri WordPress . ro /

  3. Mihaela /

    Mai convins, o sa-l vad cu siguranta pentru ca se fac din ce in ce mai putine comedii la care sa razi cu adevarat.

    1. Spanac / Post Author

      E excelent filmul! Rar o comedie la care să râzi întruna…

Leave a Reply