Spadasin Spadasinov se născuse sub numele de Grigor Ceainovski. După ceva bani împinși în locurile potrivite, și-a putut schimba numele. Fiind un avid privitor al serialului Nemuritorul, acesta și-a pus numele de Spadasin Spadasinov. De ce, nu mă întrebați. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine și-ați vrea musai un răspuns, aș spune că a avut ceva lipsuri. Dar, cine sunt eu să mă bag în numele omului? Pe tema asta am chiar și un banc.
Se duce un om să-și schimbe numele.
– De ce vrei domne să-ți schimbi numele? Cum te numești?
– Sulă Ion!
– Mda… Cam nasol. Bun, cum ați vrea să vă numiți atunci?
– Sulă Petre!
Așa și cu Spadasin al nostru. Fusese omul și la scrimă, câștigase niște concursuri, le învățase bine cu sabia. În timpul liber se antrena în codru. după vreo doi ani se antrena în pădure, apoi în pădurice… tăia la pomi cu sabia de jurai că nu-i adevărat. O oarecare clemență putem să-i oferim. tăia doar copacii uscați, nicidecum pe cei verzi.
Într-o zi, mergând el așa prin pădure, cu sabia după el, se împiedică. Nervos, s-a uitat să vadă ce anume l-a poticnit. O lanternă lungă, neagră, mare, ca scoasă din povești. Își aminti pe loc de Cireșarii și Lanternele vânătorești. Era o Armytek Barracuda de la elanterna.ro
O încercă să vadă dacă funcționează.
Nu numai că funcționa, însă parcă toată pădurea se lumină dintr-o dată. Și-n ceața care se lăsase, seara, copaci seculari, lumina aceea părea fantastică, ireală, de basm.
Spadasinov nu se temea cu una, cu două, mai ales că umbla și cu sabia după el. Doar cine avea să-i vină în pădurea proprietate personală, lăsată moștenire din moși strămoși?
Însă imaginea care i se arăta în față în făcu așa puțin… Nici el nu știa cum. Parcă îi era mai grig, parcă voia să se încălzească cu o cană de vin fiert, ba poate chiar și un pahar de vișinată de țară.
Se bucură de lanternă, o stinse, o băgă în buzunar, zicând în sinea lui “Bogdaproste, Doamne” și plecă acasă.
Ce nu știa însă prietenul nostru, era faptul că acea lanternă era… fermecată. Așa că, în toil nopții, pe când Spadasinov dormea mai bine, visând lupte inimaginabile cu zmei și extratereștrii, un zgomot infernal îl trezi. Se dete jos din pat, ca un fulger și, cu sabia în mână, se apropie de bucătărie, de unde venise zgomotul.
Se uită pe ușă și nu-i venea să creadă. Lanterna pe care o găsise în pădure era răsturnată pe jos, iar din ea ieșea un abur… Care acel abut prinsese conturul unui grăsune care-i căuta prin frigider.
– Cine ești, ce cauți aici? izbuti Spadasinov să îngaime.
– Ptiu… mă vere, mă speriași, zise aburul. Eu sunt duhul fermecat al lanternei. Auzi, n-ai cașcaval? nici cârnați picanți?
– Ce… ce zici mă acolo? cine ești și ce vrei? Te tai!
– N-auzi mă nene… Ce, ți-a luat Dumnezeu auzu’? Sunt duhul lanternei!
– Mă crezi copil mic? Ce, eu nu știu de Aladin și lampa fermecată?
– Ei, Aladin… Poveste de adormit copiii. Ăla o fi fost la indieni, la arabi, mama lor. Io-s oltean. Auzi, da’ niștre praz n-ai?
– N-am… auzi tu, praz. Și ce vrei de la mine?
– Eu? nimic! Nu tu m-ai adus acasă? Ba, taci, că aș vrea ceva de mâncare. Mi-e foame. N-am mai mâncat de 5 zlie.
– Duhul mănâncă?
– Că n-o fi oprit de doctor, nu? De ce să nu mănânc?
– Ești duh, stafie, nu?
– Duh da, dar nu stafie. E ca un job. Auzi, că tot vorbirăm atât. Am voie să-ți îndeplinesc trei dorințe. Mi-e foame. Nu vrei tu niște pizza până te dezmeticești? Trage-ți un scaun, ia un păhărel de vișinată…
Va urma…
Pingback: Spadasin Spadasinov și lanterna fermecatăBloguri WordPress . ro | Bloguri WordPress . ro /
Pingback: Spadasin era pentru prima dată în cumpănă. Să hrănească duhul, sau să-l dea afară pe ușă? /