După atâtea dileme am ajuns la dilema bunului samaritean.
După cum am mai zis, am fost zilele trecute la un fost coleg de muncă, în centrul vechi.
După minute bune de stat la telefon, să-mi dea indicaţii cum şi unde să ajung, am reuşit.
Acolo, în gardul viitoarei evident, cafenele… era un buletin şi o carte de alegător.
Aici fac o paranteză.
Ce mama naibii e cartea aia de alegător? Că atunci când votăm trebuie să avem buletinul la noi, nu cartea de alegător. Eh, au mai tras ei nişte bani cu ocazia asta, că să fim la norme europene…
Când am fost să votez de fiecare dată am făcut scandal. Că cerea buletinul, când eu aveam cartea aia minunată de alegător…
În sfârşit, stau cu ăla de vorbă ce stau şi când plec îl întreb dacă pot să iau buletinul eu.
– Ia-l frate, bagă-l în plic şi trimitel fetii, faci o faptă bună.
Buletinul era al unei fete, născută în altă localitate (cel puţin n altă localitate era adresa).
Alaltăieri am început să dau mesaje pe feibuc, că am găsit un buletin. Dacă stau bine să mă gândesc… nici n-am zis pe net pe ce nume era… idiot. Spanacu’ şi feisbucu’…
Dar mi-am dat seama că o pot căuta pe fată după nume. Pe feisbuc, evident.
Ceea ce am şi făcut.
Am găsit-o şi i-am dat mesaj.
După câteva minute mi-a răspuns. M-am conversat cu ea, părea foarte reticentă.
M-am dus în centrul vechi… La o stradă paralelă cu strada unde găsise ăla buletinul ei.
Fata mi-a zis că ea pierduse buletinul în iarnă, îi furase portofelul dintr-un club.
Între timp îşi făcuse altul, vă daţi seama.
Dar na, eu m-am bucurat că i l-am dat. Decât să se ducă una aranjată ca-n poză, cu nişte acte false de la o firmă, să-şi facă împrumut la bancă pe numele fetii, mai bine îl topeşte ea, sau îl taie cu foarfeca şi-l aruncă la closet.
Sau na, face ce vrea cu el, e al ei.
După aceea m-am întâlint cu nevastă-mea să trecem până la piaţă.
Eu eram bucuros nevoie mare că uite ce faptă bună am făcut, şi nevastă-mea îmi taie tot elanul:
– Păi ce, ce mai face cu el, dacă şi-a făcut altul? A fost o pierdere de timp. Bine că ai mers cu tramvaiul şi n-a bvenit controlorul, că altfel consumai cartelă de metrou degeaba…
Am rămas mască…
Voi ce credeţi? Am făcut bine sau nu, că i-am returnat fetii buletinul şi cartea de alegător?
P.S. Dacă găsiţi vreodată buletinul meu pe stradă, anunţaţi-mă. Chiar de mi-am făcut altul între timp… Am nevoie de el, chit că-i nul!
Foarte frumos din partea ta ! Ai facut bine parerea mea .
Merci! 🙂
Binele este uneori inutil, dar tot bine se cheama.Bravo, ai exersat pentru cand vei returna o borseta cu o suta de mii de euro!
Dacă aş găsi o borsetă cu 100.000 de euro, aş cere 10% rescumpărare.
Asta în cazul în care borseta are acte, că n-o duc la poliţie că dispare imediat.
Dar dacă nu are acte… Să zicem că mă mut şi eu în vilă cu piscină…
Sa zicem ca-mi dai si mie 10% , ca daca te muti in vila te parasc de unde ai banii:)))Si vin si sa-ti fac pipi in piscina!
Bag rechini în piscină şi te chem să te îmbăiezi. Şi aşa n-ai să-i vezi, că piscina va fi plină de lapte…
Ba si eu la fel faceam. Si daca era vreun tip. Dar mai dihai daca era vreo fatuca 😀
@ Vladimir: Nu incapa indoiala 😛
@ Spanac: Ai facut bine bre, chiar un gest fain. Un act e un act e un act, ca sa parafrazez vorba americana.
Aşadar, e bine!
Merci flăcăi!
pot suna un prieten =)) ?
Nu băi, facem fifty fifty la suta aia de mii de euro, nu auzi…
Ai facut bine si prin fapta ta ajung sa afirm pentru a-2a oara ca uneori facebook-ul mai face si minuni/fapte bune :))))
Nu mă hazardez să afirm că face minuni. Chestia e că mulţi oameni sunt acolo băgaţi. Chiar şi eu, chit că nu-s pe numele meu.
Păcat că cel care le-a băgat în gard nu a fost la fel de inspirat ca tine, poate nu ajungea fata să-şi facă alt buletin. Oricum eu admir gestul tău cu atât mai mult cu cât mie mi s-au returnat buletinul şi restul actelor după ce mi-a fost furat portofelul. La mine a durat puţin, cred că după o zi am primit telefon de la un tânăr, care împreună cu prietena lui mi-au găsit actele aruncate. Am fost teribil de fericită.
Cazul tău a fost unul fericit.
Dar fetii i se furaseră actele… Cu tot cu portofel. Cu juma de an în urmă.
Crezi că hoţul să fi pus mâna s-o caute pe feisbuc, să-i zică că “i-a găsit” actele?
În timp de jumate de an sunt convinsă că le-au văzut şi alţii, nu ai fost tu primul, dar tu ai fost singurul dispus să facă eforturi pentru a căuta proprietarul actelor. Eu am avut într-adevăr noroc cu acei tineri, dar ei au făcut o adevărată muncă de detectiv. Nu era în era Facebook şi oricum numele meu pe facebook nu este acelaşi cu cel din buletin. Au găsit, în schimb, o carte de vizită. Au sunat la acel număr şi au i-au spus numărul de telefon la care pot fi găsiţi. Acea persoana m-a sunat şi eu i-am contactat apoi. Ne-am întâlnit în oraş, la o terasă să bem şi să ne veselim … :)) şi să-mi recuperez actele.
Aia da. Au făcut ceva să îţi recuperezi actele.
Într-o zi, mergând cu autobuzuil, aud din spatele autobuzului melodia de-o avea şi şeful la telefon.
O melodie care mă râcâia pe creier.
Şi tot suna, tot suna, şi ăla nu răspundea.
Mă uit în spate, autobuzul gol. Adică nimeni în spate.
Văd telefonul, până să răspund la el, închisese.
Aşa că am apelat eu numărul ăla şi i-am zis că e telefonul în maşină.
Am coborât la prima şi am aşteptat să vină oamenii ăia.
Era un student străin şi-o româncă.
Le.am dat oemenilor telefonul, nu ştiau cum să-mi mai mulţumească.
Dar după aia m-am gândit.
Dacă telefonul ăla era vreunul dichisit, ce făceam?
Răspunsul a venit peste câteva luni…
Dar voi scrie despre asta într-un post nou.
Ai facut bine, o fapta buna e intotdeauna o fapta buna 😀
Cred ca ai facut bine si asta demonstreaza si ca ai suflet bun. Nu aveai de unde sa stii ca nu mai era valabil…adica, poate trebuia sa te gandesti, dar impusul de a ajuta a castigat. E bine!
Nu am ştiut că nu mai e valabil, că habar n-aveam că şi l-a pierdut în iarnă.
Abia când am văzut-o mi-a zis.
Ce, era să nu i-l dau?
“Cum băi, în iarnă l-ai pierdut? Şi eu am pierdut drumul până aici?”
Şi să-i mai fi dat şi vreo două după cap nu? 🙂