Unul dintre must-have-urile actuale pentru casă nouă este și achiziționarea unui șemineu. Casa este, de cele mai multe ori, cartea de vizită principală a persoanelor care locuiesc în ea. Preocuparea pentru designul exterior al acesteia, precum și pentru cel interior a devenit din ce în ce mai întâlnită pentru persoana secolului al XXI-lea. Accentul nu mai cade numai pe utilitate, ci, cade și pe estetic, pe îmbinarea cât mai bine a tututor lucrurilor. Se optează din ce în ce mai mult pentru aumite tipuri de design-uri, mai ales interioare, mai sofisticate sau mai clasice. Ajutați de sfaturile designerului, proprietarul (sau proprietarii) locuinței caută să aleagă lucruri de calitate, care au o altă notă decât cele pe care le vedem în magazinele de la colț de stradă.
Unul dintre must-have-urile actuale pentru casă nouă este și achiziționarea unui șemineu, pentru a-l monta în sufragerie sau în dormitor. Alegerea acestuia nu este una deloc ușoară pe cât se crede. Într-adevăr, se poate alege dintre trei tipuri de șeminee (pe lemn, pe gaz și electrice), însă, mai contează și modul în care este contruit acesta și mai ales dacă se integrează în designul pe care îl are camera în care se dorește a fi montat. Există și îmbrăcăminți pentru șeminee (de exemplu, clasice, avangardiste, rustice sau contemporane), pentru ca acestea să se potrivească cu ceea ce vrea viitorul cumpărător.
Magazinele de profil care să comercializeze șeminee încă nu sunt des întâlnite în România, iar de aceea, online-ul este gazda mai multor comercianți de astfel de articole. Un magazin care a primit votul de încredere al cumpărătorilor este și Fedo. Aici, utilizatorul va găsi game variate de șeminee pentru tipuri variate de personalități (așa cum bine este spus și în prezentarea magazinului). Promoțiile și noutățile nu lipsesc, iar gama diversificată de șeminee îți stă la dispoziție oricând.
Ție ce șemineu ți s-ar potrivi, și de ce?
intersant materialul, dar titlul e subiectiv. Chiar nu e un must have pt toata lumea :). De fapt, am observat ca must have a devenit orice vrea cineva sa vanda 🙂 Nu cred ca e cazul tau, dar in fine….nu e must have
Acu depinde și de casă.
Că dacă-ți iei vre una bătrânească de peste 50 de ani în nuș ce sat, la margine de oraș, apăi sobă de teracotă să ai.
Dar dacă îți faci acum una nouă, eu zic că-ți permiți să-ți faci și un șemineu meseriaș.
În loc de soba aia de teracotă, miezul sobelor.
Eu la țară am una de cărămidă. Și aia spartă și vai de ea…
Mai eu am avut semineu sau a trebuit sa traiesc cu unul in mai multe locatii. E sexy la altul. E o oroare sa-l ai. Genul ala descris plastic de eneglezi “pain in the ass”. Zau.
Păi de ce?
De ce în poze e sexy și acasă e soacră?
Explică pe larg 🙂
Pai in primul rand devii sclavul lui. Daca chiar e functional si nu de fofo, trebuie intretinut regulat. Curatat, vopsit, desfundat…etc. Apoi, ca sa simti ca traiesti, pentru jumatate de ora de sex focos pe blanitza din fatza draciei (plus ceva vanatai si junghiuri in spate fiindca, pardon, nu-i comod iar femeile nu-s tampite sa stea ele culcate pe spate in locatia aia) trebuie sa cari lemnele cu carca. Dar hai sa zicem ca faci ca tot helvetul si ti le comanzi online sa ti le aduca acasa. Pai conteaza ce copac ei ca sa nu faca fum, sa nu explodeze lemnul de prea umed sau prea uscat si sa se incordeze fata exact la momentul ala cand n-ai vrea sa sara in sus, sa nu scuipe dracia dracului afara jerbe de scantei si sa alergi in flacari cu fata agatata si blanitza fumegand…sa nu scoata fum si cand te simti mai bine sa auzi “iubi am luat foc!”… In plus costa lemnul bun ca dracu’. Da’ rau rau. Si ma opresc aici, dar as putea continua la nesfarsit. Si nu le imaginez. 😛