Prima parte
…
– Bă faci bă aici, nu auzi că nu e avioane?
– Păi stai şefu… îndrăzneşte un ţigănuş.

Ce stai bă băiatule, într-o fracţiune de secundă uşa era aproape smulsă din ţâţâni, ţigănuşul pe jos, şi un bocanc d-ăla pe grumaz…
– Ai zis de mama mă, ‘tuz naţie, neam, răniţi etc. (Am învăţat 3 înjurături noi în 2 minute cât a durat toată treaba… Nuş cum plm nu mi-a dat prin cap să filmez!)

Au mai venit doi dă-ştia de-ai noşti, fără muşchi, dar cu oarecare creier (stai bă, ce e), ţigănuşii demaraseră în trombă, ăştia 2 râdeau
– Ai văzut bă că se pişase pe ei, hăhăhăăăă..

Şeful îi întreabă de ce au fost aşa brutali
– Lasă-i şefu, dă-i dreacu’, e nişte hoţi de la satu’ vecin, i-a luat şi lu mama 2 găini, da’ a fugit şi nu i-am prins că ieream luat… Eram praf şefu, acu 2 săptămâni… ei e, ştiu sigur…

Mă rog, mi-am revenit, mai trec vreo 2 ore de plictiseală d-ai cu spume, de-ţi vine să-ţi spânzuri degetele în priză la 50 de volţi, numa aşa cât să ţi se scoale…

Vine un olandez, întreabă care-i faza cu aeroportul, îi zic frumos că:
– The damn airport is at Otopeni, 6 miles that way, this airport is Baneasa, and it’s closed for commercial flights!

Râde ăla şi cu curu’, thank you! şi valea!

După o oră vine o maşină de Vrancea, opreşte fix în faşă la plecări, se dau jos 2 piese. Bă, piese, plm, una mai bătârnă, la vreo 40 de ani, o gagică bună d-aia… şi una tânără, cu ţâţe mari, nasul pe sus, picioare până-n cur gât şi tocuri de 15 cm…

– Sărut mâinile, zic, aşteptaţi pe cineva?

Aia bătârnă nici nu-mi dă importanţă, aia tânără se uită la mine şi zice că da, cu telefonul la ureche.

Şoferul cu maşina se dusese să parcheze mai încolo, gagică bună voia să dea bunzna aşa de-a-n vaculea-n aeroport…
– Nu cred că aşteptaţi unde trebuie… le zic eu…
– A, da, merci aici e plecările…

– Nu e nimic aici, e ănchis aeroportul.

Brusc am devenit foarte interesant şi pentru gagici bune şi pt pitzi…

– Aoleu, cum aşa?
– E aeroportul Otopeni unde se opresc toate avioanele comerciale, de călători mă rectific uitându-mă în ochii lor rotunzi…

Pleacă fetele, şeful urlă la mine…
– De ce le-ai lăsat mă să plece, n-ai văzut ce bună era aia? Trebuia să le inviţi încoace, papagalul ăla cu maşina să se ducă în mă-sa şi aveam noi grijă de ele…

Mai cu râs, mai cu patrulare, mai cu stat pe scaun, mai cu băut nişte 3 în 1, mă apucă rău de tot să ud trandafirul.

Mă duc frumuşel la WC şi fac impudenţa să uit bezmetica aia de staţie la pantalon.

Şi cum desfac eu frumuşel fermoarul, văd aşa pe lângă mâna mea că se duce ceva negru cu antenă cu o viteză ameţitoare fix în WC.

În viaţa mea n-am fost mai rapid… am prins staţia de antena când atinsese apa din WC. Era udă doar 1mm jos, nu intrase apă în ea.
La 3 mm mai sus erau bornele bateriei. M-am uitat pe net, modelul ăla costă 1000 RON. Una, nu perechea…

Ce nu m-am uşurat, am transpirat.
Nu ştiam ce să fac să treacă timpul mai repede.
Când freci menta degeaba, astea 12 ore trec al naibii de greu…

Mâine seară o iau de coadă…
Hai serviciu uşor.