• Prima carte Nemira

    Și iată-ne ajunși la a patra probă SuperBlog. Proba Prima carte Nemira. Heh, nu mai țin eu minte care a fost cartea aia de-am citit-o de la ei. Au fost ani mulți de atunci. Dar cum Spanacul se descurcă în situații limită, poate face o recenzie a unei cărți meseriașe. Aceea a Jocurilor Foamei. Și declar că o pot face foarte bine, pentru că am văzut anul ăsta filmul. Și mi-a plăcut mult. Păi era tipa aia, vânătoarea, care trăgea cu arcul. Băi, parcă eram eu manevrând-o pe Ashe, în Summoners rift! Na, acum, fata aia vâna ca să-și poată

    [Citește tot articolul...]
  • Dilema bunului samaritean

    După atâtea dileme am ajuns la dilema bunului samaritean. După cum am mai zis, am fost zilele trecute la un fost coleg de muncă, în centrul vechi. După minute bune de stat la telefon, să-mi dea indicaţii cum şi unde să ajung, am reuşit. Acolo, în gardul viitoarei evident, cafenele… era un buletin şi o carte de alegător. Aici fac o paranteză. Ce mama naibii e cartea aia de alegător? Că atunci când votăm trebuie să avem buletinul la noi, nu cartea de alegător. Eh, au mai tras ei nişte bani cu ocazia asta, că să fim la norme europene…

    [Citește tot articolul...]
  • Experta coardelor

    Sona este Experta Coardelor! Mă joc LOL de câteva zile. Level 10, dau acolo în dujmani, să moară copilaşii în ei. Mă rog, toate ca toate. Dar fără să vreau în loc de campionul Rengar am ales pe Lulu, o fetiţă vrăjitoare, cu tenul mov. Ceva zână ori bampiriţă tot e. Cred că zână, că are şi-un futule după ea (aşa ziceam eu la fluture când eram mic). Au personajele alea, campioni nene, nişte replici de te apucă râsul. Mă joc în principal cu Rengar, vânătorul nuş cui, un leu cred că e, şi Ashe, o arcaşă. Nevastă-mea râde întruna

    [Citește tot articolul...]
  • Cea mai folosită unealtă

    Întrebare de baraj. Care e cea mai folosită unealtă în casă, curte, munte, mare, oriunde? Aţi spune că ciocanul. Nu băi, pe vremuri foloseaţi voi ciocanul împreună cu secerea. – Patentul! ar spune unchiul Fănel de sub capota maşinii. Nu nea Fănele, nu e patentul, ştim că ai inventat matale secundarul de la ceasul cu cuc şi marşarierul de la tricicletă, dar asta nu înseamnă că tre să ai patent şi pe îngheţata de fistic cu topping de saramură de peşte chior. Deci nu patentul. – Şurupelniţa! – Nea Fănele, am mai zis, e şurubelniţă, nu pelniţă, şi nu e

    [Citește tot articolul...]
  • 68 de ani

    Azi, 23 august 2012, se împlinesc fix 68 de ani de când România a făcut cea mai mare greşeală a existenţei. Degeaba îmi săriţi în cap. Dacă stăteam naibii alături de nemţi ne era mai bine. Să explic: Azi eram şi noi la nivelul Germaniai, Italiei, Japoiei, Finlandei etc. şi ce alte ţări au fost de partea nemţilor. Noi în schimb, ca o curvă proastă, ne-am sucit şi ne-am dat de partea ruşilor. Cineva zicea că acum aveam toţi BMW-uri. Nu ştiu cât de adevărat era asta, însă în mod sigur, nivelul de trai era mult mai ridicat. Până şi

    [Citește tot articolul...]
  • Dilema criminalului

    Sunt un criminal! – Uite mă boule, că ai omorât-o! – Da… – Uite la ea, că nu mai mişcă. – … – Şi limba i-a ieşit din gură. Tâmpitule. – Da… Îmi pare rău… – Îţi pare rău pe naiba. Ai dat cu tonfa în ea şi ai omorât-o. – Da… Sincer îmi pare rău… Alelalte n-au vrust să stea să le prind. – Şi asta e scuză ca s-o omori p-asta? Uite mă ce mică e! Ai ucis-o. Cu ce ţi-a greşit? – Cu nimic… Îmi pare rău. Să mă ierte Dumnezeu… – Te iartă… când omori aşa

    [Citește tot articolul...]
  • Cum să nu dansăm

    Ca mine. Nu am (prea) dansat niciodată. Ştiu că eram mic, era muzică la TV şi mă bâţâiam p-acolo de nebun. Mă vede mama şi mă întreabă dacă vreau să învăţ. Am zis că da. Big mistake! Mă ia mama de mână şi începe dansul. Alea 5 secunde cât a durat mi-a fost o ruşine totală. De atunci nu am vrut să aud de aşa ceva. Mi-era ruşine, eu băiat mare (5 ani) să dansez cu mama! Era ceva de neconceput! După un an mama a zis să încerce iar cu mine. Şi m-a întrebat dacă aş vrea să iau

    [Citește tot articolul...]
  • FUForial acvatic

    Ieri am intrat în piscină. Și nu prea mi-a plăcut, așa că ne-am dus la mare. Ce-mi place mie la Mamaia e faptul că sunt valuri mari. Bine, nu enorme, dar mari. Șin minte acum vreo 15 ani, nu știu în ce localitate am fost, eram la 4-5 metri de mal, și erau valuri de peste 2 metri înălțime. Jurai că puteai face surf acolo… Și aia îmi place mie. Să stau în apă până la brâu și să vină valuri d-alea mai mari ca tine. Și cum am tot promis ceva poze, iată-le mai jos. Și primul fuforial acvatic.

    [Citește tot articolul...]
  • Despre vecini – 2

    Prima parte. Cum urci scările, în stânga… Habar n-am cine mai stă. Am văzut-o pe mă-sa lui Titi intrând odată acolo. Titi fiind o javră de om, vedeţi mai încolo de ce. În faţa scării, stă o familie normală. El e ceva inginer pe la aeroport, că l-am văzut p-acolo în timp ce reparau unii nişte elicoptere. Nevastă-sa ne face calculul la întreţinere, iar cu copiii lor, un flăcău şi-o fată (acu măritată şi deja mămică), mă jucam când eram mici. Când bubuia blocul de manele acumcâţiva ani în urmă, aveam impresia că e de la Vali de la 2,

    [Citește tot articolul...]