Fane voia să plece din țară.
Oriunde, numai să plece, să scape de toate necazurile și neajunsurile.
Își făcu bagajul, hop în tren, și ață la vamă.
Acolo, pe aeroport, lume luminată.
Nu văzuse așa multă lume nici la nunta primarului. Și avusese ăla invitați cu duiumul, numai maneliști de aruncau cu banii, vreo 3 clowni de făceau bufonerii, aruncători de flăcări, ce mai, ca-n filme. Dar nici acolo nu era îmbulzeala asta.
– Aha, care va să zică uite câți vor să plece din țară, își spuse pentru sine.
Se uită în stânga, în dreapta și văzu o coadă mai mică la un ghișeu. Îi veni rndul, era ultimul la coadă, după el nimeni.
– Bună ziua! surâse funcționara plictisită, unde?
– Păi vreau să plec!
– Am înțeles, altfel n-ați mai fi fost aici. Unde doriți?
– Păi… orinde!
– Domnule, nu știți unde vreți să ajungeți?
– Nu donșoară, pur și simplu vreau să plec din țară.
– Domnule, dacă nu-mi dați o destinație nu vă pot ajuta. Haideți mai repede, așteaptă lume la coadă.
Se uită Fane în spate, nimeni la coadă. Se frecă în cap și spuse:
– Donșoară, în America vreau să ajung.
– Bun, aveți viză?
– Ce e aia?
– Domnule, ca să ajungeți în America, nu e necesar doar să vă luați bilet de avion! Vă trebuie viză de la ambasadă.
– Ce ambasadă donșoară, la mine-n sat în afară de-o discotecă și 3 crâșme nu e nimic. Case și căsuțe.
– Domnule! urlă disperată ghișeista la el. Vă trebuie viză de la ambasada din București, este în spatele Intercontinentalului!
– Am înțeles. Nu am, cât costă?
– Dumnezeule mare! Nu puteți pleca în Statele Unite, adică America, cum ziceți dvs.!
– Bine, în Germania! Vreau la Frankfurt, poate dau de unchi-meu, care a plecat acolo acum 30 de ani…
– Bine, Germania să fie! Aveți viză Șenghen?
– Donșoară, numai vize îmi cereți. Ce Șenghen?
– Ca să puteți pleca în spațiul Șenghen, vă trebuie viză! De la ambasada Germaniei, Dumnezeule!
– Donșoară, văd că oriunde vreau să plec îmi cereți viză. Unde pot pleca fără viză?
– În Franța, Spania, Italia, Bulgaria…
– Gata, vreau în Franța.
– Sigur Franța, da?î
– Sigur, sigur. Am văzut la telejurnal că au nevoie de muncitori la șantier.
– Bun, vă dau bilet la economic sau la business? Cred că la economic, da?
– Ce e ăla?
– Biletul de avion! Business este scump, economic e mai ieftin.
– Păi de ce?
– Domne e ca la tren. Clasa I sau clasa a doua!
– Clasa a doua!
– Bun, vă costă 155 de euro numai dus. Sau 270 dus-întors, puteți reveni în maxim 6 luni.
– Și de unde să iau eu euro? Am lei d-ășia noi.
– Păi vă costă 600 lei numai dus.
Fane scoase 6 milioane din buzunar. Se gândi că va trebui să-i ajungă o lună cele 10 milioane rămase.
– Pofțiți!
Ghișeisa bătu biletul, listă, calcule etc.
– Pașaportul vă rog!
– Ce? Nu am pașaport!
-… Dumnezeule! Domnule, cum dracu vreți să plecați din țară? Fără viză, fără pașaport!
– Păi ce, nu pot?
– Nu, nu puteți!
Fane se supără de-a dreptul. După atâta bătaie de cap, era plecat de dimineață de la 4 de acasă. Acum era deja după amiaza, era nebăut, nemâncat și plin de nervi.
Voia să-și ia în eroport ceva de mncat. Însă 2 sandvichuri triunghiulare costau 20 de lei.
Iar sucul la jumate era 8 lei. Și la el la crâșmă vindea Gelu sticla de suc la 2 litri jumate cu 6 lei. Doi litri jumate!
– Bine, nu mai plec niciunde! Să-i ia dracului! După ce că ne iau și pielea de pe noi, nu ne lasă nici să plecăm din țară! Lasă că mă duc la mine la curte și-mi pun singur roții, ceapă, castraveți, mai fac o brânză de la alea 5 oi, mă descurc, n-oi muri de foame. Hai, ziua bună!
Exprimă oarecum realitatea. Mai bine stai aici cu alea 5 oi și nu mori de foame, decât să te încurci în sistemul ăsta de tot râsul
Cum spunea Creangă.
Mai bine-n satul tău fruntaș decât codaș la oraș.
macar a scapat de aia 5 euro spaga la vames :))
Era în stare să-l scuipe pe ăla. Și șpaga aia de se dă am impresia că intră în buzunarul șoferului, nicidecum la vamă.
Așa cred eu…
Și când am ieșit din România, pe vremuri, cu pașaport, în 96, nu s-a cerut șpagă pentru vameș.
Iar controlul a durat fix 20 de minute.
Cât au intrat românii să verifice pașapoartele, apoi ungurii.
Nici nu s-au uitat în bagaje.
Doar a deschis cala, au văzut bagaje, drum bun!
Nah se vede că n-ai mai ieşit din ţară de o vreme. În UE nu mai e nevoie de paşaport de mult şi nu sunt controlate decât mijloacele de transport în comun, foarte rar autoturismele personale. Ai nevoie doar de buletin. Da’ oricum, amuzant bine ce ai scris tu aici 🙂
Ultima dată când am ieșit din țară (și singura dată) a fost când am fost în Ungaria, în 1996.
Atât.
Zici că nu te mai controlează la bagaje?
Adică eu pot să plec în Polonia de exemplu și să mă întorc cu geamantanul plin de bombe și armament, și ăștia nu mă caută în valize?
Zic dacă plec cu mașina sau autocarul, trenul etc.
La avion îți bagă toate bagajele prin detectorul de metale. Și nu am cum să-l trișez. De fiecare dată când treceam vama la aeroport, unde am lucrat, încercam să bag ceva ce nu era voie.
Numai când am venit cu laptopul în geantă n-au zis nimic.
De fapt, nu era interzis…
Numa că eu eram la pază, nu la butonat pe laptopuri 🙂
Te poţi întoarce cu o maşină de bombe, dacă eşti cu maşina personală. În cele 13.523 de ieşiri din ţară din ultimii doi ani (ok, am exagerat, da’ sigur au fost vreo 15), nu am fost controlat niciodată, nici chiar când era portbagaju’ plin cu saci de furaje ungureşti că e mai ieftine decât alea româneşti. Deci sacii puteau fi cu opiu, că-i durea-n teneşi. Mai mult, de la Ungaria-ncolo, nici nu te mai opreşti la graniţă, că ei sunt în Shengen!
Adică din Germania pot veni liniștit cu un cadavru în portbagaj, că ăia nu verifică?
se fac controale stai linistit. in ultimele mele 3 iesiri din tara cu MASINA m-au oprit dupa granita fie ungurii, fie nemtii. Nemtii au fost cei mai tari, mi-au dat tarcoale pe autostrada vro 10 kilometri pana s-au hotarat sa ma opreasca. au verificat acte, bagaje, masina. deci nu prea poti sa cari ce vrei. si cel mai bine e sa ai pasaport, experienta.
Cel puțin știu că între bulgari și noi nu se prea fac opriri d-astea.
Îmi aduce aminte de un banc tâmpit asta.
Pe o autostradă, miliția oprește o mașină.
Domne felicitări, ați fost prima mașină din 100 care șoferul purta centura de siguranșă. miliția română vă oferă un premiu de 50 milioane de lei. ce faceți cu banii ăștia?
șoferul emoționat spune că vrea să facă școala de șoferi.
cum, nu aveți carnet??
pasagerul din dreapta îi spune milițianului: lasă-l domne, că zice numai prostii când e beat.
cum, e și băut????
ăla din spate spune: eu i-am zis să nu se mai îmbete când fură vreo mașină…
cum domne, mașina e furată??? milițianul mai mai să moară de inimă.
și se aude unul în portbagaj: hai bă, am trecut granița? că n-am loc de bomba asta nucleară…
Frumoasa povestirea si cu talc 🙂 Ai de la mine o nominalizare Blog & Roll, dar si o leapsa blogosferica.
Te bagi la leapsa sau la un comentariu?
Comentariu, mâine!